bookblog.ro

Jack Reacher, un erou al timpurilor noastre

Scris de • 4 November 2016 • in categoria

Titlu: Convinge-mă!
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2016
Traducere:
Numar pagini: 504
ISBN: 978-606-719-730-3
Cumpara cartea

„— De ce se numește orașul ăsta Mother's Rest?
— Îmi place să cred că un fiu recunoscător dintr-un oraș îndepărtat i-a construit mamei sale o căsuță la țară în care să-și petreacă bătrânețile, drept mulțumire pentru toate lucrurile bune pe care ea le-a făcut pentru el, și apoi au apărut câteva magazine ca să-i vândă cele trebuincioase, după care au apărut alte case și în scurt timp a devenit un orășel.”

Cred că nici prin cap nu-i trecea lui Jim Grant aproape acum douăzeci de ani, când a decis să părăsească televiziunea și să se apuce de scris sub pseudonimul Lee Child, ce succes uriaș va avea seria dedicată fostului polițist militar Jack Reacher, o serie ajunsă anul acesta la volumul cu numărul douăzeci și unu. Recunosc, înainte eram un avid consumator de thrillere cu spioni, cu agenți secreți și al cărților polițiste, însă când am început să citesc romanele cu Jack Reacher (acum patru ani, culmea, chiar cu primul roman care a fost ecranizat, One Shot) mi-am dat seama că acesta este nivelul următor: un tip de personaj extrem de puternic, foarte bine realizat, plin de viață, mereu pe fugă, permanent dornic să facă dreptate, pregătit în aproape orice domeniu, fost multiplu campion la concursuri de tir, fost anchetator militar, rebel, încăpățânat, determinat, ambițios, dar, mai presus de toate, un Sherlock Holmes modern, cu un spirit de observație ieșit din comun și mereu pornit să facă dreptate, indiferent de forța inamicului pe care trebuie să-l înfrunte.

Orășelul Mother's Rest pare la fel de liniștit pe cât îi spune numele, și tocmai acest nume îl intrigă suficient de mult pe hoinarul Reacher încât să coboare din tren în gara cu același nume. Iar aici cunoaşte o fostă agentă FBI pe nume Chang, care își caută colegul dispărut în orășelul cu nume de așezare liniștită. Însă localnicii nu privesc cu ochi buni doi străini suspecți care par că vor să-și bage nasul unde nu le fierbe oala și încearcă să-i intimideze prin fel și fel de metode. Tocmai acest lucru îl nemulțumește pe Reacher și-l determină să rămână pentru a o ajuta pe Chang să-și găsească partenerul. Iar de aici pornește o aventură care te ține cu sufletul la gură, o aventură ce-i va purta din Los Angeles până-n Chicago, apoi printr-un pustiu unde și aerul pare că se sufocă de căldură, pentru a da de urma celui care-l angajase pe partenerul de afaceri al lui Chang. Pentru că logica e simplă: găsește-l pe cel care l-a angajat, iar pista respectivă te va duce pe urmele partenerului dispărut.

Nu trece anul fără să-mi citesc porția de aventuri cu Jack Reacher. Nu pot rezista. Nu sunt cele mai profunde romane de aventuri, nu sunt doldora de introspecții, de meditații la rolul omului în lume, nu, sunt romane pline de aventură, de suspans, de informații din cele mai diverse domenii, de la arme de foc la foști vicepreședinți ai Statelor Unite ale Americii, de la lupte cu mâinile goale la ultimul răcnet în materie de viruși informatici, tot felul de crâmpeie de informații care nu îngreunează lectura, ba din contră, o fac cu atât mai interesantă. Pentru cine dorește aventură nonstop, romanele cu Jack Reacher sunt alegerea perfectă: un personaj fermecător, un justițiar care merge până-n pânzele albe pentru a face dreptate, acțiune la fiecare pagină, de nici nu simți când trece timpul și ai și dat gata suta de pagini, intrigă solidă (cred că sunt cele mai închegate și mai diverse subiecte despre care am citit vreodată în vreo serie de thrillere), minuțios pusă la punct, plină de detalii foarte, foarte interesante.

Nu a mirat pe nimeni că Jack Reacher a făcut pasul cel mare, din paginile cărților pe marile ecrane. Ce a mirat pe toată lumea a fost faptul că s-a petrecut foarte târziu, la mai bine de cincisprezece ani de la apariția primei sale aventuri (Capcana Margrave), și, mai ales, alegerea producătorilor pentru cel care-l întruchipează pe eroul nostru: Tom Cruise. Spun asta pentru că personajul principal, Jack Reacher, este descris ca având 1,95 metri, în timp ce Cruise e cu aproape douăzeci de centimetri mai scund. Mi s-a părut și mie o alegere ciudată, la fel ca tuturor fanilor seriei, însă primul film, Jack Reacher, a fost foarte reușit, iar Cruise s-a descurcat de minune în rolul lui Reacher.

Deci, cum spuneam, pentru cine vrea să citească un roman plin de adrenalină, de aventuri, un roman cu o idee și cu o tramă polițistă pe care abia am așteptat să o rezolv (nu s-a întâmplat, exact la motivul de la care pleacă toată tărășenia cu agentul dispărut în Mother's Rest nu m-am gândit), un roman pe care l-am citit cu sufletul la gură pentru a afla cine ce vrea și ce a pus la cale, Convinge-mă! este alegerea perfectă. Iar dacă vrei să afli cât de jos poate decădea specia umană în căutarea unui câștig financiar dubios, din nou, ai în față exact ceea ce trebuie.

  • Plusuri

    O intrigă solidă, un erou impecabil și acțiune la fiecare pagină. Și am aflat mai multe lucruri despre Deep Web de la o bătrână de optzeci de ani decât am aflat într-un an de zile din toate sursele existente.

  • Minusuri

    Capitole cam scurte, care parcă fragmentează pe alocuri lectura.

  • Recomandari

    Celor care apreciază o poveste polițistă bine închegată, rezolvată la foc automat de poate cel mai celebru personaj al unei serii încă în desfășurare.

Categorie: | Autor: | Editura:

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. John Dobro spune:

    Mi-ar fi parut mai potrivit (desi tardiv, fiindca varsta isi spune cuvantul), un actor de genul lui Dolph Lundgren. Probabil ca lipseste din peisaj un echivalent…

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro