Scris de Marinela Gheorghe • 16 June 2017 • in categoria Roman istoric, SF/Fantasy
A fost surprinzător pentru mine să încep să citesc un roman despre Valahia şi personaje precum Vlad Dracul sau sultanul Murad al II-lea şi să văd că scriitoarea este de origine americană. Ulterior am aflat că romanul s-a născut plecând de la pasiunea soţului ei vizavi de istoria României, împletită cu cea a Islamului. Practic, relatările pe care noi le-am învăţat la şcoală referitoare la Vlad Ţepeş şi la sultanii Murad al II-lea şi fiul lui, Mehmed, vor fi punct de plecare pentru o creaţie de ficţiune impresionantă.
Scriitoarea a ales ca latura de cruzime atât de bine cunoscută în istorie a lui Vlad Ţepeş să fie reprezentată de… o fată. O abordare neaşteptată şi tocmai de aceea foarte ingenioasă.
„Cu un ţipăt, Lada se răsuci şi îşi muşcă tatăl de mână.
- Pe rănile lui Iisus!
O lăsă pe podea. Ea se făcu ghem, se rostogoli mai departe de el, apoi se lăsă pe vine, dezvelindu-şi dinţii. Doica se crispă, aşteptând ca Vlad să-şi iasă din fire şi s-o bată pe Lada. Sau s-o bată pe ea pentru că nu reuşise să o facă pe Lada supusă şi docilă.
În loc de asta, el izbucni în râs.
- Fiica mea este sălbatică.”
Şi aşa o întâlnim pe Lada, personajul nostru central. De-a lungul povestirii, eşti surprins deseori de actele ei de violenţă şi te loveşti în permanenţă de nota discordantă în asocierea dintre o femeie şi cruzime…
Dar tocmai asta face personajul unic. Şi probabil că romanul ar fi avut mult de pierdut dacă personajul în cauză ar fi fost bărbat. Cumva, nu ne-ar fi surprins atât de mult ieşirile violente şi setea de câştig în bătălie.
Dar are Lada momente de „slăbiciune”? Momente de vulnerabilitate?
Da, atunci când îşi doreşte să-şi impresioneze tatăl rece şi indiferent. Sau atunci când începe să simtă faţă de Mehmed mai mult decât simpatia pentru un prieten. Şi deseori se urăşte pentru acest lucru, deoarece ea consideră că toate acestea îi înmoaie vigilenţa în ceea ce priveşte dorinţa de eliberare a propriei ţări de sub dominaţie străină.
Însă latura ei predominantă este cea de duritate şi hotărâre în planurile pe care şi le propune. Nu reuşeşte să se împace cu gândul că este femeie şi că din această cauză nu va reuşi niciodată să se impună în faţa soldaţilor aşa cum ar fi făcut-o un bărbat. Simte că are din start un dezavantaj, lucru care o înfurie şi o face cu atât mai dârză.
Iar personalitatea ei agresivă vine în contradicţie cu caracterul fragil al fratelui ei, Radu (pe care îl putem asocia cu personajul istoric Radu cel Frumos). Slăbiciunea lui o dezgustă deseori pe Lada, nevoită să îi salveze pielea în diverse momente.
Radu găseşte o alinare în Islam, pentru el, acasă înseamnă Imperiul Otoman şi religia musulmană. Lada consideră acasă doar Valahia şi se îndârjeşte să nu renunţe la ţara ei niciodată. Iar fiica Dragonului, cum era numită în copilărie, doreşte să devină dragonul însuşi şi să îşi conducă ţara care simte că îi aparţine de drept.
“ - Ei bine, eşti pregătită, Lada Drăculea, fiica Dragonului?
Focul ardea în inima ei, iar sufletul ei rănit îşi desfăcu aripile, aruncând o umbră peste ţara ei. Aceasta era a ei. Nu datorită tatălui ei. Nu datorită lui Mehmed. Ci fiindcă pământul însuşi o revendicase ca fiind a lui. -â
-Nu Drăculea, zise ea. Lada Dracul. Nu mai sunt fiica Dragonului. Îşi ridică bărbia, aţintindu-şi privirea spre orizont. Eu sunt Dragonul.”
O neaşteptată transpunere a personajului istoric Vlad Ţepeş într-un roman captivant.
Pasionaţilor de romane istorice şi de poveşti de viaţă intense.
Copyright ©2011 Bookblog.ro