bookblog.ro

Mister la închisoarea din Aiud

Scris de • 18 April 2014 • in categoria

Titlu: Urma
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 152
ISBN: 978-973-233-021-0
Cumpara cartea

Am scris Urma dintr-o respirație, în trei, patru săptămâni, după ce am purtat în mine subiectul vreo doi ani. E o poveste care intră în intimitatea teribilei închisori de la Aiud, în anul 1960, un an de vârf al torturii din perioada comunistă. Paradoxal, drama alunecă în comedie, râsul amar încearcă să exorcizeze acea lume demonizantă.

Iată că subiectul încarcerării partizanilor anticomuniști din perioada de început a regimului comunist poate fi tratat și cu ironie, cu o oarecare hilaritate, chiar dacă se păstrează nota de respect pe care o impune suferința acestor martiri ai neamului românesc. Adrian Alui Gheorghe ne oferă o imagine care frizează comedia caragialeană a rigorilor unei instituții din interstițiile căreia era cel mai bine să nu faci parte deloc. Fie ca deținut, fie ca gardian, viața în această instituție nu era deloc de invidiat. „Acolo, înăuntru, laolaltă gardieni și deținuți, ajunseseră să se cunoască, să se compătimească uneori reciproc. E posibil, de altfel, ca în multe cazuri, niciunul să nu fi dorit să-și schimbe soarta cu a celuilalt, din tabăra adversă.”

Intriga, de o simplitate deconcertantă, pune în mișcare o serie de evenimente care îi oferă autorului prilejul de a analiza în profunzime viața din temuta închisoare politică. Romanul este de fapt un prilej de a analiza cele mai intime evenimente, sentimente, relații, din închisoare: frica pe care o simt deținuții în preajma gardienilor, tratamentul inuman la care sunt supuși, felul în care sunt percepuți, ca bandiți, foamea, setea, frigul, oboseala, stresul, iar de cealaltă parte cruzimea gardienilor, frica acestora de superiori, gândirea lor limitată, metodele inumane de interogare.

Totul în închisoare se bazează pe ură: deținuții îi urăsc pe gardieni, gardienii pe deținuți, gardienii își urăsc superiorii, iar superiorii, în speță comandantul închisorii, urăște pe toată lumea. „Da, el trebuia să îi urască, ura era trecută în fișa postului. Și trebuia să se comporte cu ei ca și cum fiecare gest era dictat de ură.” O astfel de societate este, în esență, una bolnavă, care ignoră umanitatea, care nu se raportează la valorile față de care este, în mod normal, educat un om să se raporteze. Iar cei ce trăiesc în această societate nu pot fi decât alienați, indiferent de care parte a gratiilor se află. Și cu toate astea, se creează o rutină, un modus vivendi la care se adaptează fiecare cum poate. Iar când această rutină este întreruptă, haosul va descinde.

Urma își împrumută titlul de la intrigă. În închisoarea politică de la Aiud nimeni (nici măcar gardienii) nu intră de bună voie. Cu toate astea, într-o dimineață, „…un gardian a observat pe zăpada proaspătă, căzută peste noapte, urme de bocanci care veneau dinspre gardul de sârmă ghimpată și care duceau spre pavilioanele deținuților.” Problema este că aceste urme nu păreau să ducă și înapoi. Iar de la acest simplu eveniment, se naște o întreagă tevatură, care degenerează în interogatorii în masă, în descinderi de la centru și în drame de anvergură. Chiar dacă sunt doar niște urme, ele sunt importante. Nu e doar pătrunderea pe un teritoriu interzis, ci este „un semn limpede de înfruntare pe care și-o permite cineva care se joacă cu noi. Aceste urme sunt o declarație de război.” Paradoxal, acest lucru este o ușurare pentru comandantul închisorii, pentru că este de preferat să treacă printr-o anchetă minuțioasă, prin ședințe umilitoare interminabile, decât să deranjeze pe cineva de la centru pentru un fleac.

Interogarea deținuților este hilară. Fie că este vorba despre alienare mintală autentică sau doar o simplă dorință de răzbunare, răspunsurile pe care le primesc gardienii la întrebarea „Ce știi despre urmele din curte?” sunt de-a dreptul halucinante:

„- Domnule șef, urmele din curtea închisorii sunt ale mele, spuse bătrânelul oftând.
- Cuuuum? izbucni fără să se controleze Geangu.
- Nu știu cum fac, dar ies când vreau din închisoare. Spun o rugăciune, pe care am învățat-o de la un părinte care a murit, Dumnezeu să îl ierte și în momentul acela pot să fac ce vreau, nimic nu mă mai poate reține.”

Un alt deținut povestește cum nevasta unui coleg de celulă vine noapte de noapte la soțul ei pentru a-l poseda, iar un altul este ferm convins că urmele sunt lăsate de Maica Domnului. Comicul rezidă de fapt din confuzia gardienilor, care nu știu dacă să treacă în raport astfel de răspunsuri sau pur și simplu să recunoască faptul că nu au obținut niciun răspuns serios. Într-un fel, tergiversarea anchetei în maniera aceasta reprezintă de fapt triumful deținutului asupra gardianului, asupra sistemului.

Urma este, într-un fel, romanul de care era nevoie pentru a se putea trece într-o fază superioară a analizei regimului comunist, a condamnărilor politice, a sistemului de penitenciare pentru deținuții politici. Nu este vorba neapărat de hilaritate, cât de abordarea romanescă în sine. Omul este mai permisiv la roman decât la analize și statistici. Iar istoria deținuților politici trebuie spusă, nu doar din perspectiva statistică sau (cealaltă perspectivă consacrată în România postcomunistă) religioasă. Din acest motiv inițiativa lui Adrian Alui Gheorghe este nu doar lăudabilă, dar trebuie și încurajată.

  • Plusuri

    Primul aspect pozitiv pe care îl văd (și pe care l-am menționat) este abordarea romanescă a subiectului. Suntem datori să ne cunoaștem istoria, iar dacă aceasta ni se face cunoscută prin romane, cu atât mai mult prin romane facile, precum Urma, cu atât mai bine.

  • Minusuri

    Subiectul merită să i se consacre mai multe pagini, respectiv romane mult mai voluminoase. Cele 152 de pagini ale romanului nu fac decât să deschidă apetitul pentru acest subiect.

  • Recomandari

    Recomand romanul Urma celor care doresc să afle câte ceva (chiar dacă destul de puține) din sistemul de penitenciare pentru deținuții politici din perioada anilor `50, `60.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro