Titlu: Austerlitz
Autor: W. G. Sebald
Rating:
Editura: Art
Anul aparitiei: 2015
Traducere: Irina Nisipeanu
Numar pagini: 312
ISBN: 978-606-710-175-1

„De la bun început am fost uimit de felul în care își elabora Austerlitz gândurile în timp ce vorbea, de cum pornind de la idei răzlețe și dispersate, ca să zic așa, reușea să construiască fraze atât de echilibrate și de cum, transmițându-și cunoștințele pe cale orală, crea pas cu pas un soi de metafizică a povestirii, redând viață substanței amintirilor. N-am să uit niciodată concluzia la care a ajuns la sfârșitul explicațiilor legate de procedeul de fabricație a oglinzilor înalte din sala de așteptare: mai ridicând o dată, din mers, privirea spre aceste suprafețe mari cu reflexul lor mat, s-a întrebat deodată combien des ouvriers périrent, lors de la manufacture de tels miroirs, de malignes et funestes affections à la suite de l’inhalation des vapeurs et de cyanide?”

Cumpără titlul în engleză

Jacques Austerlitz, istoric al arhitecturii, este creat de W. G. Sebald din neant, povestind despre el și în locul lui lucruri care conturează un personaj extrem de complex. Structura romanului este cheia pentru această reușită: cu puține paragrafe distincte, cu fraze extrem de lungi, unele întinzându-se pe mai multe pagini, cu descrieri interminabile, totuși incredibil de atrăgătoare, personajul se conturează pe îndelete, complexitatea lui făcându-se observată abia spre mijlocul romanului. Într-unul dintre ultimele sale interviuri, W. G. Sebald, care a murit în 2001, la vârsta de 57 de ani într-un accident de mașină, spune despre Jacques Austerlitz că are la bază două sau trei persoane reale. Poate chiar trei și jumătate. Cea mai pregnantă dintre persoanele reale, Susi Bechhöfer, este un personaj extrem de interesant, despre care autorul află dintr-un documentar BBC: Susi și Lotte Bechhöfer, două surori gemene supraviețuitoare ale Holocaustului, trăiesc toată viața lor fără a ști nimic despre identitatea lor. Abia după moartea lui Lotte află Susi cine este ea de fapt, lucru care o determină să întreprindă o dureroasă călătorie pentru a descoperi trecutul părinților ei. Curajul pe care l-a necesitat această căutare l-a determinat pe Sebald să-și creeze propriul personaj.

Povestind la început despre el, Sebald se insinuează mai apoi ca povestitor în relatare, inserând din când în când un „mi-a spus Austerlitz”, sau un „a continuat Austerlitz”, care are darul nu doar de a aminti cititorului că este vorba despre o povestire la mâna a doua, ci și că personajul Austerlitz nu poate fi decât cel mult intuit în adevărata sa personalitate, nicidecum cunoscut în profunzime. Viziunea personajului asupra vieții, desprinsă din percepțiile sale vis-a-vis de istoria arhitecturii, este întrețesută în lungile fraze descriptive prin care autorul ne prezintă gândurile lui Austerlitz: „Îmi amintesc deslușit cum Austerlitz, în timp ce priveam amândoi necontenit acest spectacol, mi-a ținut un discurs de peste două ore explicându-mi modul în care, de-a lungul secolului al XIX-lea, viziunea unui oraș muncitoresc ideal, născută în mintea unor întreprinzători filantropi, s-a transformat pe nesimțite în practica încazarmării, după cum, de altfel, în cursul realizării lor – așa-mi amintesc că a spus Austerlitz – cele mai bune proiecte ale noastre s-au transformat sistematic în contrariul lor.”

În prima dintre cele două perioade în care autorul descrie că s-a întâlnit cu Austerlitz, sunt create premise pentru dezvoltarea unui personaj a cărui complexitate este greu de descris. Aici ne este descris drept genul de om care povestește ceva atât cât îi permite timpul, continuându-și ideea „aproape din același loc de unde rămăsese” chiar la următoarea întâlnire. A doua perioadă de întâlniri, care are loc la douăzeci de ani distanță de prima, constă practic în depănarea biografiei personajului. Încetul cu încetul, aproape pe nesimțite, un vizionar de o inteligență extraordinară se conturează în paginile cărții. Un arbore genealogic fictiv, nu mai puțin impresionant vine să completeze acest formidabil personaj.

Pe întreg parcursul cărții, fotografii fără vreo proveniență menționată, sparg cursivitatea textului, completându-l totuși, în ciuda întreruperii. Ca întreg, cartea bulversează. Nu are o prefață, nu are o postfață, talentul lui Sebald poate duce în eroare făcându-l pe cititor să creadă că citește cu adevărat biografia unui personaj real, iar frazele descriptive interminabile, așezate în paragrafe ce se întind pe zeci de pagini pot avea darul de a descuraja. Totuși, autorul are un stil suav, iar descrierile sunt atât de pline de sens și de semnificație, încât la finalul cărții am avut impresia că am citit ceva cu mult mai voluminos decât esteAusterlitz, de fapt.

• Plusuri

  Frazarea lungă și descrierile interminabile ascund un sens extrem de profund, neexistând astfel riscul de a-l plictisi pe cititor. Susan Sontag spunea despre opera autorului german: „Oare mai e încă posibilă măreția literară? Cum ar putea să mai arate o inițiativă literară nobilă? Unul dintre puținele răspunsuri disponibile nouă este opera lui W. G. Sebald.”

• Recomandari

  Austerlitz este un roman pe care l-ar putea citi oricine. Totuși, nu cred că poate fi citit oricând de oricine. Sunt aceia dintre cititori care, pentru a putea digera frazele lungi, descrierile expandate pe mai multe pagini și paragrafele interminabile, au nevoie de o anumită stare. Dacă ați încercat să citiți Austerlitz și vi s-a părut greoaie, vă recomand să o mai încercați din când în când. S-ar putea ca la un moment dat să devină digerabilă. Cred că după Susan Sontag sau după Selma Lagerlöf, W. G. Sebald este foarte potrivit.