Titlu: Christine
Autor: Stephen King
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Dana Sarca
Numar pagini: 640
ISBN: 978-606-579-655-3

„Hai să facem o plimbare, durule...Hai să hoinărim.”

Ce-ai zice de o plimbare care să-ți ridice părul la ceafă și să te facă șă-ți încleștezi dinții până când simți că vor ceda sub greutatea fricii? Ce-ai zice de o roșcată focoasă, lucioasă și temperamentală până în adâncul pistoanelor care nu te va pierde din ochi nici o clipă și care te va apăra mai ceva ca o leoaică?

Cumpără titlul în engleză

Ei bine, asta-i Christine, un Plymouth Fury din 1958, posedat de forțe demonice și pusă pe răzbunare. Un phoenix pe patru roți capabil de regenerare rapidă în sângele cald al victimelor sale pe care le macină în masca argintie lucioasă, lată de doi metri.

În vara lui 1978, Arnie Cunningham și prietenul său Dennis observă în drum spre casă o mașină mâncată toată de rugină de la trecerea timpului, de care primul se îndrăgostește nebunește. Devine peste noapte rațiunea lui de a trăi și unul din puținele lucruri care îi aduc alinare în viața simplă și monotonă pe care o duce în Libertyville. Fără prea mari insistențe Roland D. Lebay, un bătrân cuprins de o ură contagioasă și un pungaș fără pereche, acceptă să o vândă tânărului uscățiv de nici 18 ani, cu fața plină de acnee. Tranzacția se face pe o sumă care prietenului său îi pare jaf la drumul mare și care încearcă fără succes să-l convingă să se răzgândească.

De aici încolo prezența Fury-ul începe să dezechilibreze viețile celor cu care intră în contact, făcând din timidul Arnie un adolescent răzvrătit, mereu furios și pus pe reglat conturi cu pumnii. O dată cu reparațiile aparent aleatorii ale caroseriei mașinii apar indicii care îi dau de gândit lui Dennis cum că vehiculul ascunde mai mult decât lasă să se vadă. Iar atunci când sapă în trecutul acesteia deschide o cutie a Pandorei pe care nu o va mai putea niciodată închide și din care tenebrele trecutului îi se aștern în față ca niște profeții gata să se repete.

Problemele încep să apară abia după ce o gașcă de liceeni, cu care Arnie a avut o încăierare, o vandalizează pe Christine într-atât încât aceasta ajunge de nereparat. Jurând răzbunare căcănarilor care i-au făcut asta, dorința devine realitate atunci când, rând pe rând, vandalii ajung uciși în mod brutal și totuși inexplicabil de o mașină vopsită în roșu. Oricât de mult ar încerca familia, prietenii sau iubita să-l salveze pe tânărul orbit de furia pe patru roți, nimeni și nimic nu se poate interpune între el și „femeia” bătrână care i-a luat mințile.

Ridic pălăria în fața domnului Stephen King și mă înclin cu respect pentru încă o carte în care m-am pierdut cu plăcere chit că mi-a provocat emoții intense până în punctul în care mă așteptam să visez roți care mă strivesc sau ochi verzi, de felină în întunericul dormitorului, privindu-mă răutăcios. Cu un grad sau poate chiar două ca teroare sub The Shining, Christine se ține bine pentru o poveste previzibilă în care știi că o dată ce personajele intervin cumva în viața lui Cunningham sunt destinate să moară în chinuri groaznice. Și totuși construcția meticuloasă a vieții de orășel mic din America, cu străzile liniștite și umbrite de copaci, cu liceul divizat în grupuri și ierarhii sociale dobândite prin intelect, mușchi, talent sportiv sau frumusețe, fascinează.

în ciuda sutelor de filme văzute care pictează la infinit aceeași scenă. Tocmai acea liniște și pitorescul din imagini sau din imaginația proprie se lovește în mod violent și implacabil de fenomene care nu pot fi explicate decât prin supranatural și prin stafii. Groaza te învăluie pe nesimțite ca o ceață lăptoasă din care, vrei nu vrei, nu ieși atât de repede sau de nevătămat, chiar și ca cititor, nu de puține ori simțind cum îți crește pulsul.

De data asta personajele mi s-au părut stereotipale și lipsite de profunzimea care le justifică faptele. Avem de-a face cu băiatul urât, plin de coșuri, aflat sub papucul părinților care-i dictează fiecare mișcare militărește, cu un singur prieten, tocilar și a cărui lipsă n-ar simți-o nimeni dacă într-o zi ar dispărea subit; Dennis pe de altă parte e „the all american boy”, atletic, mereu acolo când ai nevoie de el dar care totuși nu se poate abține din a-ți sufla iubita de o frumusețe perfectă de sub nas. Singurul rol al celui din urmă e să restaureze echilibrul și să servească drept voce narativă, doi ochi care privesc intens spre monstruozitatea de 2 tone care nu se dă în lături de la nimic pentru a-și servi răzbunarea fierbinte. Și poate că asta e și formula salvatoare atunci când scopul romanului e să-ți dea fiori nu să te prindă într-o poveste întortocheată în care simțurile se domolesc în favoarea conexiunilor dintre evenimente și relații complicate, ratând cu totul teroarea care te-ar trage de mâneca de a-i lăsa-o.

Un alt element care punctează frumos fiecare capitol din roman sunt versurile din melodiile rock’n roll ale anilor ’50 – ’70 menite să te introducă pe tine ca cititor și mai mult în atmosfera marcată de mașini rapide și un dor de ducă sau de prostioare cu iubita pe bancheta din spate, la un cinema de tip drive-in.

Cartea lui King e ca un vis frumos care subit ia o turnură periculoasă, terifică, dar care te face să vrei să apeși pedala la maximum și să treci prin capitole în goana după mânie și dreptate, știind că de fapt ăsta e singurul mod în care-ți vei calma conștiința și vei putea dormi liniștit.

• Plusuri

  Construcția progresivă a tensiunii și a fricii care persistă în pagină chiar și atunci când nu e în mod clar vizibilă.

• Minusuri

  Predictibilitatea poveștii și a personajelor.

• Recomandari

  Fanilor horror, celor ce au mai citit Stephen King și sunt în continuare fascinați de lumile lui aparent simple dar atât de macabre.