bookblog.ro

Frământări

Scris de • 24 February 2016 • in categoria

Titlu: Anamneza
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2015
Numar pagini: 214
ISBN: 978-606-8530-94-9
Cumpara cartea

Ați citit vreodată un roman de debut atât de bine scris încât să nu vă vină să credeți că nu este, de fapt, opera unui scriitor experimentat, cu nenumărate volume de proză sau poezie la activ? Vi s-a întâmplat să nu credeți cuvintele trecute pe coperta a patra până în momentul în care nu puneți cartea jos, cu satifacție, după ce ați ajuns la ultima pagină? Să vă îndoiți de toate laudele primite de un roman al unui scriitor aflat la început de drum, doar pentru a fi loviți înapoi cu putere de toate acele prejudecăți inutile? Ei bine, eu am pățit toate aceste lucruri cu Anamneza Anei Săndulescu, o carte minunat de reală și dureros de actuală, care vorbește despre atât de multe lucruri în atât de puține pagini încât pare de pe altă lume.

„Aş putea să mă îmbrăţişez cu singurătatea, să mi-o port peste tot ca pe o răceală. Să o simt ca pe un cocon şi după ce update-ul se va fi încheiat să ies din ea ca un fluture stăpânit de o maturitate impecabilă: doar am gustat din „deliciul” atacurilor de panică, în care eram aruncată ca o cârpă într-o fântână fără fund, frica de moarte şi claustrofobia generată de limitările propriului corp.”

Anamneza este o călătorie halucinantă în viața unei tinere pe nume Luisa, care trăiește teribile experiențe noi la vârsta fragedă de 17 ani, încercând să iasă în evidență în marea de adolescenți banali și răzvrătindu-se împotriva societății și a familiei cu gândire limitată. Călătoria începe după ce Luisa se trezește într-un pat de spital, până în acel moment fiind prizoniera unei come îndelungate, și își rememorează încetul cu încetul viața, avându-l alături pe Jurnal, confidentul și alter ego-ul ei. O viață zbuciumată, din care nu au lispit petrecerile cu abuzuri de droguri și alcool, relații distructive – cea cu Sorin, un bărbat care, dacă exagerăm puțin, i-ar putea fi tată, lăsând cea mai mare amprentă asupra ei, o situație familială nu tocmai roz și o fobie față de apa sărată.

2016-02-16 08.09.57

„Trebuie să scrii, nu contează că nu este artă. Este scăpare.”

Brutală, onestă, dureros de reală, Anamneza a fost o experiență uimitor de intensă. Fiecare cuvânt a părut ales cu grijă, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării, tocmai pentru a avea un impact mai mare asupra cititorului. Și, Dumnezeule mare!, cât de bine i-a ieșit asta scriitoarei. În timp ce citeam, nu-mi venea să cred cât de puternic poate fi ecoul unor cuvinte banale, amestecate laolaltă pentru a crea, împreună cu acea copertă absolut fabuloasă, imaginea desăvârșită a unei cărți despre iubire și ură, despre viață și moarte. Cu o atmosferă aparte, sumbră și melancolică, dar care, în același timp, celebrează frumosul și viața, Anamneza este unul dintre acele romane hipnotice care se citesc dintr-o suflare, pe care nu le poți lăsa prea ușor din mână, dar și când o faci... Ei, o să vorbesc despre asta puțin mai târziu.

Personajele sunt vii și uluitor de bine conturate, de la firea mereu schimbătoare a Luisei și gândurile ei întunecate, uneori macabre, dar atât de frumos prezentate și fascinant de privit, și până la Sorin, polițistul de 30 și ceva de ani care are o relație cu o adolescentă, și care încearcă, asemenea unui părinte grijului, să o țină departe de orice problemă, indiferent cât de mică, și astfel riscă să distrugă orice legătură cu fata. Dar, de departe, cel mai interesant personaj este Jurnalul, sfătuitorul Luisei, cel care îi reamintește, în cele mai întunecate momente ale existenței sale, că nu trebuie să renunțe la fărâma de umanitate pe care o păstrează în sufletul ei. Cele mai frumoase și provocatoare citate din roman vin din partea Jurnalului, și cu asta cred că am spus totul.

Nu știu dacă o să aibă sens ce o să spun în continuare, mai ales că am pomenit puțin mai devreme ce impact puternic au cuvintele alese de Ana Săndulescu pentru a-și aduce la viață personajele, dar, pentru mine, Anamneza a fost o carte... nememorabilă. Foarte mișto ideea și execuția ei, personajele și felul în care te ține în priză în timp ce o lecturezi, însă, după ce lăsam cartea jos fie și numai pentru câteva minute, uitam aproape instant tot ce s-a întâmplat în cele n pagini citite. Și ăsta ar fi singurul minus pe care i l-am găsit romanului, acela că nu a reușit să-mi rămână întipărit în minte nici măcar o singură clipă după ce mă deconectam de la lumea Luisei.

Consider că Anamneza este una dintre cele mai surprinzătoare, puternice și vii cărți scrise în ultimii ani la noi în țară și, cu toate că am avut o foarte mică problemă cu ea, nu pot nega valoarea incontestabilă a vocii scriitoarei Ana Săndulescu și sunt foarte curios cu ce ne va mai surprinde pe viitor.

„Liniştea. Am descoperit-o odată cu plecarea mea din ţară. Oricum… acasă e doar o senzaţie. Mă voi întoarce peste câteva luni. Până atunci... carpe-diem.”

  • Plusuri

    Stilul de scriere, cuvintele alese pe sprânceană pentru a transmite cât mai multă emoție și „fragmentarea” paragrafelor sau capitolelor, care face din Anamneza o carte extrem de ușor de citit;

  • Minusuri

    Din nefericire, nici personajele, dar nici întâmplările prin care acestea au trecut nu au rămas cu mine după ce am închis cartea;

  • Recomandari

    Iubitorilor de literatură română contemporană.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro