bookblog.ro

El Corrido

Scris de • 18 February 2013 • in categoria

Titlu: Marea trecere
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Traducere:
Numar pagini: 564
ISBN: 978-973-46-2894-0
Cumpara cartea

What have I become,/ My sweetest friend,/ Everyone I know,/ Goes away in the end,/ And you could have it all,/ My Empire of dirt,/ I will let you down,/ I will make you hurt.// If I could start again,/A million miles away,/ I would keep myself,/ I would find a way ... (Johnny Cash - Hurt)

Cumpără titlul în engleză

Există o literatură americană departe de stereotipurile cu care suntem învăţaţi, de comercialitate, superficialitate, de sterilitate, cu o voce greu de egalat şi imposibil de uitat. Ceea ce a fost cândva poartă numele lui Melville, Hemingway, Faulkner, Flannery O’Conner şi alţi câţiva. În zilele de astăzi, Harold Bloom ne explică importanţa a patru mari scriitori americani: Don DeLillo, Thomas Pynchon, Philip Roth şi nu în ultimul rând, Cormac McCarthy.

Marea trecere a lui McCarthy, cel de-al doilea volum din Trilogia Frontierei, ne aminteşte de-un vis pierdut printre paginile istoriei, întorcându-ne privirea spre marele simbol american – frontiera-, purtându-ne din Sudul Americii spre Mexic, de la realitatea unui western clasic spre legendele pământului promis … e o lume arhicunoscută, presărată cu cowboy, indieni, mexicani, ţigani şi oameni care au renunţat demult să mai creadă în ceva, şi totuşi nimic din ceea ce se zice nu pare a mai fi spus vreodată.

Lupul este de necunoscut. Ce se prinde în capcană sunt numai dinţi şi blană. Nimeni nu poate cunoaşte cu adevărat lupul. Lupul sau ceea ce ştie lupul. E ca şi cum ai întreba ce ştiu pietrele. Sau copacii. Sau lumea.” (58)

Sălbăticia noului comitat pare a-i oferi lui Billy o apropiere aparte de lumea care-l înconjoară. Într-un stil minimalistic în anumite privinţe, mai ales atunci când vine vorba de dialoguri, cititorului nu i se va explica niciodată de ce protagonistul se apropie atât de mult de lupoaica care ,,nu cunoaşte graniţele” (156), venită acum pe noile meleaguri din Nuevo Mexico, de ce se hotărăşte să o ducă înapoi în Mexic, din locurile din care a plecat, cum de acesta e capabil să o îmblânzească sau să-i cunoască povestea, ce semnificaţie au cuvintele nespuse, sau legătura strânsă care se creează între om şi animal. Prima parte a romanului, care corespunde cu prima trecere a lui Billy, se învârte în jurul acestei lupoaice, conturând personalitatea protagonistului şi aruncându-l în iureşul propriului destin, în respectarea unui cod nescris, dar vechi de când lumea, în încercarea lui de a fi ,,copilul care nu apucase niciodată să fie” (167) şi trecerea prea bruscă la maturizarea sa forţată.

,,Lucrurile separate de poveştile lor, nu au un înţeles. Sunt numai forme. De o anumită culoare şi de o anumită mărime. De o anumită greutate. După ce pierdem înţelesul lor, nu mai au nici măcar nume. Povestea, pe de altă parte, nu-şi poate pierde niciodată locul din această lume, pentru că ea este, de fapt, acel loc. Şi asta puteam găsi aici. El corrido. Istoria. Şi, ca toate corridos, până la urmă spune o singură poveste, pentru că una singură există şi poate fi spusă.” (186 -187)

Următoarele două călătorii, dinspre America spre Mexico, par a spune aceeaşi poveste, adâncind-o, căutând ,,acel ceva ce nu poate fi cuprins”, ţesând în realitate miturile unei lumi desprinse dintr-un illo tempore, a unui om în căutarea lui Dumnezeu sau a unui orb în căutarea lumii. Urmându-şi propria poveste, Billy descoperă rămăşiţele revoluţiei mexicane, află povestea femeilor care-au luptat cândva, Soldadera, ,,sufletul Mexicului” îmbătrânit de corridos, gândirea indienilor, a triburilor, şi relaţia acestora cu mexicanii, geografia ţinuturilor şi povestea nespusă – el corrido – din spatele tuturor. Este o lume a nimănui, presărată cu morminte, plină de repetiţii, în care realitatea este dezgolită de practici sau ceremoniale, aşa cum le găsim în literatura Chicano(a). Aici, viaţa în splendoarea şi grotescul ei, reprezintă singura sursă de sacralitate, iar în ciuda faptului că ,,Realitatea e cea care trebuie traită”, cea a zilei de ieri şi cea de azi, cu greu vom mai găsi o proză a cărui aspect mitic să fie atât de puternic conturat.

,,Cine poate avea vise despre Dumnezeu? Acest om a avut. În visele sale, Dumnezeu era foarte ocupat. Când i se vorbea, nu răspundea. Când era strigat, nu auzea. Bărbatul îl vedea aplecat asupra lucrului său. De parcă l-ar fi văzut printr-un geam. Stătea de unul singur, în lumina propriei prezenţe. Ţesând lumea. Curgea din nimic în mâinile sale şi tot în mâinile sale se făcea nimic, la loc. Fără încetare.” (194)

Marea trecere este un roman complex al Americii, cu miturile ei, cu ceea ce frontiera înseamnă cu adevărat, cu o poveste care exprimă realitatea din sufletul Omului. Aşa cum am mai spus, bucuria, durerea, iubirea, nu sunt exprimate prin personaje propriu-zis, ci prin ceea ce nu se spune, dar se reflectă, prin jocuri de oglinzi care redau imagini răsturnate, printr-o folosire a unui limbaj mitic pentru a reda o realitate nu atât de îndepărtată, şi prin ceea ce T.S. Eliot numea objective correlative. Stilul lui McCarthy, prin acest limbaj folosit, aminteşte mult de Faulkner, numai că spre deosebire de proza acestuia, naraţiunea lui McCarthy este mai accesibilă şi mai lină; oricât de paradoxal ar suna, mesajul, tensiunea din spatele evenimentelor, care se resimte puternic, amintesc mult de Hemingway şi de-al său cod.

McCarthy te învaţă să priveşti lumea altfel, să o asculţi. Nu e un roman uşor, ci unul care merită a fi (re)citit şi studiat, a cărei complexitate poate scăpa cititorului neavizat. E un roman care se simte în primul rând, a cărei tristeţe şi solitudine aminteşte de versurile lui Johnny Cash, care încearcă să redea inexplicabilul, ceea ce nu se poate reda, o filosofie, o lecţie de istorie personală şi de viaţă.

Pensamos que somos las víctimas del tiempo. En realidad la vía del mundo no es fijada en ningún lugar. Cómo sería posible? Nosotros mismos somos nuestra propria jornada. Y por eso somos el tiempo también. Somos lo mismo. Fugitivo. Inescrutable. Desapíadado.
(Noi credem că suntem victime ale timpului. În realitate, însă, viaţa lumii nu se stabileşte nicăieri. Cum ar putea? Noi înşine suntem propria noastră călătorie. Şi deci suntem timpul însuşi. Suntem exact ca el. Efemeri. De neînţeles. Fără milă.) (542)

  • Plusuri

    Stilul romanului, îmbinarea realului cu miticul, povestea protagonistului care reflectă imaginea Americii, a Mexicului, a indienilor.

  • Recomandari

    Iubitorilor de proza modernistă, celor care au parcurs scrierile lui Hemingway, Faulkner, care sunt interesaţi si cunosc literatura Americii de sud.

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Catalina spune:

    o am in biblioteca de cateva luni si nu am citit-o nici acum…dar sunt curioasa, sa vad daca imi place

    raspunde

  2. Paun Catalina Cezarina spune:

    azi cred ca o sa incerc sa o citesc! mi se pare o lectura cam dificila! imi place insa recenzia facuta de tine! sper sa imi placa!

    raspunde

  3. naica spune:

    Am citit ,pana acum,patru dintre romanele scrise de Cormac McCarthy; am inceput cu “Nu exista tara pentru batrani”,m-a intrigat titlul. La inceput,m-a cam impiedicat stilul sau,dar am intrat in hora repede si,multumita,am citit
    “Calutii mei,frumosi caluti”…
    Mi-a placut analiza prezentata mai sus,este un mare scriitor,de profunzime,un pictor al cuvintelor,prezentand tablouri putin cunoscute noua,explorand adancimea sufletului omenesc cum putini reusesc sa o faca.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro