Titlu: Luarea Ismailului
Autor: Mihail Şişkin
Rating:
Editura: Curtea Veche Publishing
Anul aparitiei: 2016
Traducere: Antoaneta Olteanu
Numar pagini: 479
ISBN: 978-606-588-789-3

„Și atunci, de la el din ureche sau din șold, așa cum se obișnuiește în mi-tologiile timpurii, naive, dar, trebuie să recunoști, extrem de emoționante, în orice caz, nu pot fi comparate cu trinitatea înaripată sau, să zicem, din buric - oricum, pe un asemenea întuneric, nici nu-ți dai seama - apare contrariul lui, vecinul noptatic, zeul-adversar, agitat și neascultător, într-un cuvânt, Veles. Tușește, se învârtește, scrâșnește, răsuflă și dă naștere timpului:
- Acum trebuie să fie cam șapte. Să nu cumva să întârzii!
Dar Perun se freacă la ochi, cască și desparte, prin cuvânt, lumina de întuneric:
- Mai e puțin și se luminează.”

După cum se vede și din citatul de mai sus, Șișkin nu scrie ca să țeasă o poveste, el scrie ca să creeze lumi folosindu-se de materialul deja existent în jurul său. Iar când spun asta mă gândesc la toate referințele folosite, începând cu facerea lumii, atât din punct de vedere al creștinismului cât și prin mitologiile lumii, la cele mai simple referiri la cărțile și autorii săi preferați sau la personaje istorice, până la fapte din propria sa viață și experiență (felul în care vede și înțelege el lucrurile, felul în care interpretează anumite amintiri personale). „Luarea Ismailului” nu se citește pentru poveste, ci pentru experiența pe care ți-o oferă lecturarea. Sau pentru provocarea pe care ți-o ridică. Are 557 de note explicative, atât de la traducător și editor, cât și de la autor însuși. Este o aventură, o explorare la fel de intensă ca flirtul și joaca de la primele întâlniri.

Titlul romanului poate să te inducă în eroare, pentru că, deși poate părea că face referire la evenimentul istoric semnificativ pentru Rusia, petrecut în 1790, descoperi citind că nu este deloc vorba despre așa ceva. Ceea ce povestea aduce în prim plan este mai degrabă o realitate post-sovietică cu care noile generații, împreună cu cele mai vechi, încă încearcă să se împace. Încercarcă să transforme puntea aceasta într-un teritoriu atotcu-prinzător în care trecutul să poată să se împletească cu prezentul și să ofere o bază hrănitoare pentru viitor, în loc să fie văzut ca o mlaștină otrăvitoare. Și astfel istoria per-sonală a oamenilor să nu mai fie împotmolită într-o repetitivitate spiralată, ci să poată exista liberă.

Pentru că vorbim despre un scriitor rus care aduce cu sine un spațiu cultural destul de diferit și, în același timp, rămas necunoscut nouă, românilor, spre deosebire, poate, de ceea ce aduc scriitorii englezi, americani, francezi, germani, italieni sau chiar spanioli, punctele de referintă în care cititorul se poate ancora pentru a desluși romanul, sunt destul de neclare. Dacă ești prieten cu post modernismul literar - ceea ce eu nu sunt - ai o bună bază de pornire. Pentru mine a fost o experiență provocatoare și haotică, dar pe care am savurat-o cu curaj.

• Plusuri

  Descoperirea de informații noi, provocarea.

• Minusuri

  Poate fi puțin obositoarea trecerea continuă de la poveste la notele explicative.

• Recomandari

  Celor care savurează o provocarea intelectuală.