Titlu: Winter Journal
Autor: Paul Auster
Rating:
Editura: Picador
Anul aparitiei: 2012
Numar pagini: 240
ISBN: 978-1250009098

În sfîrșit, o carte de Paul Auster pe care eu să o consider dezastruoasă! Sau: cum să nu vezi pădurea de copaci

Cuoscut mai ales pentru romanele sale, care se desfășoară la granița dintre realitate și ficțiune, Paul Auster nu este la prima încercare de memorialistică „pură”. The Invention of Solitude explorează tema paternității, în timp ce Hand to Mouth e jurnalul unei studenții sărace și lipsite de glorie. Winter Journal este un catalog de percepții și amintiri, o „fenomenologie a respirației”, formulare a autorului care m-a dus cu gîndul la... spirometrie. Probabil că visul vieții mele nu este, totuși, să ascult ore în șir - respectiv să citesc transcrierea - respirația lui Paul Auster.

Volumul adună o serie de observații și amintiri senzoriale - cum se simt durerea, frigul, căldura, lumina, primele experiențe sexuale, primul triumf&eșec, bătrînețea, boala, pericolul -, o altă serie de nume și adrese, cîte o poveste despre viața de familie și cum se trăiește dragostea, plus o infinită listă de boli, dureri și plîngeri. Un narcisism minuțios umple pagină, după pagină, după pagină...

Suportabile sunt scenele în care Auster redevine povestitor, cum de altfel, îi stă cel mai bine. Narațiunea fără filosofare are aceeași energie, acuratețe și simplitate din romanele sale, chiar dacă persoana a II-a este obositoare și artificială. Din punctul meu de vedere, capitolul cel mai reșit al acestor memorii este reprezentat de portretul mamei autorului, împreună cu meditația generată de moartea acesteia. Desigur că nici această comemorare nu scapă de un fel de introspecție morbidă, pe care o voi numi, cu toată lipsa de respect și limbaj academic, contemplare a propriului buric.

De altfel, poate asta vrea să ne arate Paul Auster în memoriile lui. Suntem prizonieri ai propriilor percepții și vrînd-nevrînd singura realitate pe care o avem e realitatea noastră, iar tot ce putem vedea sau simți sau trăi e filtrat de Eu Eu Eu. Mai departe de propriul buric nu vedem (mai) deloc. Cu ideea de a scrie o compoziție literară care nu e falsificată sau intelectualizată sau ficționalizată ca „jurnal” sau „memorii”, Auster a riscat să plonjeze în prozaic și irelevant. Cred că fiecare a experimentat asta măcar o dată: ceea ce pentru „Eu Eu Eu” este extrem de important, poate fi pentru un altul absolut ridicol sau, în cel mai bun caz, banal. Nu există o măsură exactă a felului în care rezonăm la ce povestesc alții. Astfel că, într-o perspectivă optimistă, sper că memoriile lui Paul Auster vor găsi cititori mai sensibili decît mine.

• Recomandari

  Cartea este o odă închinată părților mai puțin dezirabile ale unui om: egocentrism, auto-observare bolnăvicioasă, ipohondrie, frică, rușine, în toată splendoarea lor. Din păcate, doar transcrierea lor și nimic mai mult.