bookblog.ro

Până unde poate merge imaginația?

Scris de • 6 October 2015 • in categoria

Titlu: Senzoriada
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2014
Numar pagini: 448
ISBN: 978-606-579-754-3
Cumpara cartea

Nu prea sunt sigur de unde s-ar putea începe vreo discuție sau chiar exprimarea unei simple păreri cu privire la Senzoriada lui Cristian M. Teodorescu. Cred că cel mai bine ar fi să expun puținul pe care l-am descoperit despre autor: site-ul editurii Nemira ne spune că este un „fizician și scriitor, a absolvit Facultatea de Fizică Tehnologică din cadrul Universității din București și a obținut doctoratul în Chimie Fizică la Universitatea Paris Sud, Franța.” Această pregătire a autorului transcende întreaga carte, plină de „povești legate de varietăți diferențiale și de cuantificarea eventuală a câmpurilor de curbură a spațiului-timp, de posibilitatea de a se elimina infiniții din teoria câmpului pur și simplu ținând cont că toate sumele sunt finite – și așa mai departe.” Foarte multe pasaje de acest fel – altele cu încă și mai mulți termeni tehnici complecși, aproape imposibil de înțeles de cititorul obișnuit – sunt presărate în carte, uneori devenind de-a dreptul deconcertantă din această pricină.

Cartea este compusă din șase povestiri, dintre care două – ultimele – ceva mai lungi, dar și singurele care își păstrează cu adevărat coerența. Încă de la prima povestire m-am simțit bulversat de amalgamul de termeni tehnici și elucubrații complet afazice de genul:
„Vedea-te-aș un morman de bioplast,
așa-i voi spune: Târfă nenorocită, boarfă-mpuțită, muista dracu’,
cățea coprofagă, cretina mea dragă.
Prep uită tot la primul Trop Trop.”

Următoarele trei povestiri se țin lanț cu același soi de limbaj bulversant și incoerent. Pur și simplu, cele patru povestiri de la început nu mi-au plăcut. Și-or fi având ele farmecul lor, valențele care-mi depășesc mie capacitatea de înțelegere sau mai știu eu ce valoare absconsă, dar mie nu mi-au făcut altceva decât să-mi pună la grea încercare răbdarea.

Abia ultimele două povestiri – după cum spuneam, cele mai lungi, dar și cele mai coerente – devin interesante și au reușit să-mi capteze atenția. Alfabetul spre Venus propune o variantă de viitor complet inedită – cel puțin pentru mine – în care femeia ajunge să evolueze la un nivel senzorial care o va duce într-o stare în care va putea călători în timp, dar și în dimensiuni paralele. Ultima povestire, Senzoriada, este o aventură complet aiurită prin lume și chiar în afara ei, în care protagoniștii participă la evenimente din ce în ce mai bizare. Iar sfârșitul… dacă pe parcursul povestirii mai exista o rază de speranță într-o coerență și într-o finalitate, sfârșitul o spulberă complet.

Nu vreau să se înțeleagă că încerc să denigrez cartea sau autorul. Lecturarea cărții este, cu siguranță, o experiență de neuitat. La fel de sigur este și faptul că există cititori cărora povestirile lui Cristian M. Teodorescu să le placă. Doar că pentru mine experiența a fost neplăcută, iar povestirile nu mi-au spus practic nimic. Stilul este foarte greu de urmărit, nu numai din pricina multiplelor întreruperi ale firului epic și a limbajului greu de înțeles, dar și din cauză că, oricât am avut răbdare să mă adâncesc în lectură, nu reușeam să văd un scop al povestirilor. Abia dacă am reușit să întrezăresc un fir epic.

Revenind la ultimele două povestiri, stilul lor este mult mai lizibil. Ambele sunt cumva închegate – Alfabetul spre Venus chiar mai mult decât Senzoriada – au un început și aproape că și un sfârșit. Limbajul prin care se exprimă personajele este mult mai articulat decât în cazul primelor patru povestiri și, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult, ambele sunt complet imprevizibile. Surprizele se țin lanț și sunt foarte plăcute. În special Senzoriada care se vrea un soi de … parodie la Cyberiada lui Stanisław Lem, cu cei doi constructori români (!!!) Clapauțius și Trurl ca protagoniști. Doar că o parodie la o comedie devine mai mult o anti-parodie.

Volumul lui Cristian M. Teodorescu m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva am pierdut pasul cu modernitatea literară. Adică, poate că acesta este stilul spre care se îndreaptă literatura SF acum, iar eu nu am mai citit demult ceva nou și am rămas în urmă. Cam așa cum am pățit cu muzica, cea contemporană sunându-mi acum, în urechi, puțin bizar, pentru că am rămas împotmolit într-un stil ceva mai vechi, cel mult din prima jumătate a primului deceniu al noului secol.

  • Plusuri

    Volumul de față grupează șase povestiri inedite în conținut și stil. Limbajul folosit de autor este deosebit, iar imaginația este debordantă.

  • Minusuri

    Deși probabil că alți cititori ar putea-o vedea ca pe un plus, eu prefer să pun incoerența și ruperile bruște din cadrul povestirilor la minus. Pur și simplu, chiar și cele mai scurte povestioare devin greu de urmărit din această cauză.

  • Recomandari

    Curiozitatea – care m-a mânat și pe mine să aleg această carte – ar putea fi cea mai bună motivație pentru a citi Senzoriada.

Categorie: | Autor: | Editura:

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Ema Georgescu spune:

    imaginatia nu are limite – tocmai de aceea uneori suntem dezamagiti de realitate, care este limitata

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro