Titlu: Misterul de la London Eye
Autor: Siobhan Dowd
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2016
Traducere: Luminiţa Gavrilă
Numar pagini: 248
ISBN: 978-606-719-817-1

Am citit în urmă cu ceva mai bine de un an probabil romanul cu cel mai sensibil subiect (cel puțin pentru mine) pe care l-am întâlnit vreodată în vreo carte: este vorba despre Chemarea monstrului, de Patrick Ness, după o idee de Siobhan Dowd (romanul a apărut tot la editura Trei, în traducerea Roxanei Gamarț, într-o minunată prezentare grafică).

Spun subiect sensibil pentru că este vorba despre un băiețel crescut doar de mama sa, care este vizitat noapte de noapte de o zadă uriașă, un monstru care-l bagă în sperieți. Dar nu acesta era subiectul central al cărții, ci trauma profundă prin care este nevoit să treacă bietul băiat din cauza bolii necruțătoare care-i mistuie mama: cancerul. M-a emoționat până la lacrimi și mă emoționez chiar și acum, când îmi aduc aminte de el, căci se împlinesc aproape doi ani de la moartea tatălui meu, răpus de aceeași boală perfidă, la numai șaizeci de ani. Citisem că Siobhan Dowd, autoarea romanului despre care vreau să vorbesc în continuare, s-a stins tot de cancer la nici patruzeci și opt de ani, lăsând în urmă câteva povești de excepție, plus ideea centrală a formidabilului Chemarea monstrului, a cărui ecranizare abia aștept s-o văd. Așa că nu e de mirare că am sărit ca uliul când mi s-a propus să citesc și să scriu despre Misterul de la London Eye.

Mă așteptam la o altă poveste plină de sensibilitate, cu copii marcați de cine știe ce evenimente dramatice din viața lor. Dar n-a fost să fie, deși în niciun caz nu mă pot declara dezamăgit de subiect și de carte. Ted, un băiețel londonez al cărui creier funcționează cu totul și cu totul altfel decât al celorlalți oameni, află într-o zi că pe la ei vor trece în vizită mătușa Gloria și vărul lor, Salim, veniți tocmai din Manchester, dar că vor sta doar câteva zile, pentru că se vor muta la New York.

Existența liniștită a lui Ted și a surorii sale, Kat, dar și a întregii familii, este dată însă complet peste cap de un eveniment dramatic și misterios: Salim se urcă într-o capsulă a celebrului Ochi al Londrei (o gigantică roată, care se rotește foarte încet, de pe malul Tamisei, din ale cărei capsule, într-o zi senină, poți vedea până la patruzeci de kilometri distanță), dar nu mai coboară.

Toți cei care s-au urcat în capsulă coboară după treizeci de minute, cât durează plimbarea, însă nu și Salim. Cum a fost posibil ca un băiat să dispară în neant dintr-o capsulă perfect închisă, din mijlocul a peste douăzeci de oameni? A dispărut într-o altă dimensiune temporală? A suferit o combustie spontană? L-a răpit cineva? Dar cum? Și de ce nimeni nu sună ca să ceară o recompensă?

Pe măsură ce orele trec și mama lui Salim devine din ce în ce mai disperată, e clar că darul cu care a fost binecuvântat (sau blestemat, depinde din ce unghi privești) Ted reprezintă singura speranță ca Salim să mai fie găsit teafăr. Însă numai mătușa Gloria crede acest lucru, căci mama, tatăl și chiar sora lui Ted îi tot spun să tacă din gură cu ideile lui năstrușnice și să-i lase pe cei mari să descurce ițele încurcate ale tărășeniei. Doar că Ted nu poate sta cu mâinile în sân, ascultând buletinele meteorologice, care sunt cea mai mare pasiune a lui (și meteorologia, în general), ci își pune la treabă creierul său special.

Un ritm alert, o poveste care se citește cu sufletul la gură și un mister pe care chiar și Sherlock Holmes (pe care-l urmăresc seară de seară, într-un serial cu adevărat excepțional – Elementary) ar fi mândru să-l rezolve. Mărturisesc că m-am simțit de mai multe ori tentat să dau repede paginile până la final și să aflu deznodământul: unde naiba a dispărut Salim? Și cum? Și de ce? Mi-am stors mintea în căutarea unei posibile explicații, însă n-am reușit să ajung la nicio concluzie. Noroc cu extraordinarul Ted, care nu se comportă tocmai ca un băiețel de vreo zece ani (cât am intuit eu că ar avea), ci ca un personaj matur, cu picioarele pe pământ, fără prejudecăți, cum au părinții săi (taci, că tu ești mic și nu știi nimic, deși sunt conștienți că fiul lor este special), ci ca un adevărat detectiv pornit pe urmele răufăcătorilor și dispus să meargă până în pânzele albe pentru rezolvarea misterului.

Mi-a plăcut mult cartea: se citește ușor, nu are înflorituri, burți sau întoarceri în timp ori subiecte adiacente, ci merge într-o singură direcție, simplu și lin – rezolvarea misterului dispariției lui Salim. Mi-a plăcut mult personajul lui Ted, despre ale cărui aventuri aș mai vrea să citesc (am citit despre un personaj asemănător, un tip care nu reușea să uite nimic, niciodată, într-un fenomenal roman SF – romanul se numește The Fold, iar autorul este Peter Clines). Știu că romanul de față este de sine stătător, așa că nu-mi fac iluzii deșarte. Cartea însă nu este doar un roman polițist cu un copil personaj principal; nu, autoarea aduce în discuție și subiecte precum rolul educației părinților în dezvoltarea unui copil, dezvoltare care depinde foarte mult de importanța și atenția care i se acordă copilului, felul în care copiii trebuie să interacționeze cu adulții și modul în care relațiile dintre adulți se răsfrâng asupra dezvoltării emoționale a unui copil, plus marea greșeală pe care o face un părinte atunci când decide, de unul singur, poate fără să-și dea seama, să-și schimbe complet felul de-a trăi și, implicit pe-al copilului. Iar consecințele, de multe ori, sunt dramatice. Per ansamblu, un roman complet, un roman recomandat.

• Plusuri

  O scriitură lină, fără înflorituri, și o poveste cu un mister aproape imposibil de rezolvat.

• Minusuri

  Un singur personaj contează. Restul par doar de umplutură, iar când trebuie să vorbească nu spun nimic interesant.

• Recomandari

  Cititorilor care vor să citească o poveste polițistă bună, al cărei detectiv este un pic diferit de cei obișnuiți.