Titlu: Trilogia Jumătatea Rea
Autor: Sally Green
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2014, 2015, 2016
Traducere: Ioana Filat
Numar pagini: 392, 416, 336
ISBN: 978-973-707-948-0, 978-606-719-303-9, 978-606-719-895-9

Și iată că a sosit vremea să vorbesc despre o trilogie pentru adolescenți care are suficientă violență în ea cât pentru un film horror ceva mai cuminte. Pe copertă scrie recomandat peste paisprezece ani, dar, așa cum scriam și pe Goodreads, cum ar putea o carte, al cărei erou principal are deja la activ șaizeci și ceva de crime (majoritatea în legitimă apărare, dar, totuși...) și abia ce-a trecut de vârsta de șaptesprezece ani, să fie pentru tineri? O fi pentru tineri cu stomacul tare? Sau pentru cei care au cunoscut atâta violență la viața lor încât câteva zeci de crime nu-i mai mișcă în niciun fel? Probabil una din cele două, pe mine unul nu m-ar convinge argumentul că viața și realitatea sunt violente și că actele de violență extremă fac parte din traiul de zi cu zi (deși, totuși, fac).

Nathan Byrn este un Semicod, ceea ce înseamnă că este rodul dragostei unui Vrăjitor Negru și al unei Vrăjitoare Albe. Cum le sugerează și numele, Vrăjitorii Negri sunt răi, și Vrăjitorii Albi sunt buni (în aparență, de fapt ar trebui să se numească Gri cu toții și să lase astfel de etichetări mincinoase deoparte, căci nu-și au rostul). Familia lui Nathan este compusă din bunică, un frate, Arran, și două surori, Jessica (o zgripțuroaică afurisită de fată, care ar putea face lejer parte din panoplia celor mai respingătoare personaje negative din pricina felului în care-și tratează frățiorul mai mic) și Deborah. Mama lor s-a sinucis cu ceva vreme în urmă din cauza „greșelii” de-a se fi îndrăgostit de un Vrăjitor Negru, Marcus pe numele său, tatăl lui Nathan, nu și al celorlalți trei copii, care fuseseră concepuți cu un Vrăjitor Alb, ucis în cele din urmă de Marcus.

Datorită împrejurărilor nefericite și a regulilor stricte că Vrăjitorii Albi și Vrăjitorii Negri sunt incompatibili și nu se pot îndrăgosti unii de alții, Nathan este obligat să suporte toate nedreptățile imaginabile și inimaginabile de pe lumea asta: rămas fără mamă, crescut de bunică, persecutat de soră (care-l învinuiește că din cauza lui s-a sinucis mama lor) și de colegii de școală (pui de Vrăjitori Abi și Negri, ce-l discriminează fără încetare pe cel care nu-i nici una, nici alta) și chemat an de an în fața unui consiliu de Vrăjitori Albi pentru a fi testat și maltratat spre a se stabili dacă-i ori Alb, ori Negru, ori înger, ori drac, ori trebuie ucis fără milă, ori inclus în societatea exclusivistă a Vrăjitorilor Albi, singurii care trebuie să trăiască pe lumea asta, căci, nu-i așa, cine-i nu-i cu noi, ne e împotrivă.

Am uitat să spun că Vrăjitorii Albi au sub comandă niște bande de vânători care-i urmăresc și-n gaură de șarpe pe Vrăjitorii Negri, spre a-i extermina până la ultimul. Iar în fruntea acestei liste se află însuși Marcus Byrn, tatăl lui Nathan, așa că nu-i de mirare că bietul băiat nu este iubit de nimeni.

La vârsta de șaptesprezece ani se stabilește fără dubii, în urma unor teste dureroase și crude, ce gen de Vrăjitor ești: Negru, Alb, Semicod sau Semipur (există și copii care s-au născut în urma unor relații dintre vrăjitori și Supuși, așa cum sunt denumiți oamenii normali, fără daruri – apropo, o denumire dezgustătoare, din punctul meu de vedere, pentru care i-am mai dat o bilă neagră autoarei). După aceste teste finale, fiecare vrăjitor primește trei daruri de la unul dintre părinți, darul cel mai important fiind și darul pe care-l are părintele respectiv, ce poate acoperi o paletă incredibil de largă (pot încetini timpul, sau, cel puțin, Marcus este singurul care o poate face, pot sufla flăcări pe gură, pot născoci poțiuni cu cele mai năstrușnice caracteristici, pot îngheța toată suflarea din jur, pot deveni invizibili, se pot transforma în animale, pot alerga iute ca gândul, se pot autovindeca de pe urma celor mai grave răni, ba chiar o tânără vrăjitoare își poate întări pielea, transformând-o în ceva asemănător metalului – supereroi de comicsuri, ce mai, păcat că mai toți se folosesc de aceste daruri pentru a face rău, nu bine).

Lucrurile o iau la vale într-o bună zi, când Nathan este scos de sub tutela bunicii și trimis să locuiască într-o cușcă în casa unei Vrăjitoare Albe pe nume Celia. Da, într-o cușcă, precum un animal sălbatic, nevoit să muncească de dimineață până seara pentru a-și câștiga pâinea, cu o zgardă la gât și cu cătușe la mâini pentru a fi împiedicat să evadeze, antrenându-se zi de zi și mâncând bătaie și alegându-se cu oase rupte pentru a învăța... ce? Să devină smerit? Cățeluș ascultător? Unealta unei șlehte de Vrăjitori Albi, care dețin adevărul absolut și care susțin fără niciun temei că ei sunt buni și ceilalți sunt răi? De astfel de învățăminte să tot ai parte.

Dar ce nu te ucide, te întărește, iar bătăile mâncate de la buna Celia îl vor căli și-l vor pregăti pentru ce va să vină: formarea unei Alianţe de Vrăjitori Albi și Negri, plus Semicoduri și Semipuri voluntari, care să răstoarne dictatura Vrăjitorilor Albi și a vânătorilor de Vrăjitori Negri instituită de un nemilos și vanitos Vrăjitor Alb lipsit de daruri (la fel cum sunt, din păcate, o mare parte a liderilor multor astfel de grupări), care le-a pus gând rău tuturor celor care nu se supun ordinelor sale. Iar aici sunt incluși, bineînțeles, nu numai Nathan și tatăl său, ci și Annalise, fata de Vrăjitor Alb de care s-a îndrăgostit Nathan, și pentru care a și căpătat odată, mai demult, niște răni de toată frumusețea pe spate.

Armele sunt pregătite, cuțitele sunt ascuțite, darurile gata spre a fi folosite, ambuscadele se țin lanț, Nathan ucide cu mare voioșie cu cuțitul Fairborn, iar când se transformă într-un maiestuos și însetat de sânge animal sălbatic... ei bine, niciun dar nu te mai poate proteja de el.

O poveste despre acceptare, sau mai degrabă, despre incapacitatea de a-i accepta pe cei care nu sunt la fel ca noi, care nu gândesc ca noi, care nu arată ca noi sau care nu se comportă la fel ca noi. Dacă ești negru, cei albi sunt răi, pentru că așa ți se spune de către cineva pe care ai ales să îl urmezi, căci nu-ți poți folosi propriul creier; dacă cineva îți spune să sari în râu, o faci fără să clipești, dacă cineva îți spune să-ți omori fratele sau sora pentru că a făcut o faptă rea, nu mai stai pe gânduri, să descoperi că poate a avut niște motive.

O poveste despre iubire, despre trădare, despre prejudecăți de toate felurile, despre manipulare, despre ură, o poveste de dragoste, o poveste despre răzbunare, o poveste violentă, cu mult sânge, cu mult venin, o poveste despre ce poți face în numele fanatismului sau al convingerilor false, o poveste despre tulburări de comportament, despre felul în care o persoană corectă și capabilă de iubire se poate transforma într-un monstru, o poveste despre puterea de-a-i ierta pe alții și de-a te ierta pe tine însuți, o poveste despre pierderea și regăsirea propriului eu, a propriei identități și, într-un final, a liniștii interioare. Citiți poveștile și extrageți învățămintele din ele. Unora le va plăcea, altora nu, dar cine va reuși să înțeleagă ce-a vrut să transmită autoarea, să separe bunele de rele și să accepte faptul că poveștile bune nu se termină întotdeauna așa cum vrea el, va putea să exclame la sfârșit: Am citit o poveste bună! Mai vreau!

• Plusuri

  O poveste alertă, crudă și inventivă, o pleiadă de personaje interesante și foarte bine schițate, cu bune și cu rele, frământate de îndoieli, capabile să iubească și să primească iubire în ciuda faptului că-ți pot tăia gâtul fără să clipească, și o lume să-i spunem distopică, ce pare exact reflectarea celei în care trăim, numai că e populată și de vrăjitori.

• Minusuri

  Prea multă violență. Și prea multe personaje negative. Și stilul de scriere al autoarei poate cauza disconfort: sec, dur, percutant, crud. Nu tuturor, poate doar mie, dar poate că e o marcă proprie de succes. Iar cărțile acestei serii chiar au avut succes.

• Recomandari

  Celor care pot citi o poveste percepută a fi scrisă pentru tineri, dar nu neapărat doar pentru tineri. Nu trebuie să fii neapărat un adolescent pentru a o aprecia, simbolistica ei merge până foarte departe, iar critica nu foarte voalată a situației în care se află lumea la ora actuală merită pe deplin apreciată.