Titlu: De veghe în lanul de secară
Autor: Jerome D. Salinger
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Cristian Ionescu
Numar pagini: 280
ISBN: 978-973-46-2031-9

În ciuda împlinirii a aproape șaizeci de ani de la lansare, povestea lui Salinger continuă să impresioneze şi să inspire noile generaţii care pun, întâmplător poate, mâna pe faimoasa carte. În genere, cititorul se loveşte de un adevărat amalgam de senzaţii şi întâmplări, majoritatea dominate de un empirism de calitate înaltă, care ajută la conturarea perfectă a conceptului de „moment". „De veghe în lanul de secară" este, în sine, un moment, autorul nu rezervă încă de la bun început resurse pentru creionarea fină, exactă, a calităţii temporale, evoluţia personajelor este rapidă şi se întinde pe doar câteva episoade-cheie, bazându-se pe principiul inerţiei.

Acesta este şi paradoxul - cititorul reuşeşte, în ciuda timpului scurt, să îşi formeze portretul integral şi precis al lui Holden Caulfield, echilibrat perfect între componenta fizică şi cea psihică.

„Caracteristica omului necopt e că vrea să moară eroic pentru o cauză, în timp ce caracteristica omului matur e dorinţa de a trăi modest în slujba ei".

Acţiunea este, aşadar, o luptă a prezentului, afişată sub forma poveştii unui tânăr de şaisprezece ani, cu privire la ceea ce i se întâmplă în momentul în care, exmatriculat din nou de la şcoală, se decide să plece la New York, având destinul pe post de ghid şi de sfetnic. Astfel, Holden ajunge în oraşul natal, privit acum dintr-o cu totul altă perspectivă, total străină - cea a omului rătăcit, necugetat, singur, lipsit de protecţie; acesta se cazează la un hotel, iar restul de bani îi cheltuie pe plăceri mici şi mari care îi dau siguranţa că este propriul şi unicul stăpân. Incertitudinea îl cuprinde însă la fel de repede, curmând eliberarea aparent dorită.

„..de unde poţi să ştii dacă să faci un lucru până nu îl faci!?”

Cu toate acestea, deşi cititorul este tentat să creadă că debusolarea de moment are repercusiuni şi în viitor, tot inerţia este cea care influenţează şi finalul, dând o culoare nouă evenimentelor. În acest punct crucial, o întâlnim pe Phoebe, sora mai mică a lui Holden, un personaj cu adevărat extraordinar şi punctul de sprijin al tânărului, indiferent dacă prezenţa acesteia este sau nu concretă.

„-Am spus că n-o să fie nici un loc minunat unde să mergem după ce termin şcoala şi tot restul. Deschide urechile. O să fie cu totul altfel. O să trebuiască să coborâm cu ascensorul şi să avem o grămadă de bagaje şi de lucruri. O să trebuiască să telefonăm, să ne luăm rămas bun de la toate cunoştinţele şi pe urmă să le trimitem vederi de la hotelurile unde o să stăm. Şi o să lucrez într-un birou şi o să câştig o grămadă de bani şi o să mă duc la slujbă cu taxiul sau cu autobuzele de pe Madison Avenue şi o să citesc ziarele şi o să joc tot timpul bridge şi o să mă duc la cinema, să văd o groază de documentare şi forşpanuri şi jurnale de actualităţi cretine. Jurnale de actualităţi. Mamă, Doamne. Sunt întotdeauna pline de curse tâmpite de cai şi de cucoane care sparg sticle de şampanie la botezul unui vas sau de cimpanzei cu pantalonaşi care se plimbă pe bicicletă. N-o să fie deloc acelaşi lucru. Dar tu nu înţelegi nimic din ce-ţi spun.”

Contrastul dintre cei doi este evident şi stârneşte un val de intrigi absolut necesare: fata posedă o maturitate extraordinară, este independentă şi sigură pe ea, hotărâtă şi calculată, însă autorul îi atribuie aceste calităţi într-o doză moderată, pentru a nu afecta în vreun fel fragilitatea şi puritatea induse de vârstă. Holden aminteşte cititorului în repetate rânduri de familia sa, cu precădere de Phoebe, însă nouă ni se dă posibilitatea să o cunoaştem doar pe finalul romanului, moment în care dorul îl împinge pe tânăr să meargă acasă pentru a o vedea.

„Cam tot ce ştiu e că mi-e dor de cei de care v-am povestit (...) Nu spuneţi nimănui nimic, niciodată. Dacă o faceţi, o să înceapă să vă fie dor de toţi."

O călătorie atât exterioară, cât mai ales interioară, dualism absolut necesar în evoluţia tânărului, care reuşeşte într-un timp record de doar câteva zile să atingă maturitatea desăvârşită. Nu este greu de înţeles de ce unui băiat cu asemenea idei de viaţă şi convingeri îi este greu să se integreze, el este un om al timpului de acum, al neaşteptatului, iar orice element exterior care încearcă să se apropie de acesta are puterea deplină să-l perturbe, lucru cu greu acceptat de el. Iar în ciuda acestei pseudo-certitudini, este un copil.

„În orice caz, în mintea mea am văzut o mulţime de copii mititei jucând un joc în lanul întins de secară. Mii de copii – şi nimeni în jur, adică nici un om mare, în afară de mine. Şi eu stau la marginea unei prăpăstii ameţitoare. Şi ştii ce fac? Prind copiii să nu cadă în prăpastie. Vreau să spun, când aleargă şi nu se uită unde merg, trebuie să le ies în cale şi să-i prind. Asta aş face toată ziua. Aş sta de veghe în lanul de secară. Ştiu că-i o nebunie. Dar e singurul lucru care m-ar tenta. Ştiu că-i o nebunie.”

Faimosul autor John Green face o scurtă recenzie-video a cărţii:

• Plusuri

  Lectură uşoară, lejeră, limbaj colocvial comic prin antiteză cu cerinţele anilor '50.

• Minusuri

  Subiectivitate exagerată ce nu permite creioarea, poate, cu acurateţe, a faptelor.

• Recomandari

  Oricărui adolescent neînţeles.