bookblog.ro

Determinism, destin și Vonnegut

Scris de • 19 July 2016 • in categoria ,

Titlu: Sirenele de pe Titan
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2015
Traducere:
Numar pagini: 336
ISBN: 978-606-710-231-4
Cumpara cartea

,,Toate persoanele, locurile și evenimentele din această carte sunt reale. Anumite discursuri și gânduri sunt constructe necesare ale autorului. Nici un nume nu a fost schimbat pentru protejarea celor nevinovați, de vreme ce Dumnezeu Atotputernicul îi protejează în mod curent pe cei inocenți.” (Kurt Vonnegut, motto la Sirenele de pe Titan)

A fost odată ca niciodată o creație – divină sau a nimănui – numită omenire. Încă de la începuturile sale, oamenii și-au concentrat eforturile pentru a descoperi adevăratul sens al vieții și cine se ascunde în spatele ei. S-au scris astfel mii și mii de pagini, filosofi, scriitori și învățați și-au dedicat viețile întru descoperirea acestor răspunsuri. Totodată, zeci de religii au apărut și s-au întrecut în a da cât mai multe minuni mulțimii care le cerea, în scopul lor de a găsi un răspuns final la căutările lor.

Cam despre asta se vorbește în Sirenele de pe Titan, prin intermediul lui Winston Rumford și al câinelui său, Kazak, care pot călători în timp și în spațiu, și care pare să orchestreze până la un anumit punct evenimentele din roman. El le dezvăluie soției sale, Beatrice, și lui Malachi Constant – cel mai bogat american care și-a construit averea cu ajutorul unui noroc chior – că vor călători pe Marte, unde vor avea un copil, vor reveni pe Terra pentru ca în final să ajungă pe Titan. Detestându-se din momentul în care aud ce soarta le-a pregătit, Bee și Constant fac tot ce le stă în putință pentru fugi unul de celălalt. Numai că norocul li se schimbă, pierd toată averea și de aici urmează un șir lung de întâmplări științifico-fantastice.

Călătoriile intergalactice, războaiele cu oamenii de pe Marte, omuleții de pe Tralfamadore – toate aceste elemente i-ar fascina pe cititorii de proză SF. Numai că Vonnegut, prin ironia sa specifică, creează o alegorie a omului, a ceea ce am tot căutat să definim ca sens al vieții, determinism, libertate de acțiune. Vonnegut prezintă o lume în care ,,numai sufletul uman rămase terra incognita” (10), o lume în care războaiele sunt controlate cu ajutorul unor antene prin intermediul cărora soldații ascultă orbește ordinele celui care deține controlul, Boaz, dar care nici el nu știe cu exactitate de ce a fost ales sau care este scopul misiunii lui. Pe lângă gândirea de turmă, Vonnegut vorbește și despre oamenii care se cred Dumnezeu, care cred că pot controla destinele celorlalți oameni.

În prima parte a cărții, am simțit că Winston Rumford joacă rolul unui autor ascuns al cărții, care apare și dispare de oriunde și oricât dorește, care controlează destinele celorlalți. Winston este totodată creatorul noii religii de pe Terra, de după războiul cu marțienii orchestrat tot de el – o religie și o nouă ordine care să creeze ,,o frăție pe Pământ” (183), în care să nu mai existe războaie între pământeni, dar în care să nu existe așa ceva ca norocul, iar Dumnezeu să fie unul indiferent și absent. Biblia, după el, este revizuită: ,,La început, Dumnezeu se făcu Cer și Pământ ... Și Dumnezeu spuse: Lăsați-Mă să fiu Lumina și El se făcu lumină.” (198)

Vonnegut nu uită nici lucrurile de zi cu zi, din viața fiecărui pământean, de la mecanismele iubirii și până la lururile simple și banale: ,,Erau femei care, printr-un capriciu al norocului orb, primiseră minunatul dar al frumuseții. Își anihilaseră acel avantaj nemeritat printr-o ținută vestimentară șleampătă, o postură nesănătoasă, gumă de mestecat și o utilizare groaznică a cosmeticelor.”(226), până la acea soție inteligentă, cu distincții academice, care ,,își luase ca povară un soț care nu citea nimic altceva decât benzi desenate.” (226)

E foarte posibil ca răspunsul lui Vonnegut la întrebările filosofice sau cotidiene să nu corespundă cu lucrurile în care credem. Fie că îi dăm dreptate sau nu, prin ingeniozitatea sa specifică și stilul scriitorului american greu de uitat, acesta creează o radiografie cruntă și ironică a lumii în care trăim.

  • Plusuri

    Stilul scriitorului, ironia lui specifică, prin care tratează mari dileme filosofice, felul în care a inserat aceste întrebări fundamentale ale omenirii și umorul cu care le tratează.

  • Recomandari

    Iubitorilor de proză absurdă, postmodernistă, celor familiarizați cu lucrările lui Vonnegut sau ale lui Joseph Heller (Catch 22).

Categorie: , | Autor: | Editura:

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Zina spune:

    Ador romanele lui Vonnegut (mai ales Galapagos, dar și Barbă Albastră), așa că voi căuta și această carte. Mulțumesc pentru informație și recenzie!

    raspunde

    • Raisa S. spune:

      Eu l-am descoperit prin Abatorul 5 și mi-a plăcut tare mult stilul și inteligența cu care scrie. Am să caut și eu celelalte două lucrări ale lui Vonnegut pe care le-ai menționat.

      raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro