bookblog.ro

Fericirea supremă este… Celălalt

Scris de • 7 September 2016 • in categoria ,

Titlu: O nouă speranță
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2016
Traducere:
Numar pagini: 204
ISBN: 978-973-46-5819-0

„Ea se schimbă și nu se schimbă” (Michelet)

Ana de Noailles, născută Ana Elisabeta Brâncoveanu și devenită prin căsătorie contesa Mathieu de Noailles, a fost o figură controversată a epocii sale. Alături de Elena Văcărescu și Martha Bibescu, ea a completat ceea ce unii istorici literari s-au grăbit să numească „tripleta de aur a României. Deși toate trei au scris în limba franceză, numai Ana de Noailles a renegat România și s-a identificat aproape cu încăpățânare ca aparținând marii culturi franceze. Aceasta a răsplătit-o pentru perseverență și i-a acordat titlul de membră a Academiei Franceze.

România a revendicat-o mult mai târziu, când devenise deja o celebritate în Franța, iar Marcel Proust, prieten apropriat, îi frecventa cu asiduitate salonul literar bine cunoscut în epocă. Nicolae Iorga a sintetizat cel mai bine relația ambiguă și, în multe sensuri, ratată a scriitoarei cu patria sa de origine: „Anna de Noailles a făcut să răsune acordurile misterioase ale sufletului nostru într-una din cele mai mari literaturi ale lumii…Nenorocirea cea mare era că prințesa noastră nu era și nu se simțea câtuși de puțin româncă. Se născuse, copilărise și studiase în Franța. Contesa de Noailles declara fără echivoc că nu aparține României și că pe meleagurile noastre nu poposise decât o dată, în drum spre Constantinopol”. În ciuda acestui fapt, România îi conferă, în 1925, titlul de membră onorifică a Academiei Române, prima femeie căreia i se face această onoare. Iubirile neîmpărtășite sunt, uneori, dintre cele mai trainice…

ana de n

O nouă speranță, scrisă în limba franceză, este povestea unei aristocrate franceze de la începutul secolului al XX-lea, care caută cu disperare să fie iubită, aruncându-se cu insistență în tot felul de aventuri, care nu fac decât să îi sporească tristețea și nefericirea. Este căsătorită cu un bărbat, care nu îi înțelege elanurile sentimentale și nu consideră pasiunea un ingredient necesar unei căsnicii. Sabine de Fontenay este o Emma Bovary ceva mai modernă și mai înclinată către analize psihologice de finețe. Povestea ei de dragoste cu Philippe Forbier este un prilej bun de a sonda adâncurile relațiilor extraconjugale, reflectorul mutându-se de la Sabine la Philippe, un bărbat incapabil să se decidă între tânăra lui amantă și soția pentru care simte mai degrabă milă și responsabilitate decât iubire. Bărbatul crede că le va putea păstra pe amândouă, separând cele două vieți aflate într-un echilibru precar și obositor. Dar Sabine acceptă doar soluții radicale, tranșarea clară a ambiguității. Incapabilă să obțină fericirea pe care și-o imagina și dorindu-l obsesiv pe bărbatul care nu își poate părăsi soția, ea se sinucide. Este epoca marilor pasiuni, care se sfârșesc tragic, a acelor iubiri totale care fac deliciul societății pariziene de la începutul secolului al XX-lea.

Dincolo de parfumul epocii, O nouă speranță (titlu ironic din pespectiva finalului tragic) este povestea căutării eterne și iluzorii a fericirii supreme prin celălalt…

 

  • Plusuri

    Atracția pe care stilul Annei de Noailles o exercită: un amestec savuros de senzații, sentimente, idei și reprezentări, pe fundalul unei epoci descrise cu multă acuratețe.

  • Minusuri

    Povestea are destul de multe similarități cu Emma Bovary și Anna Karenina, ceea ce crează un sentiment de deja-vu.

  • Recomandari

    O carte reprezentativă pentru stilul literar al Annei de Noailles și care poate citită mai degrabă în cheie stilistică decât narativă.

Categorie: , | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro