bookblog.ro

Deşertul şi iubirea la capătul lumii

Scris de • 22 October 2013 • in categoria

Titlu: Să nu pronunţi: noapte
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 224
ISBN: 978-973-689-359-9

Sunt scriitori care aduc glasul deşertului, cu al său calm şi furtuni, în propriile scrieri. Amoz Oz este unul dintre ei, iar romanul său de dragoste Să nu pronunţi: noapte prezintă o poveste veche de când lumea, plasată acum ,,la capătul ei”: un el, o ea, şi o poveste de iubire pe punctul de a se sfârşi.

Să nu pronunţi: noapte este un roman al tăcerii, al tristeţii, al înstrăinării, al lipsei de comunicare. Acţiunea extrem de redusă este înlocuită cu descrieri, observaţii, detalii care schiţează portretele psihologice ale celor două voci din roman, Teo, un inginer de succes, care a călătorit timp de zece ani de unul singur printre indieni, în America Latină, şi Noa, cu cincisprezece ani mai tânără decât el, irosindu-şi o bună parte din tinereţe în casa părintească. Micile fisuri ale relaţiei care se tot adâncesc, viaţa lor cotidiană, cumpărarea unei rochii, o seară împreună, cina gătită de el sau de ea, diferenţele dintre ei şi imagini din trecutul lor sunt momentele cheie care construiesc această carte.

Liniştea ce străbate romanul de la un capăt la altul este eclipsată de moartea unui elev de-al ei cauzată de droguri şi ideea părintelui de a construi un centru pentru narcomani în Tel Keidar. În ciuda lipsei sale de experienţă şi a abilităţilor manageriale, Noa se implică, fiind singura profesoară îndrăgită de băiat, afundându-se tot mai mult în această ,,misiune” şi-n propriile sale gânduri şi ratări. În toată energia, vivacitatea şi impulsivitatea pe care o are, lumea ei se învârte în jurul copilului niciodată născut, a celui avortat şi a celui ce nu va exista niciodată, gândurile ei întorcându-se adeseori la sterilitatea sa. Prea bătrână pentru a avea un copil, prea tânără totuşi pentru el.

Teo este cel meticulos, cel care analizează, cel care observă proiectul din afară, oraşul, deşertul, pe ea, niciodată recunoscându-şi teama de a o pierde, văzând în tinereţea ei un adversar, mereu atent cu ea, cel care renunţă, cel care mereu protejează. Şi-n toată această dragoste a lui pentru Noa, răzbate uneori o nostalgie după ceea ce a fost înainte: ,,Iar eu? Care am venit aici după ea, la sfârşitul lumii ei, pentru că nu am vrut-o decât pe ea? În loc de calmul deşertului vine acum simţământul pericolului care se apropie.” (131)

Lipsa de comunicare şi atmosfera generală a romanului este dată de imaginea şi descrierile deşertului care domină întreaga poveste atât de puternic încât ai impresia că el reprezintă cea de-a treia voce a romanului, cel care influenţează nu doar destinele celor doi, ci şi toate poveştile din această carte.

,,Vorbele sunt o capcană” (19), iar Să nu pronunţi: noapte este un roman liric, profund, al non-cuvintelor, al tăcerii, al calmului, al absurdului, al tuturor lucrurilor din viaţă care nu pot fi redate în cuvinte, ci doar simţite, un roman al deşertului existent în fiecare dintre noi.

  • Plusuri

    Stilul în care este construit, cele două voci care se succed una pe alta în roman, lirismul, simplitatea poveştii şi totodată profunzimea şi umanitatea prin care este spusă.

  • Recomandari

    Tuturor celor care doresc să citească un roman de dragoste bine scris şi celor care îndrăgesc cărţile lirice.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro