bookblog.ro

Nike. Despre căutarea chemării

Scris de • 1 May 2017 • in categoria

Titlu: Shoe Dog. Memoriile creatorului Nike
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2016
Traducere:
Numar pagini: 495
ISBN: 978-606-722-226-5
Cumpara cartea

Mărturisesc că evit să citesc povești despre succesul a la American Dream. În principiu, cred că fiecare poveste de viață este ceva mai complicată și mai nuanțată decât scenariul clasic al băiatului/fetei cu o situație materială precară și care reușește lucruri uimitoare în ciuda a tot și a toate. Shoe Dog părea o asemenea poveste, dar m-a atras subtitlul... memoriile creatorului Nike. Iubesc Nike! De aceea, n-am rezistat tentației de a arunca o privire în culisele poveștii acestui brand. Am pornit în lectura celor aproape 500 de pagini cu ideea că mă voi concentra asupra narațiunii business-ului și nu a creatorului, care, american fiind, nu putea decât să întruchipeze the American Dream.

Prima lecție pe care mi-a oferit-o această carte a fost că, de cele mai multe ori, e bine să îți lași prejudecățile acasă. Phil Knight, creatorul brand-ului Nike, nu menționează cuvântul succes, el vorbește despre eșecuri, frustrări, temeri, nemulțumiri, drame, decizii greșite. Nike se naște și se dezvoltă nu în ciuda, ci datorită tuturor greșelilor posibile pe care un om le poate face. Succesul este, de fapt, suma tuturor erorilor și obstacolelor depășite cu pasiune, iar singurul lucru care pare evident în cartea lui Phil Knight este că Nike va eșua.

Evident, eșecul este ultimul concept pe care cineva l-ar putea asocia cu Nike. Compania are astăzi vânzări de peste 30 de miliarde de dolari în toată lumea și este unul dintre brandurile cele mai cunoscute la nivel mondial. Dar, autorul reușește să îmbarce cititorul într-o călătorie care pornește cu aproape cincizeci de ani în urmă, când tânăr absolvent fiind, împrumută de la tatăl său fabuloasa sumă de 50 de dolari și pornește compania Blue Ribbon Sports, care importa pantofi de sport ieftini din Japonia. Ani de-a rândul, Knight se roagă de bancheri să îi acorde noi credite pentru a importa mai mulți pantofi și trăiește cu datorii care par să nu se mai sfârșească. Compania este mereu amenințată cu falimentul și de multe ori, Knight se gândește să renunțe. Are o relație dificilă cu partenerii japonezi, o echipă de șase contabili și avocați (supraponderali sau cu depresie severă sau dizabilități) și probleme continue, nimic nu prevestește succesul.

Cartea lui Phil Knight spune o poveste frumoasă, dar mai ales onestă, fără a-și propune să ne învețe ceva. Nu veți găsi în Shoe Dog niciun sfat sau recomandare sau liste de sugestii de business. Totuși, în finalul cărții, Knight scrie: „Mi-ar plăcea să împărtășesc această experiență, cu suișurile și coborâșurile ei, astfel încât, undeva, niște tineri și tinere care trec prin aceleași încercări și chinuri să poată fi inspirați sau ajutați. Sau preveniți... Mi-ar plăcea să îi ajut să evite descurajările tipice. Le-aș spune să ia o pauză, să se gândească îndelung și intens la modul în care vor să-și petreacă timpul și cu cine vor să-l petreacă în următorii patruzeci de ani. Le-aș spune bărbaților și femeilor de 25 de ani să nu se mulțumească cu o slujbă, cu o profesie, nici măcar cu o carieră. Să își caute chemarea. Chiar dacă nu știi ce înseamnă asta, caut-o. Dacă îți urmezi chemarea, oboseala va fi mai ușor de suportat, dezamăgirile vor fi carburantul ei, succesele nu vor semăna cu nimic din ceea ce ai simțit vreodată." Aceasta este, poate, esența succesului adevărat, singura care contează. Nike vorbește despre chemare.

  • Plusuri

    O carte cu ritm și nerv pe care nu o poți lăsa din mână.
    Informații inedite despre povestea unui mare brand și a oamenilor care l-au creat.

  • Recomandari

    O poveste frumoasă despre eșec, triumf, inovație și înțelepciune, dar mai ales despre esența adevărată a antreprenoriatului care schimbă lumea.

Categorie: | Autor: | Editura:



Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Poate cărțile „a la American Dream” sunt răsuflate, dar lumea nu se mai satură de ele.

    Știi de ce, Raluca? Pentru că fiecare, cât de mic ar fi tortul, tot visează la o felie.

    Iar cartea la care te-ai referit îi dă speranță cititorului, îl lasă să creadă că oricine poate să acceadă la visul acela.

    Mi-a plăcut recenzia ta :)

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro