Titlu: Vinovatul
Autor: Lisa Ballantyne
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Lucian Popa
Numar pagini: 500
ISBN: 978-973-707-757-8

„Ben Srokes fusese deja imortalizat, fusese transformat într-un martir al bunătății, al copilăriei în sine. Nu era vorba pur și simplu despre Benjamin Stokes, în vârstă de 8 ani, ci de micul Ben, sau Benny, întotdeauna înfățișat în același mod: o fotografie școlară făcută cu doi ani înainte de moartea lui, cu doi dinți din față lipsă și cu părul de pe părțile laterale ale capului vâlvoi. Era un înger din rai, așa că Sebastian primise rolul de diavol.”

Cumpără titlul în engleză

Vinovatul tratează o problemă foarte sensibilă în societatea noastră de astăzi: conflictele dintre copii, care degenerează în acte violente. În parcul Barnard a fost găsit mort un băiețel. Cu această frază explozivă, Lisa Ballantyne își începe romanul care analizează această problemă, din păcate, din ce în ce mai des întâlnită în zilele noastre. Din cauza faptului că, în perioada când se presupunea că ar fi avut loc crima, victima – Benjamin Stokes – a fost văzută în compania lui Sebastian, un copil cu câțiva ani mai mare, cu care se juca de multe ori, acesta din urmă a fost acuzat de oribila faptă. Cartea descrie practic procesul juridic în care avocații lui Sebastian încearcă să-i dovedească nevinovăția. Problemele pe care le pune pe tapet autoarea însă, fac până la urmă din verdict un subiect adiacent, neimportant. Probleme mult mai spinoase se nasc în mintea cititorului: este normal ca un băiețel de 10 ani să fie judecat aproape în aceleași condiții ca adulții? Este normal ca depoziția unui singur martor, care suferă de miopie, să fie suficientă pentru punerea sub acuzare a minorului? Este, posibil ca, în cazul în care se dovedește vinovăția copilului, aceasta să poată fi pusă pe seama instabilității familiale? Chiar și în cazul în care i s-ar dovedi nevinovăția, este societatea pregătită să treacă peste acuzații și să-i permită reintegrarea? Cât timp și în ce fel îl va urmări acest proces pe minor? Cât de mult trebuie să ne supraveghem copiii pentru a putea declara cu mâna pe inimă că nu i-am neglijat? Toate acestea și mult mai multe sunt, de fapt, subiectul romanului de față.

Analiza în sine este făcută prin alternarea capitolelor care tratează acest subiect – al procesului – cu unele care descriu copilăria unuia dintre avocații copilului acuzat. Așa cum avocatul de succes, inteligent și cu o bună înțelegere a sistemului judiciar prin care trebuie să facă slalom pentru a-și salva clienții – în general minori – abia dacă poate fi întrezărit în copilul rebel și derutat din capitolele alternative, tot așa, nici copilul acesta nu mai poate fi găsit în avocat. Asta până când, încetul cu încetul, zidul magic de protecție se dărâmă, trăgând după el toate argumentele care l-au ridicat și l-au susținut în picioare până în acel moment. Aceste capitole alternative sunt, într-o oarecare măsură, cheia dezlegării misterului din capitolele care arată prezentul. Lucrul fiind valabil și invers: prezentul este cheia dezlegării trecutului.

Revenind la argumentul principal al romanului, morala – sau mai bine spus, moralitatea legilor – Lisa Ballantyne abordează o serie de principii de bază ale legilor legate de adopție, spre exemplu regula conform căreia copilul este lăsat în grija acelui tutore legal care prezintă cea mai mare stabilitate (chiar dacă acesta nu este părintele lui) sau interdicția unui părinte de a lua legătura cu copilul lui din cauza unor probleme cu – spre exemplu – drogurile, dar și câteva aspecte ale educării copilului cu temperament violent. Agresivitatea poate fi răspunsul natural al copiilor violenți la mediul ostil sau chiar la diferitele reacții ale celorlalți copii. Dar ar putea fi și o reacție exagerată față de comportamentul absolut normal al copiilor din jur, o refulare a frustrărilor cauzate de atmosfera tensionată de acasă. În care caz – dacă, în vreunul – copilul este cel care ar trebui condamnat pentru această agresivitate? Este ea justificată? Atunci când atât victima cât și suspectul unei agresiuni – care degenerează în violență și se încheie cu o crimă – sunt copii, situația nu poate fi decât extrem de tristă, implicațiile urmând să lase sechele pentru toți cei implicați. Apar probleme de morală de o complexitate inimaginabilă, iar rezolvarea lor nu va putea, până la urmă, să aducă liniștea dinaintea tragicelor evenimente.

Personajele care pun în scenă această dramă sunt foarte bine construite, au personalități foarte distincte și foarte clar conturate. Lisa Ballantyne are acest talent, pe care ar fi plăcut să-l descoperim la mai mulți autori, de a crea un personaj inconfundabil doar din câteva fraze, fără nevoia de a recurge la artificii pentru a-l putea distinge clar de altele. Atmosfera este una destul de apăsătoare, în perfectă armonie cu tema tratată, iar personajele preiau această apăsare, o transmit mai departe, o metamorfozează într-o tristețe ireconciliabilă, care-și pune amprenta aupra personalității fiecăruia.

Vinovatul este unul dintre acele romane care par, la început, simple romane polițiste sau detectiviste, dar care dovedesc, până în final, a ascunde valențe mult mai profunde. Valoarea lui constă în faptul că deschide subiecte stringente, propune anumite direcții de analiză, însă nu se hazardează să tragă concluzii. Acestea rămân la latitudinea cititorului, a cărui părere va fi determinată într-o mare măsură de educație sau de mediul în care trăiește.

• Plusuri

  Confruntarea prezentului cu trecutul, prin alternarea capitolelor ale căror șarade se dezleagă reciproc, problemele morale pe care le ridică, alături de capacitatea autoarei de a crea personaje puternice, distincte, fac din romanul Vinovatul, unul care ascunde mult mai mult decât lasă să se ghicească la început.

• Recomandari

  Vinovatul este un roman pentru pasionații de literatură care tratează morala societății în care trăim.