Titlu: Citadela
Autor: Antoine de Saint Exupery
Rating:
Editura: RAO
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Șerban Florea
Numar pagini: 576
ISBN: 978-606-609-424-5

„Am aflat că omul este asemenea unei citadele. Răstoarnă zidurile pentru a-şi găsi libertatea, dar nu mai e decât fortăreață nimicită, deschisă înspre stele. Atunci începe spaima de a nu mai fi.”

Băiețelul poreclit de mecanici „micul prinţ“ (în vara anului 1912 pe aerodromul Ambérieu) devine, ani mai târziu, scriitorul și aviatorul pe care îl cunoaștem cu toții drept Antoine de Saint-Exupery, cel care s-a îndrăgostit de zbor și deșert, clădindu-le într-un templu livresc. Citadela este o furtună literară, o cutie din care se revarsă cuvinte prețioase îmbibate de suflul lui Antoine, omul care credea cu tărie că „nimic nu are sens dacă nu l-am amestecat cu trupul şi cugetul meu” și că în viață, împlinirea vine din abilitatea ființei de a dărui.

Bizară și fascinantă, mustind de exaltare, ofensatoare și politică, Citadela e o lucrare aproape biblică, o sublimare a filozofiei lui Saint-Exupery. Pentru a-și cerne povestea folosește drept narator un prinț al deșertului plimbându-se printre oamenii imperiului creat de tatăl său, meditând asupra tragediilor și punând în balanță soluțiile posibile la necazurile acestora. Scopul tatălui fiind acela de a-și educa fiul pentru a descoperi ce acte înnobilează omul și care-l împing la decădere.

Tema principală se dezvăluie din primele pagini ca fiind citadela, privită ca o fortăreață a sufletului, o cetate interioară în care omul se luptă cu el însuși în căutarea unor răspunsuri pe care nu le va afla niciodată pentru că întrebările în sine nu-și au rostul. În interiorul acestei citadele este explorat sensul lucrurilor, săpând tot mai adânc până se-atinge esența, sinele ființei, autorul ajungând la concluzia că singurul lucru ce dă valoare vieții este creația:

„Ce numești creație? Căci dacă e vorba de o invenție remarcabilă, puțini sunt capabili de aceasta. [...] A crea înseamnă a greși, poate, un pas în timp ce dansezi [...] Operele se nasc atât din munca celor ce-și ratează mișcările, cât și din a acelora cărora le reușesc. Căci nu poți împărți omul. Iar dacă îi vei păstra doar pe marii sculptori, nu vei mai avea mari sculptori [...] Marele sculptor se naște din mulțimea sculptorilor neînsemnați. Ei îi servesc drept scară și-l ridică. Iar dansul frumos se naște din fervoarea dansului. Iar fervoarea dansului cere ca toți să danseze, chiar cei care dansează prost, căci altfel nu există fervoare, ci academie pietrificată și spectacol fără înțeles.”

Citadela diferă față de alte opere ale autorului prin lipsa linearității și a acțiunii, fiind de fapt un jurnal al gândurilor sale, ascuns în straiele unor povești imaginare pentru a-i oferi caracterul unei parabole. Detașarea cu care narează nu e întâmplătoare, ci un transfer al propriei sale identității, ca aviator privind totul din depărtare, de deasupra, asemeni unui împărat. Solitudinea care-i însoțea meseria fiind la fel de profund redată prin tocmai această detașare. Ceea ce ne duce la concluzia că într-adevăr Antoine și-a turnat sufletul în această lucrare, ce-a devenit propria lui Citadelă, terenul unde-și cultiva îndoielile, încercând să facă pace cu propriile alegeri.

Antoine de Saint-Exupery, „Tăcerea ta de acum este tăcerea bobului de grâu aflat în ţărână, unde putrezeşte pentru a deveni spic.”

• Plusuri

  Surprinzător, deși textul în sine e adesea ofensator, cititorul simte și rezonează cu frământările autorului ascunse sub aparența criticismului.

• Minusuri

  Lipsa linearității, a acțiunii, repetiția, criticismul puternic asupra moralității omului, zidurile construite de autor între personaje și cititor, toate acestea subminează capacitatea de a manifesta empatie față de așa-zisa poveste.

• Recomandari

  Se citește la fel ca Biblia, câteva pagini pe zi, sorbind cuvânt după cuvânt și acordând mai puțin timp cititului și mai mult meditației asupra celor citite