Titlu: Iarba cerului
Autor: Constantin Cubleşan
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 20113
Numar pagini: 224
ISBN: 978-606-579-499-3

,,Rădăcinile sunt crengi cufundate-n pământ. Crengile sunt rădăcini crescute-n văzduh.’’ scria Rabindranath Tagore cu un veac în urmă şi la aceste stihuri ne duce cu gândul un titlu precum Iarba cerului.

După cum mărturiseam şi cu alte ocazii, citesc rar SF, neavând vocaţie pentru această literatură tehno-vizionară ca s-o numim aşa, dar această premisă nu mă împiedică să recunosc rostul acestei zone literare. Anume acela de a găsi explicaţii destinului omenirii, de a întrevedea posibilităţi de perpetuare şi de supravieţuire.

Când era scris acest roman, în anii ’70, literatura SF autohtonă semnifica implicit o formă de evadare culturală. Pe alocuri, filmul care ni se derulează în faţa ochilor parcurgând această carte pare unul american tipic anilor optzeci, când efectele speciale nu vădeau complexitatea lor de acum. În centru se găseşte un fel de James Bond intergalactic pe fondul unui peisaj mineralo-metalic, căci pământenii au fost nevoiţi să părăseasacă Terra şi să colonizeze diverse alte planete. În acest context, nostalgia ierbii le devine intrinsecă umanoizilor. ,,Pământul nu mai putea asigura condiţii optime vieţii cu toate eforturile depuse în acest sens de oameni, cu toate că ei ridicaseră pe cer o sumedenie de sori artificiali, cu toate că împânziseră solul şi subsolul la diverse adâncimi cu conductele uriaşe ale caloriferelor şi frigiderelor atomice destinate echilibrării şi stabilizării climei’’. Cu treizeci de ani înaintea acutizării manifestărilor încălzirii globale, autorul a avut intuiţia şi informaţia necesară să plăsmuiască criza planetară descrisă mai sus.

Deşi după o serie de erupţii vulcanice devastatoare specia umană a părăsit în bloc planeta şi s-a refugiat în alte galaxii populând planete mai mici, prin urmare ea găsind soluţia tehnică a perpetuării, se ridică totuşi aici şi o problemă filozofică. Cum să ne conservăm umanitatea amplasaţi fiind în alte climate? Personajul principal din roman este un fel de procuror, de alţii bănuit a fi chiar spion, un ins care trebuie să ancheteze o crimă, fapt inedit căci nu se mai comiseseră crime între oameni din timpuri imemoriale. Cu alte cuvinte, omenirea îşi extirpase instinctele animalice negative, iar o crimă era ceva ce nu putea fi trecut cu vederea, se considera a indica un regres îngrijorător al speciei. Se insinuează astfel tema nonviolenţei supreme, a unei păci eterne şi universale. Spre finalul cărţii, dramatismul sporeşte căci se evidenţiază destinul Terrei după ce Soarele şi-a redus aproape total activitatea şi a devenit din incandescent roşu. Ei bine, Terra este de acum o planetă-muzeu păzită strategic de nişte echipaje antrenate, o planetă pe care viaţa s-a stins, dar care va fi în continuare cercetată de savanţi pentru a i se decripta încă nedecelata formulă a vieţii.

• Plusuri

  Romanul beneficiază de dialoguri vii, pline de sugestii interesante.

• Minusuri

  Personajele suferă de un oarecare schematism.

• Recomandari

  De bună seamă, cartea se adresează celor preocupaţi de evoluţia (involuţia?) speciei umane.