bookblog.ro

Jocul lui Zafon

Scris de • 14 May 2012 • in categoria

Titlu: Jocul îngerului
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Traducere:
Numar pagini: 472
ISBN: 973-46-1389-2


”Un scriitor nu uitǎ niciodatǎ momentul când, pentru prima oarǎ, primeşte câţiva bǎnuţi sau un elogiu în schimbul unei poveşti. Nu uitǎ momentul când, pentru prima oarǎ, simte în sânge dulcea otravǎ a vanitǎţii şi crede cǎ, dacǎ izbuteşte sǎ facǎ astfel încât nimeni sǎ nu-i descopere lipsa de talent, visul literaturii va fi în mǎsurǎ sǎ-i aducǎ un acoperiş deasupra capului, o masǎ caldǎ la sfârşitul zilei şi lucrul la care râvneşte cel mai abitir: un nume tipǎrit pe o biatǎ bucatǎ de hârtie, care cu siguranţǎ va trǎi mai mult decât el. Un scriitor e condamnat sǎ-şi aminteascǎ acest moment, fiindcǎ în clipa aceea e deja pierdut, iar sufletul sǎu are deja un preţ”.


Acesta este nu doar paragraful cu care începe cel mai intens, complex şi captivant roman pe care l-am citit vreodatǎ, ci şi o sintezǎ a mesajului pe care încearcǎ sǎ ni-l transmitǎ autorul. Jocul îngerului este încǎ un roman plin de mistere pe care ni-l oferǎ Carlos Ruiz Zafon, autorul best-sellerului Umbra vântului.

Cartea, un semiprequel al Umbrei Vântului, este foarte asemǎnatoare cu aceasta, dar, în acelaşi timp, total opusǎ. Sau, cum spune însuşi Zafon, Umbra vântului e sora cea bunǎ din familie, în timp ce Jocul îngerului e un fel de oaie neagrǎ, fiind mult mai sângeroasǎ, presǎratǎ cu, poate, excesiv de multe crime. La fel ca în romanul precedent, acţiunea din Jocul îngerului este fixatǎ în decorul gotic al Barcelonei. Zafon ne spune povestea lui David Martin, un tânǎr scriitor a cǎrui viaţǎ se schimbǎ total din momentul în care este contactat de misteriosul editor Andreas Corelli care îi cere sǎ scrie o carte prin care sǎ creeze o nouǎ religie.

N-am sǎ dau prea multe detalii despre acţiune sau despre personaje. Eu nu le vǎd ca fiind prea puternic conturate şi mi-a fost greu sǎ mǎ ataşez de vreunul. Cred cǎ, mai degrabǎ, sunt doar un mijloc de a da viaţǎ unor lucruri, concepte, idei care în mod normal sunt lipsite de suflu. Astfel, adevǎratele personaje ale cǎrţii lui Zafon sunt oraşul Barcelona , casa cu turn în care locuieşte David, cǎrţile, dar, mai ales, cuvintele pe care acesta le aşterne pe hârtie.

Deosebit nu e cǎ aceastǎ carte este despre ”a scrie” (în timp ce Umbra vântului e despre ”a citi”) ci faptul cǎ prezintǎ o altǎ faţǎ a scriiturii, umbrele pe care scrisul le genereazǎ dincolo de aparenta magie. Romanul exploreazǎ condiţia scriitorului şi un univers mai puţin cunoscut, colţul în care acesta creeazǎ, se lasǎ posedat de imaginaţie şi consumat de scris, punând pe hârtie frânturi din sufletul sǎu : ”Fiecare volum, fiecare carte pe care o vezi, are suflet. Sufletul celui care a scris-o, şi sufletul celor care au citit-o, care au trǎit-o şi care au visat-o. Ori de câte ori o carte trece în mâinile altcuiva, ori de câte ori cineva îşi plimbǎ privirea prin paginile sale, spiritul ei creşte şi se întǎreşte”.

E un roman despre pactul faustian pe care autorul este nevoit sǎ îl încheie cu editorul, dar mai ales despre efortul creator: ”nu este suficient talentul pentru a deveni scriitoare; talentul este necesar dar în lipsa unei munci susţinute, este egal cu zero. Cine vrea sǎ fie scriitor trebuie sǎ se aşeze la masa de scris şi sǎ îşi stoarcǎ creierii pânǎ la durere; sǎ scrie, indiferent cât de greu i-ar veni”.

Jocul îngerului e un un roman labirintic care te ţine în suspans pâna la final. Şi chiar mai departe. Deşi l-am citit acum un an, încǎ e viu în mintea mea, încǎ mǎ pune pe gânduri, lǎsându-mǎ cu impresia cǎ mi-a scǎpat ceva. E singurul roman pe care sunt tentatǎ sǎ îl recitesc. Aşadar, Zafon a reuşit ceea ce şi-a propus cu aceastǎ poveste. Jocul nu e doar în interiorul cǎrţii, un joc creat de Corelli pentru David Martin. Jocul se extinde şi în afara cǎrţii. E jocul în care autorul îl antreneazǎ pe cititor, fǎcându-l sǎ treacǎ de la ipostaza obişnuitǎ, de simplu observator, la cea de participant. Zafon ne lasǎ nouǎ misiunea de a dezlega nodurile care se leagǎ în acest roman.

  • Plusuri

    Îţi face poftǎ sǎ scrii, stimuleazǎ imaginaţia şi gândirea, dialoguri strǎlucite, pline de umor şi sarcasm

  • Minusuri

    O oarecare asemǎnare cu Umbra vântului, despre care se zvoneşte cǎ nu ar fi întâmplǎtoare, ci rezultatul presiunii editorului, care vroia sǎ se asigure cǎ şi aceasta va fi un succes.

  • Recomandari

    În primul rând, celor care intenţioneazǎ sǎ devinǎ scriitori. Sau celor care încǎ mai cred cǎ a scrie e simplu. Apoi, celor pasionaţi de filmele de groazǎ. Sau, pur şi simplu, oricǎrui cititor care tolereazǎ o dozǎ considerabilǎ de ocult.

    Cartea trebuie cititǎ cu mare atenţie şi fǎrǎ grabǎ, dacǎ vrei sǎ o poţi înţelege cât de cât. Rǎsturnǎrile de situaţie sunt dese, aşadar recomand pauze scurte şi dese pentru a medita asupra celor citite.

    N-aş recomanda aceastǎ carte celor care sunt mai sensibili la abordǎri mai altfel ale religiei pentru cǎ acest roman prezintǎ scopul şi sensul religiei într-un mod ce poate fi deranjant pentru mulţi.

Autor: | Editura:

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Liviu spune:

    Daca va place sa ascultati muzica in timp ce cititi, Zafon a compus si o coloana sonora pentru “Umbra vantului” si “Jocul Ingerului”. O puteti gasi, in interpretarea autorului, aici:
    http://www.carlosruizzafon.co.uk/angelsgame-music.html

    raspunde

  2. Alex spune:

    Am citit si eu zvonurile potrivit carora Jocul Ingerului a fost scrisa sub influenta editorului, dar am respins ideea dupa ce am citit Prizonierul Cerului, a treia carte despre “Orasul Blestemat”, asa cum imi place sa numesc seria lui Zafon, atunci cand vorbesc despre ea cu cineva. Impresia pe care mi-a lasat-o Jocul Ingerului este ca Zafon, undeva la jumatatea romanului, s-a gandit sa continue aceasta serie si sa ajunga la patru carti, asa cum a si anuntat in urma cu ceva timp, iar pentru asta a schimbat directia aleasa la inceput. Spre deosebire de Umbra Vantului, Jocul Ingerului are un ton mult mai sumbru, dar asta nu inseamna ca este un roman mai putin atractiv. Personajul negativ, desi este greu de spus daca editorul in sine e acesta sau daca nu cumva acesta e cartea in sine si ideea de a scrie o carte al carei rol sa fie schimbarea conceptiei generale a oamenilor, este foarte bine construit si chiar tulburator. Legat de asta, mi-am adus aminte de Evanghelia dupa Isus Cristos si de scena din barca, cand Iisus afla cum se naste o religie, care sunt pasii parcursi pentru asta si sacrificiile cerute. In fine, am deviat putin. Revenind la Jocul Ingerului, trebuie sa spun ca este una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit in ultimii ani, alaturi de Umbra Vantului, evident, si chiar m-am bucurat ca Zafon a implicat aici si supranaturalul, deoarece cartea a capatat astfel o cu totul alta dimensiune si a lansat mult mai multe intrebari. Acum, dupa ce am citit si Prizonierul Cerului, astept ultima carte din serie, mai ales ca Zafon a construit un puzzle superb si original, in care piesele si-au facut treptat aparitia, precum cerneala invizibila folosita de Dalessius.

    raspunde

  3. green spune:

    un scriitor care stie sa creeze mister,sa capteze atentia, sa nu poti lasa cartea din mana. eu am devorat cartile lui, umbra vantului, jocul ingerului si prizonierul cerului. super poveste, personaje bine conturate, locurile descrise in cele mai mici detalii de parca le vezi cu ochii mintii. Am cumparat apoi tot ce am gasit tradus la noi, si cu placere am observat o evolutie fata de primele carti – printul din negura, palatul de la miazanoapte – atat in stilul in care au fost scrise, cat si in cursivitatea povestii plus actiune mai complicata si mai profunda . zafon ar trebui sa vina cu recomandarea: atentie, creeaza dependenta.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro