Titlu: Jocul îngerului
Autor: Carlos Ruiz Zafon
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Dragos Cojocaru
Numar pagini: 472
ISBN: 973-46-1389-2

”Un scriitor nu uitǎ niciodatǎ momentul când, pentru prima oarǎ, primeşte câţiva bǎnuţi sau un elogiu în schimbul unei poveşti. Nu uitǎ momentul când, pentru prima oarǎ, simte în sânge dulcea otravǎ a vanitǎţii şi crede cǎ, dacǎ izbuteşte sǎ facǎ astfel încât nimeni sǎ nu-i descopere lipsa de talent, visul literaturii va fi în mǎsurǎ sǎ-i aducǎ un acoperiş deasupra capului, o masǎ caldǎ la sfârşitul zilei şi lucrul la care râvneşte cel mai abitir: un nume tipǎrit pe o biatǎ bucatǎ de hârtie, care cu siguranţǎ va trǎi mai mult decât el. Un scriitor e condamnat sǎ-şi aminteascǎ acest moment, fiindcǎ în clipa aceea e deja pierdut, iar sufletul sǎu are deja un preţ”.

Acesta este nu doar paragraful cu care începe cel mai intens, complex şi captivant roman pe care l-am citit vreodatǎ, ci şi o sintezǎ a mesajului pe care încearcǎ sǎ ni-l transmitǎ autorul. Jocul îngerului este încǎ un roman plin de mistere pe care ni-l oferǎ Carlos Ruiz Zafon, autorul best-sellerului Umbra vântului.

Cartea, un semiprequel al Umbrei Vântului, este foarte asemǎnatoare cu aceasta, dar, în acelaşi timp, total opusǎ. Sau, cum spune însuşi Zafon, Umbra vântului e sora cea bunǎ din familie, în timp ce Jocul îngerului e un fel de oaie neagrǎ, fiind mult mai sângeroasǎ, presǎratǎ cu, poate, excesiv de multe crime. La fel ca în romanul precedent, acţiunea din Jocul îngerului este fixatǎ în decorul gotic al Barcelonei. Zafon ne spune povestea lui David Martin, un tânǎr scriitor a cǎrui viaţǎ se schimbǎ total din momentul în care este contactat de misteriosul editor Andreas Corelli care îi cere sǎ scrie o carte prin care sǎ creeze o nouǎ religie.

N-am sǎ dau prea multe detalii despre acţiune sau despre personaje. Eu nu le vǎd ca fiind prea puternic conturate şi mi-a fost greu sǎ mǎ ataşez de vreunul. Cred cǎ, mai degrabǎ, sunt doar un mijloc de a da viaţǎ unor lucruri, concepte, idei care în mod normal sunt lipsite de suflu. Astfel, adevǎratele personaje ale cǎrţii lui Zafon sunt oraşul Barcelona , casa cu turn în care locuieşte David, cǎrţile, dar, mai ales, cuvintele pe care acesta le aşterne pe hârtie.

Deosebit nu e cǎ aceastǎ carte este despre ”a scrie” (în timp ce Umbra vântului e despre ”a citi”) ci faptul cǎ prezintǎ o altǎ faţǎ a scriiturii, umbrele pe care scrisul le genereazǎ dincolo de aparenta magie. Romanul exploreazǎ condiţia scriitorului şi un univers mai puţin cunoscut, colţul în care acesta creeazǎ, se lasǎ posedat de imaginaţie şi consumat de scris, punând pe hârtie frânturi din sufletul sǎu : ”Fiecare volum, fiecare carte pe care o vezi, are suflet. Sufletul celui care a scris-o, şi sufletul celor care au citit-o, care au trǎit-o şi care au visat-o. Ori de câte ori o carte trece în mâinile altcuiva, ori de câte ori cineva îşi plimbǎ privirea prin paginile sale, spiritul ei creşte şi se întǎreşte”.

E un roman despre pactul faustian pe care autorul este nevoit sǎ îl încheie cu editorul, dar mai ales despre efortul creator: ”nu este suficient talentul pentru a deveni scriitoare; talentul este necesar dar în lipsa unei munci susţinute, este egal cu zero. Cine vrea sǎ fie scriitor trebuie sǎ se aşeze la masa de scris şi sǎ îşi stoarcǎ creierii pânǎ la durere; sǎ scrie, indiferent cât de greu i-ar veni”.

Jocul îngerului e un un roman labirintic care te ţine în suspans pâna la final. Şi chiar mai departe. Deşi l-am citit acum un an, încǎ e viu în mintea mea, încǎ mǎ pune pe gânduri, lǎsându-mǎ cu impresia cǎ mi-a scǎpat ceva. E singurul roman pe care sunt tentatǎ sǎ îl recitesc. Aşadar, Zafon a reuşit ceea ce şi-a propus cu aceastǎ poveste. Jocul nu e doar în interiorul cǎrţii, un joc creat de Corelli pentru David Martin. Jocul se extinde şi în afara cǎrţii. E jocul în care autorul îl antreneazǎ pe cititor, fǎcându-l sǎ treacǎ de la ipostaza obişnuitǎ, de simplu observator, la cea de participant. Zafon ne lasǎ nouǎ misiunea de a dezlega nodurile care se leagǎ în acest roman.

• Plusuri

  Îţi face poftǎ sǎ scrii, stimuleazǎ imaginaţia şi gândirea, dialoguri strǎlucite, pline de umor şi sarcasm

• Minusuri

  O oarecare asemǎnare cu Umbra vântului, despre care se zvoneşte cǎ nu ar fi întâmplǎtoare, ci rezultatul presiunii editorului, care vroia sǎ se asigure cǎ şi aceasta va fi un succes.

• Recomandari

  În primul rând, celor care intenţioneazǎ sǎ devinǎ scriitori. Sau celor care încǎ mai cred cǎ a scrie e simplu. Apoi, celor pasionaţi de filmele de groazǎ. Sau, pur şi simplu, oricǎrui cititor care tolereazǎ o dozǎ considerabilǎ de ocult.

  Cartea trebuie cititǎ cu mare atenţie şi fǎrǎ grabǎ, dacǎ vrei sǎ o poţi înţelege cât de cât. Rǎsturnǎrile de situaţie sunt dese, aşadar recomand pauze scurte şi dese pentru a medita asupra celor citite.

  N-aş recomanda aceastǎ carte celor care sunt mai sensibili la abordǎri mai altfel ale religiei pentru cǎ acest roman prezintǎ scopul şi sensul religiei într-un mod ce poate fi deranjant pentru mulţi.