bookblog.ro

Fraţi mai mari, fraţi mai mici şi câţiva pitici

Scris de • 19 January 2012 • in categoria

Titlu: Băiuţeii
Autor: ,
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2010
Numar pagini: 258
ISBN: 978-973-46-1671-8

„Problema este întotdeauna cu fraţii mai mari. Nu că ei ar avea ceva cu minunile noastre, le-ar privi câş sau mai ştiu eu ce, ci, pur şi simplu, le vine mai greu să înţeleagă. Iar dacă au cu 11 ani mai mult, atunci chiar că trebuie să te opreşti, să le explici totul frumos şi clar, astfel încât, pe viitor, să eviţi orice surpriză.”

În romanul la patru mâini nu am crezut niciodată. Îmi imaginasem difuz că o asemenea ispravă presupune ca fiecare dintre cei doi autori să scrie o bucată de vreme, apoi, în pană de inspiraţie, să-i paseze textul produs celuilalt, care să sugereze modificări şi să continue povestea, sub ameninţarea propriei pene de inspiraţie şi tot aşa, până la numărul dorit de pagini sau până la secătuirea definitivă a ideilor, când, după mai multe serii de revizuiri, produsul va fi lansat sub două nume, fără să se ştie vreodată cine ce a scris şi fără ca vreunul dintre autori să-şi fi dus la capăt viziunea (dezvoltându-şi, în schimb, abilităţile de negociere – ca să privim optimist situaţia).

Ei bine, Băiuţeii mi-a demontat ideea după câteva pagini, când am constatat că fraţii Florian îşi asumă, alternativ, câte un capitol (Matei, fratele cel mic, se ocupă de cele impare, iar Filip, de acelea cu numere pare). Puţin mai târziu, am descoperit că nici ideea continuării din punctul în care s-a oprit coautorul nu se aplică – asta neînsemnând că fiecare dintre fraţi îşi scrie propria poveste, îmbinând-o aleator cu cealaltă. Decizând să scrie despre felia lor comună de copilărie de pe Strada Băiuţ din Drumul Taberei, cei doi au riscat, prin diferenţa considerabilă de vârstă, să o găsească de o transparenţă sfărâmicioasă; soluţia găsită este un dialog între capitolele consecutive, undeva la limita dintre ironie şi tandreţe.

Astfel, acuza lui Matei că fratele mai mare se arată circumspect cu privire la existenţa obiectivă a celor două creaturi vorbitoare din borcanul de muştar, Ştim şi Ştam din neamul piticesc, este contracarată de precizarea ulterioară a lui Filip, conform căreia „fraţii pot scrie împreună o carte, dar nu pot întâlni deodată aceiaşi îngeri şi spiriduşi”. Spiritul practic al fratelui cel mare, care împrumută unelte de la o vecină pentru a sparge uşa de la intrare când cheia de la gât nu funcţionează, echilibrează gândirea metonimică a fratelui cel mic, dornic să identifice Patria, care vrea, cere, pedepseşte sau răsplăteşte, în persoana tovarăşei învăţătoare. Excursiile la munte ale lui Filip şi ale bunicului său, relaţia irepetabilă dintre băiat şi Kita (lup alsacian furat de tată pentru el) – experienţe consumate înaintea apariţiei pe lume a lui Matei, care le cunoaşte din auzite – explică parţial apetenţa acestuia din urmă pentru prietenii şi aventurile imaginare, care îl ajută să-şi ajungă din urmă fratele.

Ultima decadă a regimului comunist se face simţită drept cadru al evenimentelor prin cântecelele patriotice absurde pe care le învaţă Matei la grădiniţă, înţelegerea cărora îl preocupă intens într-o anumită perioadă, şi prin diverse obiecte de uz frecvent, dintre care nu cele mai neînsemnate fiind cărţile BPT, materialul de construcţie al fileului pentru ping-pong. Confesiunile fiecăruia dintre fraţi includ momentele propriilor trădări: dacă alegerea lui Filip, dinamovist, de a se antrena cu juniorii Stelei este justificată printr-o întreagă listă de puncte şi subpuncte, după-amiaza ploioasă în care Matei comite fapta cea mai reprobabilă a copilăriei sale nu se poate repovesti.

Nu ştiu cât din roman este autobiografie şi cât, invenţie, iar ăsta e un semn bun, mai ales în cazul unei cărţi în care miracolele se furişează pe ici, pe colo, ca şi când nimic nu ar fi de capul lor. Ceea ce ştiu este că de-acum înainte am să mă feresc din nou de romanele la patru mâini, de teamă că niciunul nu s-ar putea compara cu acesta, cu dialogul lui despre copilărie, prietenie, fraţi şi cum se ţine la ei în ciuda tuturor nervilor pe care ţi-i provoacă, părinţi şi cum se iartă ei pentru una şi alta, patrie şi unde se ascunde ea, tristeţe şi cum te poate cotropi ea încă de la grădiniţă (vă dau un indiciu: Rahan), amintiri comune şi cum se împacă discrepanţele lor.

  • Plusuri

    Îmbinarea celor două voci, umorul, ironia îngăduitoare, nuanţele autobiografice, atmosfera uşor carnavalescă, uşor tragică.

  • Recomandari

    Celor interesaţi de literatura despre copilărie (dar nu pentru copii) şi, în mod special, de copilăria în anii târzii ai regimului comunist din România.

Categorie: | Autor: , | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro