bookblog.ro

În apărarea trecutului

Scris de • 25 November 2015 • in categoria

Articol oferit de EMAG

Titlu: Legile frontierei
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2015
Traducere:
Numar pagini: 320
ISBN: 978-973-689-910-2

Rețeta pentru Legile frontierei este una extrem de complexă. Deși la început totul pare foarte clar - un jurnalist/scriitor investighează povestea unei găști de cartier care activase cu câteva decenii în urma - în scurt timp întâmplările se complică, incredibilul își face ușor, ușor loc în tablou, iar complexitatea se instaurează odată cu incapacitatea jurnalistului de a crede ceea ce aude, problemă la care, întotdeauna primește aceeași replică: „Fapte, nu explicații. Pune-mă să povestesc, nu să interpretez."

Intriga

Totul începe cu întâlnirea dintre unul dintre cei care acceptă să povestească despre gașca, Ochelaristul și cel ce avea să se dovedească a fi conducătorul găștii de cartier, Zarco - Ochi albaștri - una dintre cele mai îndrăgite legende urbane ale acelei perioade. Ascensiunea fulminantă a găștii a fost urmată la scurt timp de destrămarea brutală, ale cărei cauze se pierd într-o rețea de intrigi abia bănuite de personajul principal, Ochelaristul, care, deși a fost implicat adânc în activitățile găștii, abia dacă reușește să îi înțeleagă evoluția. De fapt, probabil că cel mai interesant lucru din întreaga poveste este chiar implicarea Ochelaristului în toată această istorie, deoarece legenda lui Zarco ar fi fost, probabil, doar o simplă poveste de cartier dacă Ochelaristul nu ar fi devenit în foarte scurt timp strategul loviturilor pe care gașca le dădea.

Dincolo de problemele strategice - nu doar ale găștii, ci și ale poveștii - credibilitatea este, probabil, cel mai bine susținută de numele celor din gașcă. Și asta tocmai pentru că nu este vorba chiar de nume, ci de porecle: Tere, Grasu`, Ochelaristu`, Zarco, Chiștoc, Chinezu`, Moșu`, Dracula... O altă metodă de a asigura credibilitatea este felul în care autorul povestește faptele. Trecerea de la o persoană intervievată la alta este făcută în momente strategice, parcă încercând să verifice veridicitatea evenimentelor povestite, însă cel mai important lucru este că această metodă aproape că pune în pericol continuarea povestirii. Spre exemplu, dialogul cu ofițerul care investigase cazul pare pe punctul de a se încheia prematur atunci când, aflând că discută și cu Ochelaristu`, îi spune jurnalistului: „-Nu știam că vorbești si cu el. -Nu m-ai întrebat. -Cu cine mai vorbești? - Deocamdată cu nimeni. Continuăm?" Tensiunea ce se simte în acest dialog are darul de a cimenta senzația de pericol ce transpare din povestea găștii de cartier.

Decorul

Frontiera la care face referire autorul în titlu este de fapt zona care desparte partea bună a orașului de cea rău famată, în care erau îngrămădite locuințe rudimentare confecționate din carton și tablă și de unde se ridicau întotdeauna răufăcătorii - de fapt oameni fără educație, fără posibilități si fără speranță, așa cum erau și Zarco și membrii găștii lui. Ochelaristu', un outsider prin definiție, nu doar că venea din cealaltă parte a Frontierei, dar era și fiul unor oameni relativ înstăriți. Era exact opusul a ceea ce reprezentau de fapt cei de teapa lui Zarco. Sărăcia celor din partea rău famată a Frontierei, precum și situația economică a Spaniei în anii '80 creează un tablou ideal pentru un astfel de subiect. Pentru a face o comparație cu cinematografia, exemplul care-mi vine în minte este filmul Wanderers din 1979 care spune povestea unor găști de cartier din anii '60 din New York.

Personajele

Am ales să scriu separat despre personajele acestui roman întrucât este vorbe de creații deosebit de complexe. Pe de o parte sunt cele din perioada anilor '80, copii fără viitor, fără altă țintă în viață decât următoarea lovitură și cheltuirea cât mai urgentă a banilor făcuți din aceste lovituri. De cealaltă parte sunt personajele mature, situate în timp cu 30 de ani mai târziu, pe care experiența îndelungată de viață le-a transformat în cu totul alte entități. Și deși din acest motiv vorbim de personaje complet diferite, există pe undeva o linie de continuitate atât în gândire cât și în simțire, care leagă, conectează cele două variante ale personajelor în așa fel încât devin inconfundabile. Din acest punct de vedere Javier Cercas este un maestru incontestabil. Un alt element care sare în ochi încă de la început cu privire la personaje este faptul că se potrivesc perfect nu doar cu decorul și cu povestea, dar și între ele. Cercas a reușit să creeze personaje foarte compatibile, care se completează între ele, fiind extrem de credibile.

Povestea

Lucrul în care autorul excelează cu adevărat este povestea în sine. Povestea este stufoasă, plină de amănunte, detalii care îmbogățesc lectura. Totuși, la final, când cititorul realizează că, de fapt, este vorba doar despre o perioadă de câteva luni a verii anului 1978, lucrul acesta pare ireal.

Întâlnirea dintre diferitele personaje ale romanului la mult timp după ce povestea cu gașca de cartier a intrat în legendă încheagă firul epic într-un fel cu totul neașteptat. Răspunsul la multe dintre întrebările care se nasc pe parcursul lecturii devine parcă un scop în sine pentru aceste întâlniri. Iar atunci când lucrurile sunt clare în prezent, trecutul își schimbă subit înțelesul, perspectiva nouă oferind posibilitatea unor noi interpretări, care la rândul lor vor modifica percepția asupra prezentului. Nu e un cerc vicios, ci o subtilă complexitate pe care Javier Cercas ne-o oferă aproape nonșalant.

Una peste alta, Legile frontierei este un roman foarte complex, reușit, a cărui lecturare oferă nu doar o bogată experiență literară, dar și un sentiment de satisfacție. Este unul dintre romanele care nu va fi citit degeaba.

  • Plusuri

    Complexitatea romanului Legile frontierei este, pe departe, punctul său forte. Mă refer atât la complexitatea firului epic, cât și a construcției personajelor. În plus, Cercas a reușit să povestească totul într-un stil extrem de cursiv.

  • Recomandari

    Romanul este greu de recomandat, tocmai din cauza complexității sale. Dacă cititorul căuta un roman care să-i ofere o experiență literară de neuitat, Legile frontierei este o alegere perfectă. Dacă, în schimb, caută un roman de aventuri sau unul de dragoste sau unul polițist, toate astea se regăsesc în romanul acesta, chiar dacă în doze mici.

Categorie: | Autor: | Editura:

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Tania spune:

    O carte foarte buna! O recomand!

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro