bookblog.ro

Petru cel Mare – un portret

Scris de • 28 August 2015 • in categoria

petru-cel-mare_1_fullsize

Titlu: Petru cel Mare
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2014
Traducere:
Numar pagini: 416
ISBN: 978-606-8623-11-5
Cumpara cartea

„La 30 Mai 1672 – anul 7180 după calendarul folosit atunci în Rusia, Natașa aduce pe lume un fiu. Băiatul este botezat cu numele de Petru. Nimeni nu îndrăznește încă să-i spună Petru cel Mare, însă cititorii în stele îi prezic un viitor măreț. Nu numai că steaua lui a răsărit alături de planeta Marte, dar, semn limpede, în ziua nașterii sale, armata lui Ludovic al XIV-lea se pregătește să treacă Rinul sub conducerea lui Conde și a lui Turenne. Astrologii spun că acest eveniment militar arată că noul născut va fi un războinic iscusit și că va avea multe izbânzi.”

Poate cel mai mare reformator al Rusiei, cel care a scos țara dintr-un întuneric în care zăcea încă de la înființare și dintr-o izolare impusă timp de 7 secole, cel care a creat primul ziar rusesc, prima flotă rusească, cel mai modern – până în ziua de azi – oraș din Rusia, Sankt Petersburg, cel care a schimbat veștmintele rușilor, arhitectura, obiceiurile, care a adus confortul și tehnologia în Rusia, Petru cel Mare, este prezentat de Henry Troyat în stilul său caracteristic: prin intermediul unei istorisiri cronologice, scrisă într-un limbaj simplu, cu un ritm alert și fără trimiteri care să îngreuneze lecturarea, dar în același timp bazându-și expunerea pe o bibliografie consistentă, care nu este întotdeauna citată direct, dar cu siguranță a constituit o bază serioasă pentru lucrarea de față.

Viața lui Petru cel Mare poate fi cunoscută – chiar și în amănunt – din cărțile de istorie, articolele publicate pe site-urile și în revistele de istorie, din nenumăratele biografii ale țarului sau monografii ale Rusiei, din care autorul citează la sfârșit mai bine de 100. Totuși, Troyat ne-a obișnuit cu un stil extrem de concentrat, piperat cu amănunte istorice care, așezate în contextul potrivit, pot explica unele „enigme” de care istoria nu duce lipsă. Epopeea marelui om este descâlcită prin impunerea unei linii strict cronologice, care înseamnă foarte mult pentru înțelegerea vieții unui om care a avut o asemenea energie, care și-a început domnia într-o Rusie medievală obtuză, dar și-a încheiat-o într-o Rusie complet diferită, deschisă către Europa, modernă, militarizată, organizată economic, politic și administrativ.

Premisele apariției unui reformator de talia lui Petru cel Mare sunt prezentate chiar de la începutul cărții, când tatăl țarului o ia în căsătorie pe mama sa. Pentru că paternitatea lui Petru a fost – și continuă să fie – dezbătută de istorici, Troyat nu pierde din vedere aspectul acesta, amintind de relațiile țarinei Natașa cu Patriarhul Nikon, cu care, la aspect, țarul Petru cel Mare va semăna izbitor de mult, dar și cu Tihon Streșnev, un curtean de rang nu prea mare, căruia copilul pare a-i semăna în istețime. „Se rostește chiar și numele tatălui, care n-ar fi altul decât Patriarhul Nikon, acest uriaș, adevărată forță a naturii, bărbat aprig, autoritar și înzestrat cu o inteligență deosebită. Dacă nu cumva o fi Tihon Streșnev cel isteț și vrednic, care se află mai tot timpul în preajma țarului și a Natașei.” De remarcat tonul jovial, care dezvăluie un oarecare amuzament al autorului, caracteristică principală a întregii scrieri.

Cutumele sunt bizare pentru noi, cei născuți în secolele XX și XXI. Fiicele și surorile țarului sunt ținute într-un gineceu destul de asemănător cu cel din haremurile musulmanilor evului mediu, iar tot ce pot face ele acolo este să „lâncezească departe de lume, petrecându-și zilele în curăție, trândăvie, bârfe, rugăciuni, posturi și tălmăciri de vise, fără să vadă la față nici un bărbat, în afară de patriarh ori de rudele apropiate.”. Atunci când o boală le macină, ele rămân la fel de izolate, chiar examenul medical petrecându-se în condiții incredibile, impuse de o pudoare aberantă: „Medicul nu are voie să vină decât în împrejurări deosebite. Atunci odaia este cufundată în beznă, iar medicul ia pulsul bolnavei printr-o pânză.”

Troyat este, în toate biografiile lui, foarte atent cu moștenirea religioasă și cu instituțiile care o promovează și o întrețin. Într-un roman biografic despre o personalitate a unei țări creștin ortodoxe de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de-al XVIII-lea, așa ceva nu putea lipsi. Iar importanța instituției bisericii în Rusia îl determină să facă analize foarte atente. Biserica are un statut care, uneori, îi conferă o putere mai mare chiar decât cea a țarului: „Biserica rusă este un stat în stat, cu averi nenumărate, pământuri întinse scutite de biruri, justiție proprie, țărani iobagi și mănăstiri fortificate. Patriarhul, ales de sinod cu încuviințarea țarului, este dregător independent de suveran și nu are de dat socoteală nimănui.”

Analiza societății Rusiei în care s-a născut Petru cel mare continuă, exact ca o lecție de istorie, cu aspectele cele mai neînsemnate, cum ar fi purtarea bărbii de către bărbați, ca semn de bărbăție, dar și portul din acea perioadă. Straiele rușilor sunt bizare, devenind din ce în ce mai largi, mai lungi și mai împodobite pe măsură ce trece timpul, iar un rus fără barbă este fie femeie, fie copil, fie mort de suficient de mult timp încât să fi ajuns schelet.

Situația militară a Rusiei este deplorabilă, streliții – trupe de arcași și archebuzieri înființate de Ivan cel Groaznic – care cu vreme în urmă erau vestite pentru faptele lor de arme, curajul și devotamentul lor, au ajuns acum „să se împăuneze cu faima dobândită în trecut, fără să se mai ostenească și să-și pună viața în primejdie în slujba statului”. Privilegiile lor însă le-au depășit cu mult pe cele ale streliților care au creat acea faimă. Rusia anilor în care s-a născut Petru cel Mare nu deține o flotă – de fapt nu deține nicio ambarcațiune de luptă sau de transport maritim, după cum nici nu are unde să practice așa ceva. Politica este făcută nu de ruși, ci de polonezi, și nu în folosul Rusiei, în nici un caz. Rusia pe care a preluat-o Petru cel Mare de la sora lui, Sofia, este o Rusie decadentă, pe punctul de a se destrăma și de a fi cucerită, pentru că amenințările veneau de pretutindeni.

În această conjunctură apare acest colos, omul care nu avea respect pentru nimic din ceea ce era considerat sfânt și intangibil în Rusia: Biserica, obiceiurile, ierarhia. Toate schimbările pe care le-a adus în Rusia au avut la bază disprețul față de trecut și dorința de a inova, de a-și deschide țara către Europa. Atitudinea lui din țară îi scandalizează pe cei care consideră că nu este nimic mai important decât păstrarea ordinii moștenite – este vestit conclavul burlesc ori sinodul marii bufonerii, în care prin ierarhia pe care o impun, precum și prin chiolhanurile care se țin lanț câteodată săptămâni întregi, iau în râs Biserica; este în permanent război cu toți rușii pentru a înlătura obiceiul purtării bărbii sau a hainelor ridicol de împopoțonate; vrea să reformeze orice obicei, indiferent cât de neînsemnat este. Denotă o dorință extraordinară de a deprinde occidentalismul nu ca un suveran al unui imperiu recunoscut și temut, ci ca om de rând. El își ia întotdeauna identități de om simplu, cel mult curtean delegat de către țar, dar atât și nimic mai mult. Doar că statura, atitudinea și energia lui îi creează o reputație care îl precede, așa încât este recunoscut peste tot. Are un dispreț suveran față de lux, preferă camere cu tavan mic, paturi simple, din lemn cu paie și mobilă rudimentară.

Atât în Rusia cât și în străinătate, intră în casele oamenilor de rând și cere mâncare și băutură, uneori mai trage și câte un pui de somn. Nu are pretenția de a fi salutat cu mare respect, ba mai mult, simte nevoia de a se comporta el ca un supus. „Veșnic mânat de plăcerea de a se deghiza și de a glumi, țarul își ia numele de Piotr Alekseev, cere să fie tratat ca un simplu căpitan de artilerie și-i scrie lui Romodanovski, pe care l-a botezat cândva, tot în glumă, „rege al Petersburgului„: Minher Kenich - de fapt dorise să scrie Mein Herr König - , scrisoarea majestății voastre mi-a fost înmânată; răspunzând mărinimiei voastre, îmi voi da sângele până la ultima picătură, Peter Tunarul” Din nou, amuzamentul lui Troyat împodobește lecția istorică: ironia lui cu privire la inepțiile pe care le scrie în germana pe care o cunoaște exclusiv din auzite este ca un leitmotiv în toată cartea.

Caracterul lui Petru cel Mare îl opune atât tatălui său, cât și celor care i-au urmat acestuia la conducerea Rusiei, până în 1762, când la tron accede Ecaterina cea Mare. Reformele la care a supus Rusia, prestigiul pe care i l-a oferit Rusiei în Europa și în lume, îl fac primul mare suveran rus care aliniază țara la tendințele modernizării, care deja schimbau lumea de secole. Pe de altă parte însă, abuzurile sale, nepăsarea față de oamenii de rând și nu numai, cruzimea lui – izvorâtă dintr-o ciudată paranoia combinată cu forța lui fizică și psihică extraordinară dar și cu inteligența sa ieșită din comun – și inconștiența cu care se expune la toate pericolele, ne oferă o imagine de suveran nebun, sau de semizeu cu o misiune pe Pământ, care depășește puterea de înțelegere a minții umane. Henri Troyat reușește în biografia lui să pună accent exact pe acest antagonism, și o face într-un mod foarte plăcut.

  • Plusuri

    Cartea este destul de săracă în ce privește contextul istoric internațional. Nu sunt explicate foarte multe lucruri din exteriorul Rusiei, care l-au determinat pe Petru să acționeze așa cum a făcut-o. Pentru înțelegerea acestui aspect, cititorul trebuie să aibă cunoștințe de istorie destul de vaste. Totuși, lipsa acestora nu reprezintă neapărat o problemă pentru înțelegerea biografiei lui Petru cel Mare.

  • Recomandari

    Recomand Petru cel Mare de Henri Troyat celor care doresc să afle cine a fost marele reformator al Rusiei, cunoscut în general ca întemeietorul Sankt Petersburgului. Este o lecție de istorie foarte bine scrisă care ar trebui lecturată de oricine este interesat de istoria Rusiei sau de istoria medievală, în general.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • trecute-vieti-de-doamne-si-domnite-cele-mai-frumoase-istorii_1_produs
  • Scurtă istorie a ştiinţei
  • Sfarsitul - Ian Kershaw
  • Prizonier la Guantanamo

Copyright ©2011 Bookblog.ro