Încă un space-opera de calitate
Scris de Ovidiu Leonte • 14 March 2013 • in categoria SF/Fantasy
Titlu: Prefectul
Autor: Alistair Reynolds
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Mihai Dan Pavelescu
Numar pagini: 752
ISBN: 978-973-707-693-9
Autor: Alistair Reynolds
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Mihai Dan Pavelescu
Numar pagini: 752
ISBN: 978-973-707-693-9
Despre un roman SF space opera care se întinde pe mai bine de 750 de pagini ar trebui, în mod normal, să se poată presupune că tratează într-o oarecare profunzime ceea ce tratează. Ei bine, imaginația incredibilă de care dispune Alistair Reynolds îl determină să atingă doar la modul superficial anumite idei, pe care apoi să le abandoneze aproape nedezvoltate. Dar prezentarea lor este atât de bine făcută, încât ajung să facă parte cu naturalețe din decor.
Deși subiectul romanului este oarecum simplist – practic este vorba despre încercarea de a salva un sistem democratic (denumit demarhism) de la preluarea controlului lui de către un dictator, iar între timp se dovedește că acesta este susținut de un om din interiorul sistemului – integrarea acestuia în elementele de hard SF despre care am vorbit – mai exact Inelul sclipitor, un sistem de 10 000 de habitate artificiale construite în jurul unei planete nelocuibile și conectate între ele prin Abstracție (un soi de Internet), sau sistemul de votare (centralizat cu ajutorul nucleelor de scrutin) care face ca fiecare decizie luată de Panoplie (habitatul central și element decizional în sistem, condusă de Prefecți) să trebuiască să fie aprobată în prealabil de un anumit număr de votanți, sau ideea, foarte interesantă de altfel, de factor de pondere, care oferă greutate mai mare sau mai mică votului unui cetățean, precum și multe, foarte multe altele – fac din Prefectul un roman voluminos. Acțiunea înaintează lent, aproape târât, deși ritmul este oarecum alert și detaliat. Permanent apar noi idei, noi concepte, noi situații derivate din acestea, astfel încât acțiunea stagnează pentru a integra explicațiile necesare integrării acestor amănunte.
Cu toate acestea, romanul este destul de ușor de citit. Este foarte adevărat că, în privința descrierilor (în special a descrierii personajelor), Alistair Reynolds nu excelează, el luând practic fiecare personaj în parte pe măsură ce apare și consacrându-i câteva paragrafe pentru a-l descrie foarte amănunțit. Această tehnică este de mult timp apusă, iar un roman scris în 2007 care încă o abordează nu are decât de pierdut. Totuși, în ce privește descrierea tehnologiei, care este futuristă la un nivel halucinant, autorul este mult mai bun. Aici stilul este cu mult diferit. Și mult mai profesionist. Sau mai modern.
Dacă tot am vorbit despre personaje, aș mai spune faptul că, în general, o descriere atât de amănunțită făcută fiecăruia în parte nu poate decât să creeze o imagine foarte exactă a lor. Singurul păcat în care un scriitor poate să cadă într-o atare situație este inconsecvența, iar Alistair Reynolds nu face acest lucru (cu o mică, neglijabilă excepție, anume Parnasse). Prefectul de teren Tom Dreyfus, adjuncții de teren Sparver și Thalia NG, prefectul suprem Jane Aumonier, prefectul senior Sheridan Gaffney și entitățile Aurora și Ceasornicarul sunt, fără îndoială, personaje complexe, adaptive, care se integrează în acțiunea romanului foarte bine. Totuși, din nou un procedeu de mult depășit, câteva dintre aceste personaje sunt fie absolut negative fie absolut pozitive. În primul rând verosimilitatea întregului roman este subminată de o astfel de abordare. Totuși, amploarea pe care o ia acțiunea ascunde cu brio aspectul acesta.
Vorbeam de imaginația lui Alistair Reynolds și mă arătasem impresionat de ea. În afară de cele pe care le-am pomenit deja, autorul mai presară prin întreg romanul idei îndrăznețe. Singura armă pe care prefecții au dreptul să o poarte este șficbiciul (???), un bici electronic care poate ataca singur cu viteze impresionante o țintă aleasă dinainte de proprietarul său. Această armă este extrem de capabilă, posedând funcții multiple și o rapiditate în execuție de domeniul milisecundelor. Pe mai multe forumuri pe care se discută opera lui Alistair Reynolds am găsit comparații între săbiile de Jedy (lightsaber) și aceste șficbiciuri. Felul în care, în urma implanturilor cu nanotehnologie, oamenii comandă anumite tehnologii prin „telepatie” sau diferitele „specii” de oameni care au apărut în urma modificării organismului uman prin anumite tehnologii, sunt doar câteva exemple ale vastei imaginații a autorului.
Un cuvânt (ceva mai lung) și despre traducere, care aparține celui mai prolific, cred, traducător de literatură SF din limba engleză, Mihai-Dan Pavelescu. În primul rând vreau să-mi exprim indignarea cu privire la stilul pueril și aliterar în care reușește Mihai-Dan Pavelescu să frazeze în limba română. Îmi amintesc cu aproximație următoarea frază: „...pentru propriul ei bine”. Bănuiesc că formularea în engleză era de genul: ...for her own sake. Dar sunt absolut convins că „...pentru binele ei” ar fi fost o formulare mai inspirată. Apoi – și mi-am notat cu exactitate pagina: 713 – formularea cel puțin bizară: „...ai putea încerca de pildă să încerci...”. Nu comentez mai mult. Apoi, dintre toate traducerile pe care le putea găsi pentru Whiphounds, tocmai șficbici să o aleagă?
Nu mai dau exemple, dar adaug următoarele lucruri: cartea este plină de astfel de aliterații (folosesc cuvântul încercând să-i dau un sens negativ). Apoi, întreaga traducere are frazare puerilă. Nu vorbim în niciun caz de un Reiner Maria Rilke – și nici nu aș avea pretenția asta, pentru că oricum nu există mulți traducători în lume cu un asemenea talent – dar sunt de părere că Mihai-Dan Pavelescu este undeva la polul opus. La câte traduceri are la activ, așa ceva este, cred inadmisibil.
Motivul pentru care nu m-am abținut să spun ceea ce am spus despre Mihai-Dan Pavelescu este faptul că enorm de multe cărți SF le-am perceput ca fiind niște „prostii” până când am fost nevoit să le citesc variantele în engleză. Și atunci am înțeles că Isaac Asimov, George R. R. Martin, Larry Niven și alții, nu au nicio problemă cu felul de a scrie. Că doar traducerea este de vină. Nu spun nici că Mihai-Dan Pavelescu este cel mai slab traducător (cu siguranță nu este), nici că sunt foarte mulți mai buni decât el. Dar mi-aș dori enorm de mult ca, înainte de a preda o carte, să ceară o a doua părere, să solicite o corectură și, mai ales, să accepte sugestii, dacă i se dau, pentru că se pare că experiența (indiferent cât de vastă) nu este întotdeauna garanția succesului.
Romanul Prefectul este unul dintre exemplele bune ale noului trend din literatura SF. Conține toate elementele necesare pentru a-l face interesant și inovativ, iar viziunea nu pare prea departe de realitate. Nu cred că se poate așeza prea departe de romane ca La capătul curcubeului de Vernor Vinge sau de Poarta de Frederik Pohl. Imaginația autorului creează elemente integrate cu virtuozitate în narațiune, iar rezultatul este o capodoperă a genului.
-
Plusuri
Prefectul este un space opera de cea mia bună calitate.
Citeste cele 8 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Ovidiu Leo spune:
Întâmplător am lucrat într-o redacție care edita și cărți. O carte (ca și orice material, de altfel), se corectează în mai multe etape. Există o corectură 1, o corectură 2 și un cap limpede. Apoi există metode și metode de abordare. Având deja suta de romane traduse, este posibil ca domnul Mihai-Dan Pavelescu să refuze sugestiile oricăruia dintre cei trei care parcurg etapele normale de corectură, dar aceasta este doar o idee. Se poate să mă înșel. Este posibil și ca cei ce lecturează materialul înainte de publicare să nu vrea, să nu poată sau să nu știe să-i sugereze ceva.
Eu doar mi-am exprimat o dorință. Ea poate fi ignorată, combătută, sau se poate să mi se ceară să o justific. Decizia de a o lua în considerare îi aparține strict adresantului, recte domnului Mihai-Dan Pavelescu.
În continuare îmi susțin părerea că unele materiale traduse de domnia sa (printre care se numără și romanul de față) pierd din farmec din cauza stilului traducerii.-
Mariana spune:
Eu traduc romane (pentru edituri cu care colaborează şi dl. Pavelescu). N-am tradus 100, am ajuns doar la vreo 50. Şi niciodată n-am fost întrebată dacă sunt sau nu de acord să mi se redacteze şi corecteze traducerile. Le predau şi gata, nu mai am nicio putere asupra lor, redactorul face cu ele ce crede de cuviinţă.
Romanul recenzat aici nu l-am citit, deci nu mă pot pronunţa în privinţa impresiei pe care-o face traducerea. Şi nici nu-l am, altminteri m-aş uita să văd cine l-a redactat. De obicei se trece pe carte şi numele redactorului – presupun că ştiţi.
Dar greşelile pe care le-aţi citat intră la categoria scăpărilor. Îţi scapă când traduci presat de timp, îţi scapă şi când îţi reciteşti traducerea, tot presat de timp, imediat după ce ai terminat-o. Dar n-ar trebui să le scape celor care citesc după tine – dacă îşi fac corect datoria. Şi sunt puşi acolo tocmai pentru a elimina aceste scăpări inerente în condiţiile în care se traduce la noi, adică pe bani puţini, motiv pentru care trebuie să traduci repede şi mult ca să simţi că ai câştigat ceva.
-
-
Mihai-Dan Pavelescu spune:
@ Ovidiu Leo. Mulțumesc pentru această recenzie corectă, pe care am încercat s-o popularizez și prin intermediul Facebook. Sunt un tip flexibil, deschis la sugestii și spre dialog – ceea ce cred că o vor spune toți cei care m-au cunoscut. Din păcate, rareori redactorii de carte contactează traducătorii pentru a le comunica observațiile lor sau pentru a se sfătui cu ei, cu excepția cazurilor când fie că traducerea este execrabilă, fie că apar formulări, interpretări etc. mai puțin clare. Nu am refuzat niciodată dialogul cu cineva care a vrut să-mi sugereze ceva, dar este foarte posibil „ca cei ce lecturează materialul înainte de publicare să nu vrea, să nu poată sau să nu știe să-i sugereze ceva“ (v-am citat). De-a lungul timpului am fost (și sunt) perfect conștient de „manierismele“ pe care le manifest în traduceri, ceea ce poate impieta, desigur, asupra formatului final pe care-l predau editurii și regret că așa s-a întâmplat și în perceperea Prefectului de către dv. Cât despre diversele posibilități de traducere a unui termen inventat de autor (vezi șficbici), reprezintă evident o alegere personală, care poate fi comentată, totuşi nu „acuzată“ :). Mi-a făcut însă plăcere să putem dialoga… chiar și d ale distanță.
-
Ovidiu Leo spune:
@Mihai-Dan Pavelescu
Și eu vă mulțumesc, domnule Mihai-Dan Pavelescu, pentru acest comentariu-răspuns (pe care recunosc că îl așteptam, chiar dacă, poate, nu l-am sperat).
Evident că alegerea pentru anumiți termeni aparține integral traducătorului operei (textului, materialului, etc) în cauză. Îmi pare rău că referirea la respectivii termeni a sunat ca o acuzare. La fel ca toată recenzia, reprezintă practic un comentariu marcat de un subiectivism care, de fapt, este esența unei recenzii, cel puțin în cadrul BookBlog.
Știu că există multe motive pentru care o traducere ar putea fi inferioară originalului (am înțeles o parte din ele din argumentele doamnei Mariana, căreia îi mulțumesc și pentru cel de-al doilea comentariu). Dar din păcate lucrul acesta afectează în mod direct percepția pe care cititorul poate avea vis-a-vis de opera autorului. Eu, unul, după cum am menționat și în recenzie, mi-am făcut o impresie greșită despre câțiva autori din cauza traducerilor (nu doar ale dumneavoastră).
Ce mi-ar face plăcere să luați în considerare este faptul că aveți și traduceri extrem de bune (Dușmanul, Mâna stângă a întunericului și altele). Lucrul acesta îmi spune că „se poate și bine” (clișeu, știu, dar asta e), și că puteți pune și într-o lumină bună un autor. Încerc să vă recomand să aveți în vedere respectivele traduceri când faceți altele, poate ca șablon sau mod de abordare, dar îmi dau seama că s-ar putea ca acest lucru să nu fie tocmai posibil.
În final aș vrea să vă spun că îmi pare bine că am inițiat un dialog. Poate îl vom continua. -
Mikey spune:
O astfel de recenzie te face mai mult sa eziti in a cumpara cartea. Ceea ce este pacat pentru ca vorbim despre una dintre cele mai bune s.f.-uri aparute anul trecut. Eu sunt de parere ca daca o carte nu iti place mai bine nu o recenzezi public, iar daca o faci incerci sa pastrezi o linie optimista si risc sa afirm chiar nepersonala. But that’s just me!
Cat despre traducerile facute de MDP, sunt absolut remarcabile si curajoase. Are un stil special care pe mine unul reuseste mai mereu sa ma absoarba in povestire. Este unul din s.f.-istii care risca promovand publicului scriitori de care altii s-au ferit, cum ar fi chiar Alastair R.
Astept de la d-nul MDP si celelate carti din seria Revelation Space (asap) iar de la dvs. cat mai multe recenzii noi de s.f. pentru ca nu strica sa mai avem un colt unde sa le putem comenta in voie.P.S. Chiar daca la inceput termenul de “sficbici” mi s-a parut bizar, pe parcurs m-am obisnuit cu el, orice alta eventuala versiune parundu-mi-se acum fortata.
Mariana spune:
15 March 2013 | 1:32 am
“să ceară o a doua părere, să solicite o corectură și, mai ales, să accepte sugestii”…
De unde să ceară, cui să solicite, cine vine cu sugestiile? A doua părere e a redactorului şi corectura o face (sic!) corectorul! Altminteri, are cineva vreun prieten căruia poate să-i spună: “aruncă te rog şi tu o privire pe traducerea asta de 700 de pagini şi dă-ţi cu părerea”?