Titlu: Adulter
Autor: Paolo Coelho
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Micaela Ghitescu
Numar pagini: 256
ISBN: 978-973-689-759-7

„Very often we don’t go elsewhere because we are looking for another person. We go elsewhere because we are looking for another self. It isn’t so much that we want to leave the person we are with as we want to leave the person we have become.”

Despre Paolo Coelho și al său talent scriitoricesc s-au scris și spus multe. Unii îl ridică în slăvi incluzând în topul personal, în mod aproape inevitabil, al său Alchimist, în timp ce alții îl blamează pentru ușurința cu care abordează în mod comercial subiectele romanelor sale, făcându-te pe tine, cititorul individual, să te simți de parcă ai fi unicul lui public, lucru deopotrivă măgulitor și enervant pentru că știi că ești dus de nas. M-am aflat în repetate rânduri de ambele părți ale baricadei și i-am privit cu scepticism și cea de-a șaisprezecea carte, intitulată Adulter, dar iată că entuziasmul și curiozitatea pentru subiectul abordat au câștigat în cele din urmă și m-au făcut să trec de această dată de partea lăudătorilor.

„Încă nu m-am prezentat. Îmi pare bine, mă cheamă Linda. Am 31 de ani, 1,75 m înălțime, 68 de kilograme și mă îmbrac cu cele mai bune haine pe care banii le pot cumpăra (grație generozității fără limite a soțului meu. Bărbații mă doresc, iar femeile mă invidiază.

Și totuși, în fiecare dimineață, când deschid ochii în lumea asta ideală la care visează toți și în care puțini reușesc să trăiască, știu că ziua mea va fi un dezastru.”

Așa intră în scenă viitoarea adulterină, făcând o mică schiță a vieții pe care o duce – mamă a doi copii, jurnalistă de succes, soție adorată de un bărbat deopotrivă frumos, atent și cu bani. Ce și-ar mai putea dori și cum se justifică o aventură?

Simplu – creezi o furtună într-un pahar cu apă. Sau mai exact îți deschide cineva ochii cu privire la cât de limitată, repetitivă și previzibilă a devenit viața ta. Goana după fericirea mult visată și publicizată de societatea moderna? E doar un mit.

„Nu mă interesează câtuși de puțin să fiu fericit. Prefer să trăiesc cu pasiune, ceea ce implică un risc, pentru că nu știm niciodată peste ce vom da mai târziu.”

Acesta este răspunsul-buton declanșator al unei revoluții personale a Lindei. Nonșalanța cu care cel căruia i-a luat interviu se sustrage normelor sociale pentru a își urma propria cale, imperfectă, lipsită de garanția că totul va fi bine mereu, e trăgaciul care o scoate din rutină și de pe cursul prestabilit a unei vieți „de succes” după standardele oricui. O face să își pună întrebări, să se analizeze și să descopere că, deși are tot ce și-ar putea dori, nu e satisfăcută, simte că viața nu are gust și că zilele și trăirile sale se contopesc într-o mare diformă de griuri opace și reci. Sondează terenul în discuțiile cu prietenele, bănuind o posibilă depresie, ca în cele din urmă să descopere ușița care o va scoate din amorțeală – o aventură cu un cunoscut politician, fost iubit din liceu.

Întâi vine gestul nesăbuit, urmat de o întâlnire banală și mai apoi de realizarea că și-ar dori mai mult. Respingerea inițială nu face decât să adâncească și mai mult obsesia și să o mâne spre gesturi necugetate de răzbunare față de soția acestuia, scenariu care arată până unde poate duce nebunia sau motivația unei femei care nu va lăsa ca nimeni și nimic să îi stea în cale. Dar până la urmă răbdarea învinge și își atinge țelul, fără a se compromite mai mult decât e cazul, dând curs unei aventuri din care nu primește nimic din ceea ce și-a dorit inițial – atenție, romantism, o revigorare a sentimentelor de iubire. Este în schimb folosită, umilită și înjosită de un om care vede în ea doar o cale spre stingerea propriilor văpăi carnale.

Ce se întâmplă cu soțul și familia sa pe măsură ce aventura progresează și lucrurile se complică din cauza vinei și a remușcărilor care îi apasă conștiința? Asta rămâne să aflați voi din carte.

În schimb, finalul de lectură m-a lăsat cu un sentiment de confuzie, de frustrare și de furie față de tot ceea ce citisem. De ce? Pentru că la prima vedere mi s-a părut că autorul a ales calea ușoară – adulterul din perspectiva femeii, cu intenția de a o portretiza drept personaj negativ, răsfățată, dar care poftește la mai mult, niciodată satisfăcută de ceea ce are. Și m-am înșelat pentru că adulterul prezentat din cealaltă perspectivă ar fi fost ceva normal, de la sine înțeles și acceptat. Bărbații au făcut-o de mii de ani, mereu din aceeași cauză, ar spune povestea. Iar aici intervine partea frumoasă a cărții – momentul în care descoperi că ambii sunt la fel de pierduți și dezorientați cu privire la propria identitate sublimată de rolurile de soț/soție și părinte, de responsabilitățile vieții de adult. Ambii își doresc să evadeze din închisoarea invizibilă a unei vieți previzibile și să își ia zborul spre o existență adolescentină, un tărâm al viselor neîmplinite cu iz de adrenalină.

Așa își construiește Coelho tot romanul, pe structura angoaselor moderne, a problemelor majore inexistente, dar fabricate de mâna noastră, pe gustul searbăd al unei vieți prea pline, prea perfecte, prea de revistă. Acesta arată cu degetul tot ce nu este în regulă în societate și pune sare pe rană atunci când ajungi să realizezi că adulterul ca reîntâlnire cu sinele pierdut nu e un caz atât de rar.

Astfel dispar toate furiile și frustrările inițiale generate de înțelegerea superficială, ad litteram a poveștii unei adulterine.

Concluzionez prin a vă spune să aveți curaj și să treceți peste luciul superficial și imoral al celor relatate și să priviți cu alți ochi un subiect vechi de când lumea, dar îmbrăcat cu o haină modernă care ține mai mult de sine și de o căutare în profunzime a propriei persoane decât de vreo poftă a trupului care trebuie satisfăcută cu urgență.
* Sursa citatului inițial - http://tinyurl.com/ktwzx7z

• Plusuri

  Adulterina atipică, cea care se caută pe sine în cel mai egoist act cu putință, riscând viața perfectă pentru a elimina o minciună și a se recâștiga pe sine însăși.

• Minusuri

  Superficialitatea aparentă a poveștii. Divagațiile filosofice tipice autorului.

• Recomandari

  M-aș încumeta să o recomand fanilor lui Coelho, dar subiectul poate trece cu brio și de ochii ceva mai critici ai scepticilor, așa că am să o încadrez drept o carte pentru toți cei care vor să privească demonii moderni în ochi și să vadă o abordare nouă pentru o poveste spusă deja în mii de alte moduri.