bookblog.ro

Nori albi cu inimi cenuşii

Scris de • 25 April 2013 • in categoria

Titlu: Hoțul de cărți
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2011
Traducere:
Numar pagini: 440
ISBN: 978-606-609-086-5
Cumpara cartea


Simplu de tot: cartea aceasta trebuie citită.
Dacă nu aveţi încredere în recomandarea mea sau aţi auzit-o de prea multe ori, să detaliez.

Cumpără titlul în engleză

Hoţul de cărţi este Liesel Meminger, pe care o întîlnim la început în drumul ei spre noua familie adoptivă, în Germania celui de-al doilea război mondial. Această familie, Hubermann, înseamnă în mod real şansa ca ea să supravieţuiască, deşi la început cititorul priveşte îngrozit către mama „abuzivă”, care îmbogăţeşte fiecare replică cu minim două înjurături, către tatăl pleoştit, redus la tăcere, către sărăcia lucie şi atmosfera precară. Şi totuşi. Nimic nu este cum pare a fi în această lume complicată, sensibilă şi în acelaşi timp crudă. Nici moartea, naratoarea acestei istorii, nu este ce pare a fi. Sau este un amestec din tot ceea ce ne imaginăm că ar fi, plus încă ceva.

Cu Moartea ca narator, ştim de la început cum se va termina această istorie. De fapt, privind din perspectiva celor care au văzut măcar Schindler’s List sau au citit o carte, oricare, despre Holocaust, ştim de la început că mii de oameni o să moară, unii luptînd pentru Fuhrer-ul lor (sau al nimănui), alţii sacrificaţi pentru ideile aceluiaşi personaj. Şi atunci, ce ne face să citim încă o poveste despre Holocaust?

În ce mă priveşte, este vorba despre o combinaţie teribilă de talent, sensibilitate şi complexitate. Hoţul de cărţi nu este doar încă o carte despre Holocaust, eventual una pentru copii şi tineri, ci îndeplineşte ideea mea despre ce ar trebui să fie literatura:

Să „vorbească” într-un limbaj emoţional, să mişte ceva în sensibilitatea cititorului, să lase urme. Ceea ce Hoţul de cărţi face din plin. Un copil creşte într-o lume strâmbă, dar în acelaşi timp în cea mai bună lume posibilă. Are momente de pace şi fericire alături de tatăl său adoptiv, se îndrăgosteşte, găseşte un prieten devotat în evreul ascuns de părinţii ei în subsolul casei, suferă, fură din când în când câte o carte, pe care o citeşte şi o reciteşte cu pasiune şi determinare. De altfel, în mod ironic, hoţul de cărţi, care nu ştia alfabetul la prima carte furată, ajunge să le citească locuitorilor din strada Himmel atunci când se adăpostesc în timpul raidurilor aeriene.

Să incite, să propună asociaţii neobişnuite, să provoace. Max Vandenburg, evreul ascuns în pivniţa familiei Hubermann, este salvat de la deportare, depresie şi moarte de către...Mein Kampf, cartea-manifest a lui Hitler. Paginile acestei cărţi, văruite şi uscate, se transformă într-o frumoasă şi emoţionantă poveste pentru Liesel. Adoraţia lui Rudy Steiner, prietenul lui Liesel, pentru atletul de culoare Jesse Owen atrage o serie de probleme pentru el şi pentru familia lui, dar nu numai. Soţia primarului, de la care Liesel se aprovizionează pe furiş cu cărţi, lasă intenţionat geamul întredeschis pentru hoţul cititor...

Să menţină cititorul captiv(at) în poveste. Romanul de faţă este opera unui bun povestitor, ingenios, creativ, care reuşeşte să menţină interesul pentru sute şi sute de pagini. Hoţul de cărţi nu este un thriller, dar poate fi citit cu aceeaşi foame, tensiune şi suspans ca un thriller. În cuvintele iniţiale ale naratoarei, pînă la urmă această carte este „o povestioară despre:

o fată

nişte cuvinte

un acordeonist

nişte nemţi fanatici

un boxeur evreu

şi destul de multe furtişaguri”. (p. 14)

O povestioară complicată, cu multe piste şi aluzii, pe care putem aluneca...sau nu, rămânând să ne bucurăm de tonul inocent-sardonic al poveştii unei străzi pe care, cândva, au locuit un hoţ de cărţi, un evreu norocos şi câţiva oameni prinşi în caruselul istoriei. Fiindcă, până la urmă, restul e istorie...

  • Plusuri

    Creativitatea şi flexibilitatea stilului

    O perspectivă narativă neobişnuită

    Amestecul de inocenţă, oroare şi apreciere a vieţii cotidiene, oricum şi oriunde s-ar petrece ea este extrem de bine realizat.

  • Recomandari

    Aşa cum spune invitaţia de pe copertă: „Când moartea spune o poveste, chiar trebuie s-o asculţi”. O carte care trebuie citită. Punct.

    Puteţi citi şi perspectiva lui Robert Coller aici
    ( http://www.bookblog.ro/recenzie/the-book-thief-2/)

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. ady spune:

    este cartea care mi-a placut cel mai mult dintre cele citite anul asta. si una din putinele care mi-au ramas in suflet, incluzand si cartile de anul trecut. este trista, vesela, duioasa, taioasa, plina de disperare si de speranta. scena in care liesel si max fac un om de zapada in beci iti face sufltul harcea-parcea. este povestea care absolva poporul german de “vina” colectiva a holocaustului.

    raspunde

    • Mihaela Butnaru spune:

      Mulţumesc pentru comentariu. Mă bucur că ai amintit scena cu omul de zăpadă, şi pe mine m-a topit. Iar cărţile lui Max…!

      raspunde

  2. ady spune:

    e greu sa alegi momente ale carti: cand d-na huberman vine la scoala ca sa-i spuna lui liesel ca max nu mai are febra, cand liesel si rudy imprastie pe strada bucati de paine veche pe care practic si-au rupt-o de la gura, cand rudy, cel abia iesit din adapostul antiaerian, pune un ursulet de plus in bratele tanarului pilot englez/americam muribund pt a-i alina ultimele clipe…..

    raspunde

  3. Aleqsa spune:

    Din prima zi in care-am vazut-o in librarii m-a atras si nu m-am lasat pana cand n-am citit-o. Din fericire, a fost pe masura asteptarilor mele si nu pot spune decat ca imi pare rau ca am terminat-o. Un roman cat se poate de emotionant care da o lectie oricui il citeste.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro