Titlu: Substanța M
Autor: Philip K. Dick
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Ana Veronica Mircea
Numar pagini: 283
ISBN: 978-606-579-860-1

Tu, craniu gol, de ce-mi rânjești așa? / Ori, poate, ca și mine, al tău creier / Vrând adevărul și-a-ncheiat cândva / În tristă beznă jalnicul creier? - să citezi Faust când conștiința ți se destramă nu pare deloc ceva deplasat.

Cumpără titlul în engleză

Vă mai amintiți de asta?

Folosirea animației într-un stil atât de diferit nu este deloc deplasat, de asemenea.

Substanța M, cu M de la Moarte, drogul ultim într-o lume consumeristă a unui viitor dezolant (cum sunt mai toate lumile lui Philip K. Dick din câte am citit și vizionat până acum), are efecte pe care nimeni nu le poate controla. A Scanner Darkly în original, aceasta este povestea lui Robert (Bob) Arctor și, în aceeași măsură, a lui Fred, înconjurați de toxicomani diabolic de pierduți și geniali, de dealeri ascunși și de femei pe care nu le pot avea. Premisa pare cât se poate de clară – un drog nociv și un agent sub acoperire care trebuie să deconspire rețeaua de producție și „desfacere”.

Continuarea? Dedublări și halucinații, echipamente hi-tech și paranoia, voci încâlcite și personaje care nu sunt ceea ce sunt. Cu un ritm atent dezvoltat, ca un adevărat thriller psihologic, romanul se contruiește pe mai multe paliere – cel al faptelor, acțiunilor și dialogurilor ce frizează absurdul și cel al conștiințelor care se zbat, totul într-un decrescendo către un final mai mult sau mai puțin previzibil. Personajul principal este unul aparent mediocru, șters, care nu poate fi nici erou, nici anti-erou, care încearcă să găsească sens într-o lume blurată de M. Un protagonist oarecare prins într-o zbatere cu un sistem pe care nici nu are cum să îl înțeleagă.

Pe acest fundal se insinuează, însă, Noua Cale, o organizație religioasă care luptă pentru a contracara efectele M. Cel puțin, în vorbe, căci în fapte, totul se amestecă. Destinul nu este niciodată în alb-negru, iar Philip K. Dick are un fel de a fi când e vorba de ironiile universului. De altfel, romanul poate fi citit drept o critică la adresa societății, a modului în care își tratează „răniții”, a gândirii de tipul „alegem răul mai mic” sau a „victimelor colaterale” pentru „binele general”, o critică a umanității și a posibilității evoluțiilor sale, care nu aduc nimic vesel sau optimist – nu în viziunea filosofico-„nihilistă” a scriitorului (în interpretarea mea, desigur).

O, Doamne! Ce întuneric! Ce tăcere deplină! / Nimeni nu viețuiește aici. În afară de mine... (Fidelio)

• Plusuri

  Universul întunecat creat de scriitor, monoloagele interioare, dialogurile „alternative” ale toxicomanilor.

• Recomandari

  Pasionaților de SF, thriller psihologic, filosofie.