Titlu: Ostatic 2.0: Camera din Teheran
Autor: Alex Deva
Rating:
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 200
ISBN: 149-239-532-3

„Trecu înapoi la știri și dădu de transcrierea unui talk show american, o emisiune populară la un mare post de televiziune. Invitatul era un fost agent CIA, acum autor de cărți, pe nume Robert Baer. Moderatorul îl întrebase ce părere are despre noua și originala întorsătură a opticii celor care iau ostatici; dacă până acum scopul luării de ostatici era negocierea sub amenințarea unei crime, de acum înainte avea să fie negocierea sub antecedentul uneia. Ostaticul doi-zero, „versiunea îmbunătățită”, numise el noua tactică.”

Citind Ostatic 2.0: Camera din Teheran, am avut senzația de americanizare a literaturii române. Stilul este destul de românesc, dar subiectul tratat se găsește de obicei în literatura americană sau cea britanică. Evident că nu este de mirare acest lucru, având în vedere că luarea de ostatici și terorismul au atins în acest moment cote fără precedent – cel puțin în ce privește mediatizarea. Totuși, trebuia să apară și o carte românească în care să fie tratat acest subiect. Iar Alex Deva ne-o oferă. Cartea este forte bine scrisă. Ține cititorul cu sufletul la gură, are coerență și, în plus, descrie lucruri destul de puțin știute – dar logice, pe de altă parte – despre pregătirea și misiunile la care ofițerii antitero iau parte. Se observă ușor că autorul a depus ceva muncă de documentare pe problemele care se referă la instituțiile românești implicate în relațiile internaționale (SIE – Serviciul de Informații Externe, MAE – Ministerul Afacerilor Externe, sau ambasadele). Aspectele culturale și istorice sunt, de asemenea, bine documentate, ceea ce oferă veridicitate cărții.

Ideea principală a cărții am întâlnit-o la un moment dat într-un film din 2008, Senseless, însă în acel caz subiectul luase o turnură îngrozitoare, pe care mă bucur că nu am descoperit-o și aici. Prizonierul era torturat de către musulmani într-un mod foarte original pentru „crima” de a fi american. Alex Deva însă urmează altă cale. O cale care este mult mai veridică pentru o organizație teroristă care se hotărăște să negocieze prin această metodă. Din această cauză acțiunea se axează mai mult pe reacțiile celor din exterior la actul de detenție decât pe analiza psihologică a deținutului. Asta face din Ostatic 2.0: Camera din Teheran o carte de acțiune. Foarte alertă, cartea ține cititorul cu sufletul la gură, iar detaliile tehnice, militare și de altă natură, oferă acțiunii robustețe și autenticitate. Din păcate însă, personajele sunt foarte slab conturate. Dacă nu s-ar folosi nume, practic cu greu ar putea fi distinse unul de altul. Singurul personaj care se distinge clar de celelalte și care are o personalitate proprie este Cristina Mohor. Celelalte sunt un amalgam de reacții și dialoguri care ar putea veni din partea oricui. Totuși, această lacună este compensată de acțiunea alertă a cărții.

Există câteva loose ends, adică amănunte care nu-și găsesc finalitate. Autorul le menționează în Note, referindu-se la ele în ideea în care cărții „îi lipsește ceea ce englezii numesc „closure”. Câteva din ele au iz politic, altele ideologic sau naționalist. Este foarte adevărat că sunt trei concepte care merg bine mână în mână și chiar e foarte greu să le separi. Ambiguitatea asta, spune autorul, va fi clarificată – sau cel puțin așa am înțeles eu – într-un roman ulterior (sau vor fi mai multe?). Este un roman pe care cu siguranță îl aștept cu sufletul la gură, pentru că, deși intrigile plasate pe ici pe colo, care se cer elaborate ulterior, sunt aproape complet rupte de context, ele sunt suficient de incitate. De fapt, această rupere de context îmi sugerează o amploare deosebită a subiectului. Tocmai de aceea mă întreb dacă vor fi mai multe continuări. Iar dacă acțiunea va fi și în aceste continuări la fel de alertă ca în cartea de față, Alex Deva și-a asigurat o sursă de inspirație pentru o serie de cărți care poate să rivalizeze cu unele serii celebre despre spionaj, antiterorism sau acțiuni militare mai mult sau mai puțin oficiale.

Mi-a plăcut foarte mult Ostatic 2.0: Camera din Teheran, însă consider că este mult prea scurtă. Nu este un roman – deși l-am denumit așa pe parcursul recenziei – ci este cel mult o nuvelă. Este ca un fel de prolog pentru ceva care încă nu a fost scris. Subiectul este extrem de promițător. Dacă ar fi existat și răbdarea de a scrie mai mult, cititorul ar fi avut în față unul dintre cele mai reușite romane românești de acțiune. Ilustrațiile compensează oarecum stilul expeditiv, pentru că sunt realizate foarte bine (autorul ilustrațiilor este Darius Panaite). Subiectul este foarte generos, așa încât ar fi putut să iasă un roman voluminos, cu o valoare literară mult mai mare. Sper din tot sufletul ca urmările să fie mai elaborate, mai ales că Alex Deva are talent, iar stilul benzi desenate nu prea i se potrivește. În plus, dezvoltarea mai amplă a subiectului i-ar oferi clar spațiul necesar conturării personajelor, care – cel puțin o parte dintre ele – vor fi probabil protagoniste și în urmarea pe care autorul o pregătește.

• Plusuri

  Un roman alert, Ostatic 2.0: Camera din Teheran, reușește să surprindă prin originalitate, oferindu-i cititorului o doză de adrenalină. Cartea se citește într-o oră, maxim două, așa că poate fi luată la plajă, într-o călătorie scurtă sau într-o sală de așteptare la vreo instituție care are ca fișă a postului ținerea oamenilor pe la uși.

• Minusuri

  Am menționat că personajele sunt slab conturate, dar vreau să insist asupra lungimii cărții. Am spus de mai multe ori că sunt adeptul romanelor lungi și că încerc să evit povestirile și nuvelele, dar în special nu mă încântă romanele care se citesc în câteva ore. Poate de asta mi s-a părut un lucru negativ dimensiunea cărții. Poate că din punctul de vedere al altui cititor, acest lucru este un PLUS.

• Recomandari

  Recomand cartea cititorilor care vor să omoare într-un mod plăcut câteva ore, precum și celor care preferă cărțile de acțiune și s-au săturat de romane polițiste sau de cele cu spionaj fantezist, cum scrie Pavel Coruț. Alex Deva promite mult, așa că eu sunt de părere că merită citit în primul rând de cei care urmăresc scriitorii debutanți. Și o mai recomand și celor care cred în literatura română de orice fel și vor să o promoveze.