bookblog.ro

N-a fost totul rău

Scris de • 16 August 2015 • in categoria

Titlu: Ia uite cine s-a întors
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2014
Traducere:
Numar pagini: 320
ISBN: 9786066096386
Cumpara cartea

Țin minte că prin 2012 mi-am dorit pentru prima dată în viața mea să știu germană. Nu pentru că mi-aș fi dorit să apuc calea Vestului, ci pentru că în toamna acelui an am aflat prima dată de Timur Vermes și de prima lui carte Er ist wieder da (Ia uite cine s-a întors), pe care ardeam de nerăbdare să o citesc. Istoria mă încântă doar atâta vreme cât e relaționată cumva cu arta sau cu anumite perioade istorice ca Belle Epoque, așa că o carte despre Hitler nu avea cum să mă entuziasmeze decât dacă acțiunea acesteia ar fi fost plasată oricând mai puțin în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.

Cumpără titlul în engleză

Și cam așa se și întâmplă cu povestea lui Vermes care îl aduce pe Furher în vremurile noastre, mai precis în 2011, și îl forțează să se adapteze din mers la noua realitate. Opiniile sale au rămas neschimbate și felul de a gândi și de a acționa nu au râncezit cu nimic în toți acei ani de „hibernare”.

Acțiunea prezintă de această dată o altfel de ascensiune la putere, una plăsmuită de alte mecanisme decât cele clasice ce țin de autoritate statală și de forța militară, pentru că în secolul XXI puterea e mai degrabă a oamenilor de rând decât a celor aflați în vârful piramidei. Așa ajunge Hitler să capteze atenția populației, devenind întâi invitat al unei emisiuni TV, apoi subiect de ziar de scandal ca în cele din urmă să ajungă să aibă propria emisiune în prime time. Personajele care îl însoțesc de-a lungul călătoriei sale spre ascensiune par a fi variante diluate, care preiau una – două trăsături de caracter, ale foștilor generali ai Furherului.

Comicul de limbaj și de situație abundă la fiecare pagină și asta face ca unul dintre monștrii istoriei să fie digerabil pentru cititori și chiar plăcut, în loc de a stârni o grimasă perpetuă în timpul lecturii.

Ce mi-a plăcut cel mai mult, pe lângă partea de amuzament, e că stilul de a scrie a lui Vermes s-a dovedit a fi un acrobat abil care merge pe o sârmă invizibilă, având grijă să-și păstreze echilibrul și să nu se aplece prea mult nici spre umorul facil și caricaturizarea personajului, dar nici spre vălul negru al satirei în care societatea modernă germană este luată ba de urechi, ba de perciuni și arătată cu degetul pentru diverse lucruri.

Așa că am avut parte de o carte de la care chiar nu am putut să am așteptări pentru că subiectul putea fi abordat din mai multe unghiuri, fiecare la fel de interesant. Pentru că nu am știut nicio clipă care va fi turnura acțiunii și unde va sfârși Adolf și pentru că orice final putea fi plauzibil.

Și pe cât m-am întristat în urma finalului deschis pe atât m-am bucurat pentru că nu am avut parte de un unul moralist, absurd chiar, date fiind evenimentele prezentate în carte, în care ar fi ajuns să fie pedepsit a doua oară pentru crimele trecutului.

Vă las fără concluzie de data aceasta, dar vă îndemn să citiți cartea pentru toate motivele imaginabile – de la curiozitate la descrețirea frunții prin comic sau încrețirea ei prin satiră. Opera lui Vermes stă într-o categorie aparte de cărți pe care nu îți e ușor să o etichetezi. În cel mai bun caz la final de lectură ajungi să îți dai seama că e diferită la modul bun și să zâmbești pe sub mustăți datorită a ceea ce ai citit.

  • Plusuri

    Turnura poveștii. Felul în care Hitler e portretizat și umanizat. Plasarea referințelor istorice cu explicații fără de care cartea și-ar pierde din farmec și ar fi o lungă înșiruire de nume.

  • Minusuri

    Aș zice finalul dar asta e strict o opinie subiectivă ce ține de ce mi-aș fi dorit eu versus ce am primit.

  • Recomandari

    Pasionaților de istorie cu un simț al umorului activ.

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. ion spune:

    mersi de informatie, vreau sa o iau şi eu

    raspunde

  2. Olga spune:

    Chiar mai facut curioasa. Cred ca am sa o citesc.

    raspunde

  3. Calina Matei spune:

    Ma bucur ca v-a facut sa fiti curiosi. Suprinde intr-un mod inedit partea aia de istorie adusa in zilele noastre. Dupa lectura va invit sa reveniti cu feedback ;)

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Cazul Jane Eyre - Jasper Fforde

Copyright ©2011 Bookblog.ro