Titlu: Omul cu cercurile albastre
Autor: Fred Vargas
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Ileana Cantuniari
Numar pagini: 229
ISBN: 978-973-707-503-1

Victor, piază-rea, ce faci pe șosea?, răsună în mintea detectivului Adamsberg, răsunând deopotrivă și pentru cititor ca o litanie malefică, ce pare să nu își aibă rezolvarea niciunde.

Fred Vargas, despre care am aflat cu stupoare că este pseudonimul scriitoarei de origine franceză Frederique Audoin-Rouzeau, abia după ce am terminat de citit romanul, construiește o lume plină de bizarerii, gesturi ascunse și neînțelese, motivații greu de pătruns și caractere îndoielnice, situate pe fundalul unui Paris misterios și adeseori, macabru, în al său Omul cu cercurile albastre . Pornind cu figura personajului principal, Adamsberg, un detectiv care pare să nu fie la locul lui printre infractori, care este blând și stângaci, despre care se spune că ar fi frumos, însă umblă deșirat, are inima frântă și gândește încet, dar, ca prin minune, nu poate fi înfrânt, căci toate cazurile par să îi vorbească într-o limbă numai de el înțeleasă, spre a conduce la o rezoluție fericită pentru poliția franceză, romanul se construiește din și prin mister.

Ajuns în Paris ca șef al unui departament de poliție, Adamsberg nu pare să fie plăcut de nimeni, însă reușește prin metodele sale intuitive să îl aresteze pe un tânăr criminal pe care ceilalți polițisti nu l-ar fi suspectat niciodată, căpătând astfel respectul lor. Cu toate acestea, ciudățeniile detectivului amuză, descumpănesc sau chiar irită, mai ales când îi ordonă secundului său, Danglard, să formeze o echipă care să țină sub supraveghere cercurile albastre, aparent inofensive, desenate aproape seară de seară pe trotuarele și străzile pariziene, în jurul unor obiecte aruncate cu nepăsare. Acest gest excentric, tratat cu umor și indiferență de presă și de poliție, este pentru Adamsberg un fapt de cruzime ce îi transmite orori viitoare, poate chiar și crime ale unui sociopat calculat, ce nu va da greș în planul său malefic.

Și pentru că intuiția lui Adamsberg este una aproape ”supranaturală”, lucrurile o iau razna, însă, nicidecum păstrând linearitatea clasică, ci construindu-se din cercuri intersectate cu poveștile cel puțin ciudate ale altor personaje precum Mathilde, o celebră oceanografă al cărei hobby este să urmărească oameni pe stradă, să scrie tot felul de gânduri despre ei într-un carnețel și să împartă saptămâna în trei felii, un orb frumos, a cărei răutate funcționează drept scut pentru a nu fi tratat ca un invalid, o bătrână obsedată de anunțurile matrimoniale de la mica publicitate, în căutarea soțului perfect. Profunzimea personajelor este redată tocmai prin straturile de ciudățenie care se întrevăd pe măsură ce narațiunea avansează, demonstrând că, în fapt, nimic nu este întâmplător, nici măcar interacțiunile dintre ei.

Fred Vargas a reușit să țeasă urzelile cu măiestrie, nelăsând loc de previzibilitate - cel puțin eu am încercat din răsputeri să intuiesc cine este criminalul și nu mi-a ieșit până când a fost demascat -, folosindu-se de fiecare detaliu ce ți se relevă abia spre final, când totul prinde contur, iar logica și rațiunea din spatele faptelor pot fi înțelese. Omul cu cercurile albastre este un roman pe care nu îl poți lăsa din mână pentru că îți stârnește și menține curiozitatea până la ultima pagină, chiar și atunci lăsându-te cu dorința de a citi mai mult...poate printre rânduri.

Vreau cartea Omul cu cercurile albastre

• Plusuri

  suspansul construit la fiecare pagină, caracterul personajului principal și ingeniozitatea cu care se construiește intriga, ”ciudățeniile” bine alese ale fiecărui personaj.

• Minusuri

  atmosfera ușor suprarealistă pe care o conturează, care poate să îi dezamăgească pe cei mai sceptici, dacă nu o acceptă drept convenție stilistică de la început

• Recomandari

  celor care savurează cărțile polițiste, fanilor serialului CSI și celor care erau curioși să citească un roman polițist, dar nu s-au aventurat până acum