bookblog.ro

Despre scriitori și alți demoni existențiali în 43 de portrete

Scris de • 9 August 2018 • in categoria

Titlu: Viața secretă a marilor scriitori. Tot ce nu ți-au spus profesorii despre romancieri, poeți și dramaturgi celebri
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2017
Traducere:
Numar pagini: 303
ISBN: 978-606-710-413-4
Cumpara cartea

Dincolo de literatură, viețile scriitorilor sunt pline de mituri, exagerări și bizarerii.

Scrisă cu amuzament, fără a se lua în serios până la capăt, această mică enciclopedie - Viața secretă a marilor scriitori - propune o incursiune în viețile persoanelor din spatele creatorilor idealizați, mitizați, celebrați etc. Aceste vieți, însă, sunt descrise din perspectiva viciilor, momentelor biografice bizare, excentrice sau chiar macabre, „duelurilor” cu alte personalități ale vremii și alte asemenea informații de obicei omise de biografiile oficiale. Începând cu Shakespeare și terminând cu Pynchon, 43 de scriitori sunt deconspirați, de la contextele familiale, la dramele personale, avuțiile, pasiunile și invidiile pe care le-au trăit, momentele de succes, gafele sociale și toate acele defecte care îi fac la fel de „umani” ca oricare dintre noi.

O lectură fascinantă, chiar dacă uneori superficială, această enciclopedie îți poate satisface curiozitatea, iar dacă e să mergem în profunzimea lucrurilor, poate explica anumite contexte ale vremurilor care s-au „tradus” uneori și în scrierile celor analizați. De exemplu, școala pe care a urmat-o E. A. Poe se afla lângă un cimitir în care profesorul de matematică alegea să își ducă adesea elevii, pentru a face calcule și a învăța aritmetica pornind de la anii înscriși pe cavouri și pietre funerare. Probabil că o astfel de atmosfera i-a hrănit imaginația tânărului Poe?

Mai mult decât atât, grafica volumului contribuie la vizualizarea persoanelor din spatele scriitorilor, prin ilustrații, un fel de CV alternativ la început de capitol în care sunt punctate stilul literar, autorii contemporani persoanei discutate, un citat reprezentativ, plus multe chenare pastelate, pentru a scoate în evidență anumite episoade importante din viețile lor, pe lângă scurta biografie expusă.

Vă las cu câteva dintre cele mai amuzante și excentrice informații pe care le-am cules și cu gândul că este o carte numai bună de vară și relaxare, poate de luat într-un tren sau pe plajă și imaginat cum „arătau” zilele unui Oscar Wilde sau unei Virginia Woolf:

  • Sartre a poreclit-o pe Simone de Beauvoir „le castor" pentru că numele ei suna ca englezescul „beaver” (castor).
  • Kafka a adoptat, la un moment dat, „dieta” numită Fletcherism - trebuia să mesteci fiecare dumicat de exact 45 de ori pentru a-ți menține sănătatea.
  • Walt Withman era un frenolog amator - pseudoștiință din sec. al XIX-lea care propunea o corelație între caracteristicile fizice ale craniului uman și capacitățile intelectuale.
  • Tolstoi era vegetarian, anarhist religios și mare fan al limbii esperanto, pe care susținea că a învățat-o în 3-4 ore.
  • Emily Dickinson a scris despre mare, deși nu a văzut-o niciodată.
  • Mark Twain fuma cele mai ieftine trabucuri pe care le găsea.
  • Faulkner nu accepta decât curățitoare pentru pipă drept cadou de Crăciun.
  • Se pare că Ernest Hemingway a fost urmărit de autorități din Al Doilea Război Mondial și până la finalul vieții - dosarele au fost făcute publice postum. El le spunea tuturor că este monitorizat de FBI și se pare că nu era doar paranoia.
  • Salinger și-a improvizat un solar acasă, era un homeopat convins și a testat numeroase credințe și practici mistice de-a lungul vieții.

 

P.S. Creativitatea, imaginația bogată și inovațiile literare aduse de acești mari scriitori sunt, adesea, pe măsură peripețiilor trăite, iar această „culegere” ne amintește că viața este mereu sursă bună de inspirație pentru literatură - indiferent de exagerările sau anecdotele presupuse.

  • Plusuri

    Scriitura amuzantă, grafica și „CV-urile” scriitorilor.

  • Minusuri

    Poveștile acestor oameni nu sunt spuse din toate perspectivele, deși trebuie să recunosc că a fost o muncă importantă de documentare a faptelor.

  • Recomandari

    Celor care vor să se distreze, să descopere laturile noi și întunecate ale scriitorilor cunoscuți.

Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro