Titlu: Omul care vedea dincolo de chipuri
Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2018
Traducere: Liliana Donose Samuelsson
Numar pagini: 298
ISBN: 978-606-779-379-6

Îl citesc de câțiva ani pe Eric-Emmanuel Schmitt și sunt, de fiecare dată, uimită de forța narativă și de profunzimea acestui creator de bijuterii literare. Mă gândesc la cărțile lui și le văd ca pe niște mărturii ale lumii noastre, cu frumusețea, urâțenia, ambiguitatea, claritatea și complexitatea ei, captate toate în construcții narative și stilistice greu de egalat. Cred ca este aproape unamim acceptat faptul că Eric-Emmanuel Schmitt este unul dintre marii scriitori ai timpurilor noastre, iar Omul care vedea dincolo de chipuri este o altă confirmare a acestui statut.

Romanul aduce câteva surprize magistral construite: o întrepătrundere de planuri narative creată cu mare finețe și coerență, apariția directă a autorului în roman și interesanta prietenie care se va dezvolta între acesta și protagonist, la acestea adăugându-se câteva întrebări fundamentale: Există Dumnezeu?; Există viață după moarte?; Există o legătură între noi și cei morți ?

Augustin (nume care ne duce cu gândul la Sfântul Augustin, figura arhetipală a omului care experimentează convertirea, schimbarea), tânărul ziarist stagiar, aflat la limita supraviețuirii, are un dar special: acela de a vedea și comunica cu cei morți, care bântuie lumea noastră, a viilor. Existența protagonistului se intersectează cu terorismul religios, în urma unui atac, într-o piață din orașul Charleroi. Augustin este superficial rănit în atac, dar întâmplarea deschide ușa unor experiențe care îl vor schimba definitiv. Se împrietenește cu fratele adolescent al atacatorului, are acces la calculatorul acestuia și citește materiale de propagandă islamică, are lungi discuții cu o judecătoare decedată cu douăzeci de ani în urmă și se împrietenește cu scriitorul romanului.

Paginile în care Augustin discută cu personajul Eric-Emmanuel Schmitt sunt magistrale. Scriitorul spune: „Există o legătură între ignoranță și violență. Violența mi se pare un act de disperare în încercarea de a fugi de incertitudini. Cei care lovesc vor să aibă dreptate și să nu fie contraziși. Vor să se eschiveze de la întrebări. Vor să fie atotștiitorii. Nefericiții ! Își doresc marmură acolo unde curge doar apă. Ei fug de condiția umană, care este făcută din mai multe întrebări decât din răspunsuri. În fond, ei vor să devină Dumnezeu însuși, dar nu reușesc decât să producă un mim derizoriu” Probabil, una dintre cele mai bune descrieri ale fundamentalismului religios.

• Plusuri

  Stilul narativ complex construit pe multiple planuri, personaje puternic conturate, arta dialogului dusă la nivel de excelență.

• Recomandari

  O carte excepțională despre timpurile și durerile noastre.