Titlu: La capătul curcubeului
Autor: Vernor Vinge
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Maria Drăguț
Numar pagini: 616
ISBN: 9786065793880

„Uneltelor cognitive online care ne schimbă viața, Wikipedia, Google, eBay și celorlalte asemenea lor, acum și în viitor”.

Un motto mai nonconformist, un autor mai în afara canoanelor și o carte vizionară. Asta se poate spune, chiar de la început, despre romanul La capătul curcubeului al lui Vernor Vinge. Ideea generală a cărții este descrierea viziunii autorului asupra lumii, așa cum va fi ea peste 50 de ani. Cu alte cuvinte, o operă de anticipație. Doar că e vorba de una foarte realistă. Dezvoltând elemente revoluționare ale tehnologiei actuale, concepte lansate de curând pe piață de Microsoft sau Google, cum ar fi Project Natal (comercializat sub numele de xBox) sau Google glasses, autorul ne descrie pas cu pas viziunea lui despre un viitor nu foarte îndepărtat, hipertehnologizat, utilizându-l ca vehicul pe Robert Gu, un poet eminent care-și revine, în urma unui tratament nou revoluționar, de pe urma bolii Alzheimer și care-și amintește lumea cam așa cum este ea acum. Personajul îi oferă autorului ocazia perfectă de a familiariza cititorul cu noile tehnologii și cu felul de funcționare a acestora, scutindu-l de acele descrieri introductive care fac, în general, lectura unui roman SF plictisitoare.

„Nimeni nu vede în viitor mai limpede ca Vernor Vinge. [...] La capătul curcubeului este o incursiune în stranietatea schimbătoare a unui viitor sufocat de tehnologie. O viziune atât de plauzibilă, că nici nu pare fictivă”, comentează Stephen Baxter, un prolific autor SF britanic, care a publicat „A Time Odyssey” împreună cu Arthur C. Clarke.

Și, într-adevăr, doar considerând lansările de echipamente IT din ultimul an, și deja display-ul retinal, sistemul de imput brodat în haine sau vederea prin zid (realizată de fapt prin mijlocirea unor camere de supraveghere aflate dincolo de respectivul zid) nu ni se mai par atât de neverosimile. Display-ul retinal ajută la vizualizarea unor decoruri care nu se află fizic acolo, oamenii creându-și în mod regulat avatare portabile, cu care se identifică în fața celorlalți, sau decoruri virtuale în care se reprezintă. Sistemul de imput brodat în haine este ceea ce-i determină pe oameni să spună că „poartă” computerul pe ei. Pentru a comanda un computer, nu se folosește tastatura clasică sau mouse-ul. Hainele poartă o cartografie a anatomiei umane, iar prin anumite mișcări cod, ele transmit comenzi ce sunt procesate de computer.

Întreaga lume civilizată este înțesată de camere video de supraveghere cu rezoluții amețitoare, hot-spot-uri care creează o acoperire wireless de mare putere și sisteme de supraveghere prin filtre high-tech, care deja au început să apară în anumite locuri publice, cum ar fi aeroporturile. Deși asta face ca autoritățile – la fel de ierarhizate și birocratizate ca și acum – să se coordoneze mult mai ușor și mai eficient, noua lume depinde de niște factori extrem de fragili, iar în cazul revocării, spre exemplu, a acreditării celei mai prestigioase Autorități de Certificare europeană a entităților pe internet, este dată peste cap întreaga Europă, iar repercusiunile se simt aproape instantaneu chiar și în America. O asemenea situație echivalează cu un atac terorist la scară globală.

Întreaga viziune despre lumea ce va fi este țesută într-o plasă de intrigi în care sunt implicați oameni din toate clasele sociale, de la elevi mediocri de colegiu până la reprezentanții unor agenții guvernamentale din Europa sau America. În parte roman de spionaj, în parte roman psihologic cu tentă de bildungs roman, La capătul curcubeului este creat în jurul unor personaje conturate destul de solid, însă a căror interacțiune este falsă în multe cazuri. Totuși, acest lucru nu se datorează lipsei de măiestrie a autorului, ci dimpotrivă, este justificat de răcirea din ce în ce mai mult a relațiilor interumane, de autoizolarea la care deja generațiile tinere de azi se supun din proprie voință, influențate fiind de facilitarea comunicării cu ajutorul tehnologiei. În roman, comunicarea se face pe mai multe nivele, utilizate câteodată simultan, începând de la sm (short message, banalul SMS de astăzi), care consumă o lățime de bandă de câțiva bits, lucru ce permite comunicarea chiar în condiții de lipsă aproape totală de rețea, la comunicarea simplă audio/video (echivalentul unui apel video pe mobil sau pe aplicațiile de messenger), până la prezența virtuală integrală, holografică, de o complexitate enormă, în care utilizatorul își poate dovedi cu adevărat măiestria în crearea de avataruri și integrarea lor în mediul în care sunt trimise .

Lecturarea romanului La capătul curcubeului nu este chiar facilă, cazul, de altfel, al oricărui roman al lui Vernor Vinge, asta din cauza multor detalii care sunt necesare pentru a crea o lume care, de fapt, nu există. În general, rolul unui scriitor SF este mult mai dificil decât cel al unui scriitor de literatură realistă. El trebuie să creeze cadrul, apoi să-l explice și abia la urmă să construiască acțiunea. Chiar dacă în cazul acestui roman „viziunea este atât de plauzibilă, că nici nu pare fictivă”, după cum spunea Baxter, există unele elemente pentru care nu există corespondent în lumea actuală, cum ar fi SLC-ul (specializare la comandă) și efectele lui secundare devastatoare pentru subiectul care a trecut prin acest proces. Totuși, cititorii familiarizați cu literatura SF și de anticipație vor avea o mare satisfacție citind romanul.

În ceea ce privește traducerea, Maria Drăguț face o treabă excelentă. Construcțiile de fraze sunt foarte inspirate, aproape fiecare frază fiind tradusă fidel. Fără doar și poate, acest roman poate sta în capul listei ei de traduceri.

• Plusuri

  Îl recomand fără rețineri tuturor fanilor genului, dar și celor care sunt curioși să afle în avans încotro se îndreaptă lumea actuală, sufocată, după cum spunea Stephen Baxter, de tehnologie.

• Minusuri

  Deși voluminoasă, cartea nu are profunzimea unui roman de aventură clasic. Așa cum ne-a obișnuit deja literatura SF, o superficialitate a descrierii personajelor și emoțiilor care-i animă, subzistă și în acest roman.

• Recomandari

  Îl recomand fără rețineri tuturor fanilor genului, dar și celor care sunt curioși să afle în avans încotro se îndreaptă lumea actuală, sufocată, după cum spunea Stephen Baxter, de tehnologie.