bookblog.ro

Despre Cehov, cu drag

Scris de • 29 January 2017 • in categoria

Titlu: Cehov
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2016
Numar pagini: 381
ISBN: 978-606-664-759-5

Drept plată pentru textul dumneavoastră, o să vă trimit ulei de ricin.

 Asta i-a spus redactorul unei reviste umoristice lui Anton Pavlovici Cehov la începutul carierei sale literare, când singura ambiție a dramaturgului era să câștige câteva ruble din povestioarele lui spirituale. Fiu de iobag, crescut în modestul port Taganrog, Cehov a început în viață cu o umilință înduioșătoare, punând mai presus de toate devotamentul înflăcărat pentru cei pe care îi iubește. Biografia lui Virgil Tănase este anatomia unui destin surprinzător, un Cehov dezbrăcat de superlative, autentic, în toată simplitatea și tocmai această devoalare face din scriitorul pe care azi îl știm ca fiind canonic un personaj mărunt, dar cu o putere interioară copleșitoare, genul de poveste from zero to hero cu care să empatizezi din toată inima. 

Când propria pasiune devine ofertă editorială

Virgil Tănase s-a stabilit în 1977 la Paris, după ce a fost somat să părăsească România în perioada comunistă din cauza unui roman publicat de el anterior, roman interzis și subversiv. E autor și regizor de teatru, un împătimit al lui Cehov, traducând în franceză și punând în scenă la Paris câteva dintre piesele autorului rus. În fața teatrului Mouffetard, imediat după reprezentația piesei „Pescărușul”, la montarea căreia lucrase plin de ambiție, Virgil Tănase încearcă să demonstreze unor prieteni că viața lui Cehov rivalizează cu propriile texte, atât e de spectaculoasă și de savuroasă. G. de Cortanze de la editura Gallimard aude discuția și îi propune autorului să unească aceste informații biografice disparate într-un volum, o relatare precisă a vieții lui Cehov, cu documente, minuțiozitate cronologică și fler narativ. Zis și făcut!

După succesul avut în Franța cu această carte, Virgil Tănase a rescris textul în română, considerând că orice demers academic trebuie împărtășit și cu publicul larg din țara natală. De aceea, aveți acum în față o lucrare prietenoasă, fără pretenții, scrisă pe un ton relaxat și uneori duios, dar extraordinar de bine calculată, precisă în ceea ce privește sursele de documentare, mereu incluse onest în notele de subsol.

De la Cehonte la Cehov

Evoluția lui Cehov este un traseu sinuos, din cele mai obscure colțuri ale Rusiei până în Moscova și Petersburg, de la zbaterile financiare dureroase până la statutul de moșier, de la scriitorașul de duzină negociind numărul de copeici acordare per linie, mereu ascuns în spatele celor mai fanteziste pseudonime, până la dramaturgul de renume, care a făcut istorie. E greu de crezut că la început, piesa „Platonov” a fost respinsă cu brutalitate, e greu de crezut că Cehov își subestima talentul, nevisând niciodată la altceva în afara unei meserii decente de medic și e de-a dreptul comic să te gândești că la 14 ani, copiii îl strigau Ghiuleaua din cauza capului mare și rotund. Sunt imagini distonante față de ceea ce ne-am obișnuit să credem despre autorii clasici, dar Virgil Tănase ne învață pagină cu pagină să demitizăm ceea ce iubim și să deprindem nu neapărat cum să fim artiști, ci mai presus de toate cum să trăim… modest, echilibrat, pasional, înarmați cu fervoarea lui Cehov, care peste tot și toate, credea în planurile lui de viitor.

Porțile se deschid larg, una câte una

Biografia aceasta are momentele ei de tensiune, mai exact acele episoade când Cehov, în ciuda greutăților, mai reușește să deschidă câte o poartă: când se strecoară clandestin la teatrul din Taganrog, când trece bacalaureatul, când obține bursa lunară pentru continuarea studiilor academice, când devine corespondent regulat al ziarului Budilnic, când Palmin începe să creadă în talentul lui, când Suvorin îl cheamă la Petersburg să publice în cel mai mare cotidian rusesc de la acea vreme și tot așa, pas cu pas, până la reputația literară care a ajuns azi până pe scenele noastre. Nimic nu a venit ușor pentru Cehov și fiecare secvență din existența lui e un maraton cu propria voință. Dacă citiți cartea lui Virgil Tănase, e ca și cum urmăriți Australian Open cu televizonul închis: e un meci permanent, energic între Cehov și viață, cu tot felul de serve iscusite, cu înfrângeri și revanșe, un joc vioi în care în cele din urmă, rivalii își dau mâna cu zâmetul pe buze.

  • Plusuri

    O perspectivă nouă asupra unui autor canonic.

  • Minusuri

    Țineți un creion aproape și notați-vă numele rusești care apar mai des în biografie, riscați să vă pierdeți în atâtea prenume și să nu mai știți cine e cine.

  • Recomandari

    Pentru orice admirator al lui Cehov, pentru cei care se întreabă cine se află în culisele „Pescărușului”, pentru iubitorii de teatru, pentru viitorii artiști care se luptă în prezent cu respingeri dintre cele mai brutale, pentru profesorii de literatură și pentru studenții lor și nu în ultimul rând, pentru cei care cred în modestie.

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro