Titlu: Povestiri din Kolîma
Autor: Varlam Șalamov
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2015
Traducere: Ana-Maria Brezuleanu, Magda Achim
Numar pagini: 656
ISBN: 978-973-46-5425-3

„Proza Povestirilor din Kolîma nu are nicio legătură cu schița. Fragmente de schiță sunt presărate pentru o credibilitate mai mare a documentului, sunt inserate doar ici și acolo, cu chibzuială, de fiecare dată fiind datate. ”Viața vie” se așterne pe hârtie prin cu totul alte mijloace decât în schiță. În Povestiri din Kolîma lipsesc descrierile, precizările cifrice, concluziile, elementele publicistice. În Povestiri din Kolîma esența constă în redarea noilor legități psihologice, în cercetarea artistică a unei teme teribile, dar nu în tonalitatea ”informației”, nu în strângerea de fapte. Deși, bineînțeles, orice fapt din Povestiri din Kolîma este de netăgăduit.”

Când am ales să citesc această carte nu mă așteptam la unele lucruri. Spre exemplu, nu mă așteptam la sinceritatea cu care autorul a făcut toate acele dezvăluiri. Aici nu a fost vorba doar despre curajul de a se deschide spre publicul cititor, cât despre curajul de a se expune pericolului pe care îl reprezenta, pe vremea când a scris Povestirile, poliția secretă sovietică. Practic, scriind, Șalamov s-a expus riscului de a se întoarce în iadul pe care îl descrie în cele două volume.

De asemenea, nu mă așteptam la nota critică de început. Autorul își prezintă opera într-un fel care m-a fascinat. Printre altele – probabil că, doar dacă aș cita întreaga introducere m-aș putea face înțeles – justifică și motivul pentru care a ales să se expună riscului pe care îl menționam mai sus. „De ce tema lagărului? Într-o interpretare largă, în interpretarea ei principială, această temă este problema principală, fundamentală a zilelor noastre. Oare exterminarea omului cu ajutorul statului nu este problema centrală a vieții noastre, a moralei noastre, care a pătruns în psihologia fiecărei familii?”

Un al treilea lucru la care nu mă așteptam și care m-a șocat a fost cruzimea. Este o cruzime dusă la apogeu. De fapt, cruzimea este pilonul central în jurul căruia se învârt toate povestirile din această carte. Fie că este vorba despre cruzimea autorităților, a prizonierilor Gulagului, a gerului sau a societății, modelată să-i respingă pe cei ce se întorceau din Siberia, fiecare povestire este pătrunsă, este saturată de această cruzime. Și totuși, cumva, prin felul în care Șalamov o descrie, această cruzime este umană sau, măcar, justificată. Ca un nou Isus sacrificat nu prin răstignire, ci prin înghețare, el își iartă călăii, justificându-le oarecum morala. Câteva idei repetitive m-au făcut să înțeleg întregul complex al gulagului ca pe un alt stil de viață. „…în condiții de foame, frig și lipsă de somn, nu se leagă nicio prietenie.” În Kolîma, până și natura este crudă, deși această cruzime este vizualizată de autor drept un soi de răzbunare, din moment ce este îndreptată și împotriva autorităților. „Groapa, groapa comună a deținuților – o gaură în piatră, plină ochi cu cadavre nedescompuse încă din ’38 – se surpa. Cadavrele alunecau pe versantul muntelui, dezvăluind secretul Kolîmei.”

Și, în final, ultima surpriză, cea mai mare, dar care este formată din multe, mai mici, mi-a dezvăluit un alt mod de a privi omul. „Omul e om nu pentru că e creația lui Dumnezeu, nu pentru că la fiecare mână are un deget uimitor de mare. Ci pentru că el este mai puternic și mai rezistent fizic decât orice alt animal, iar în al doilea rând, pentru că și-a forțat latura psihică s-o slujească avantajos pe cea fizică.” Această lecție de antropologie ar putea părea, deși inedită, destul de anostă. Totuși, în contextul în care rezistența pe care autorul o are în vedere este cea la frig de minus 60 de grade Celsius, cea la foame și la nesomn, ea devine un imens dezavantaj. De fapt, exact pe această rezistență se bazează aparatul de exterminare al statului sovietic pentru a-și elimina dușmanii, nu înainte de a-i tortura.

Șalamov realizează o măiastră secțiune prin societatea rusească, atât cea „de pe continent”, cât și cea din Gulag. Luciditatea cu care descrie diferitele mutații ale tradițiilor rusești pe care statul le folosește împotriva cetățenilor m-a făcut să înțeleg că, de fapt, întregul sistem sovietic era mai diabolic decât am crezut vreodată. „Rusului nu-i place să depună mărturie la tribunal. După tradiție, într-un proces rusesc martorul se deosebește prea puțin de acuzat și ”implicarea” sa poate fi în viitor referință negativă incontestabilă.” La toate acestea se adaugă sinceritatea la fel de lucidă cu care Șalamov se descrie pe el însuși, sau mai bine spus se folosește ca etalon pentru a descrie profunzimea cu care Gulagul schimbă omul. „Este îngrozitor să vezi un lagăr și nici un om nu ar trebui să-l cunoască. […] Omul începe să simtă această mocirlă pătrunzând în propria lui viață pentru totdeauna, că reperele lui morale sunt împrumutate din experiența lagărului, că morala lumii blatarilor (deținuți de drept comun) este aplicată în viața din libertate. […] Cunosc muți intelectuali – și nu doar intelectuali – care din perceptele morale ale infractorilor și-au făcut propria lor morală secretă în viața lor de oameni liberi.”

Povestiri din Kolîma este o operă tulburătoare. Odată citită nu mai poate fi ștearsă niciodată din memorie. Rămâne acolo și răscolește, tulbură și răvășește conștiința cititorului. „Nici un om nu ar trebui să cunoască lagărul”, spune Șalamov de nenumărate ori în acest prim volum al Povestirilor. Cu toate astea, ceea ce face el este să ni-l descrie în așa fel încât să-l cunoaștem. Acest paradox arată, cred, că morala lumii blatarilor a alterat, probabil, și reperele sale. Lagărul l-a corupt. Ș atunci, luciditatea și sinceritatea lui devin cu atât mai valoroase.

• Plusuri

  Pentru cineva interesat de subiectul Gulagului, Povestirile din Kolîma reprezintă, probabil, cea mai tranșantă operă în domeniu. Fără menajamente, dar cu multă umanitate, Șalamov descrie un loc pe care Dante l-ar fi atribuit probabil – dacă l-ar fi cunoscut – cercului interior al infernului, mai ales că, oricum, el a descris frigul ca tortură supremă.

• Recomandari

  Volumul de față – și bănuiesc că e valabil și pentru cel de-al doilea volum al Povestirilor – nu este pentru cei cu inimă slabă. Cruzimea este piatra sa de temelie, așa încât simpla curiozitate nu este un mobil suficient pentru a citi această carte. Este nevoie de mai mult de atât, este nevoie de interes. Deci, o recomand celor interesați de subiect și care pot suporta o lectură cu adevărat grea.