Titlu: Trilogia New York-ului
Autor: Paul Auster
Rating:
Editura: Art
Anul aparitiei: 2015
Traducere: Livia Szasz
Numar pagini: 398
ISBN: 978-606-710-185-0

De la o vreme, de fiecare dată când aud alăturarea de cuvinte „roman” și „thriller” e ca și cum cineva ar apăsa un buton care declanșează o stranie reacție la nivelul subconștientului meu și mă trezesc că îmi doresc din tot sufletul să citesc respectiva carte. Asta m-a atras ca un magnet și la Triloga New York-ului, acel blurb de pe spate care spune despre cele 3 mini-romane scrise de Paul Auster că sunt „thrillere seducătoare”.

Cumpără titlul în engleză

Paul Auster s-a născut la 3 februarie 1947 în Newark, New Jersey. Eseist, poet, prozator, scenarist și traducător american, Auster este totodată unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai postmodernismului. Romanele sale au fost traduse în peste treizeci de limbi, iar pentru munca sa a primit titlul de Chevalier de l`Ordre des Arts et des Lettres. Paul Auster este și autorul scenariilor unor filme cunoscute, precum: The Music of Chance (1993), Smoke (1995), Blue in the Face (1995) și Lulu on the Bridge (1998). Am ales să încep recenzia prin a vorbi puțin despre autor și nu despre carte, așa cum fac de obicei, deoarece, din scurtele mele căutări prin blogosfera autohtonă, am observat că Paul Auster este o figură relativ necunoscută – nu am găsit nicio recenzie în română la vreo carte scrisă de el, deși 4 dintre romanele sale (Leviathan, Mr. Vertigo, Tombuctu și, cel mai recent, Trilogia New York-ului) au fost traduse și la noi. Sper ca, prin intermediul acestei recenzii, să conving cât mai multe persoane să-i acorde o șansă acestui scriitor remarcabil.

Probabil cea mai cunoscută dintre operele sale, Trilogia New York-ului este alcătuită din 3 romane scurte, publicate inițial separat (Orașul de sticlă în 1985, Fantome și Camera încuiată în 1986), dar, urmând succesului de care acestea s-au bucurat, au fost „adunate” într-o singură carte. Aclamate de critici, romanele ce alcătuiesc Trilogia au fost catalogate drept „mistere despre mistere” datorită naturii complexe și subiectelor profunde pe care le abordează.

Așa cum e cazul oricărei trilogii sau serii de cărți, Trilogia New York-ului are părți bune (respectiv prima și a treia), și părți mai puțin bune (al doilea roman). Voi intra în detaliu în legătură cu ce mi-a plăcut și ce nu pentru fiecare poveste în parte, dar nu înainte de a spune că, per total, cartea lui Paul Auster mi s-a părut o minunată odă închinată misterelor ce alcătuiesc complicata imagine a psihologiei umane.

Orașul de sticlă îl are ca protagonist pe Daniel Quinn, un scriitor aflat în cel mai mizerabil moment al vieții sale: după ce întreaga sa viață a scris povești polițiste sub pseudonim, morțile fiului și soției sale l-au măcinat până în punctul în care nu mai poate găsi scânteia necesară pentru a continua să trăiască. Totul se schimbă într-o zi, atunci când Quinn primește un telefon din partea unui bărbat aflat în căutarea unui detectiv particular numit... Paul Auster. Inițial, Quinn respinge apelul, dar, după ce se gândește mai bine și realizează că nu are nimic de pierdut, ajunge să-și asume identitatea lui Auster și este prins într-un joc nebunesc la finalul căruia își piarde mințile. Am adorat prima parte a Trilogiei: de la personajul principal (care mi-a adus, într-o foarte mică măsură, aminte de Castle din serialul cu același nume) și frământările sale, până la nebunia care pune, încetul cu încetul, stăpânire pe el pe măsură ce avansează în cazul Stillman; mi s-a părut o mică operă de artă ce descrie perfect modul în care obsesiile ajung să ne dezumanizeze dacă le permitem.

Fantome, a doua poveste, este cea mai ciudată și greu de urmărit. Avem una bucată detectiv privat pe nume Blue care, la cererea lui White, clientul său, îl investighează pe Black, un personaj straniu de pe Orange Street. Foarte multe jocuri de cuvinte cu și despre culori, ritm lent, personaje de care nu am reușit să mă atașez... Cam așa aș descrie experiența mea citind cea mai scurtă parte a Trilogiei. Finalul, în schimb, m-a șocat de-a dreptul pentru că nici într-un milion de ani nu mi-am imaginat că povestea poate lua o asemenea turnură.

Ultima, dar în niciun caz cea din urmă, poveste (Camera încuiată) este și preferata mea. Pe scurt, este vorba despre un scriitor căruia îi lipsește inspirația și nu poate scrie oricât de mult s-ar strădui. Într-o bună zi, află că prietenul său din copilărie, Fanshawe – și el scriitor -, a dispărut în mod misterios și că i-a lăsat drept „moștenire” manuscrisele sale nepublicate. Treptat, protagonistul îi ia locul lui Fanshawe în propria-i familie, îi publică scrierile și ajunge să fie măcinat de gândul că, într-o bună zi, prietenul său se va întoarce pentru a-i destrăma viața de vis pe care a construit-o cu atâta atenție. Camera încuiată, pe lângă faptul că a fost o plăcere de citit, fiind impecabil scrisă, a fost acea povestire care a făcut conexiuni între celelalte părți ale Trilogiei, deși spre sfârșit o cam dă în mindfuck (ceea ce nu este neapărat un lucru rău, dar nici acum nu am înțeles dacă protagonistul poveștii este însuși autorul sau nu, deoarece acesta a menționat titlurile celorlalte părți).

• Plusuri

  Orașul de sticlă și Camera încuiată strălucesc prin personajele fantastic conturate, întâmplările banale și extravaganța stilului.

• Minusuri

  Singurul minus pe care l-am găsit cărții a fost a doua parte a Trilogiei, Fantome, poveste pe care am citit-o cu greu; în rest, au mai fost unele scăpări minore pe ici, pe colo care le-am trecut cu vederea.

• Recomandari

  Fanilor romanelor polițiste/noir.