bookblog.ro

Plenitudinea sufletului în vârf de munte

Scris de • 21 February 2018 • in categoria

Titlu: Cei opt munți
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2017
Traducere:
Numar pagini: 216
ISBN: 978-973-46-6686-7
Cumpara cartea

Ți s-a întâmplat vreodată să te afli undeva în mijlocul naturii, în singurătate, și să simți că doar acolo ești întreg, că respiri, că ești tu în fața măreției creației divine din care faci și tu parte? Și să te simți pur și simplu viu, fericit și împăcat cu tine însuți?

Dacă da, atunci vei simți că te regăsești în „Cei opt munți”. Dincolo de poveștile de viață prezentate, cartea vorbește despre găsirea echilibrului interior doar în mijlocul naturii, echilibru care este afectat în mediul urban de zi cu zi.

Pietro este un băiețel singuratic și fără prieteni. Tatăl lui este nervos și agitat atunci când muncește în oraș, dar își recapătă calmul când pleacă în expediții pe munte. Mama este o femeie iubitoare și sociabilă, care reușește să țină în frâu temperamentul vulcanic al soțului și să amelioreze tendința de izolare a fiului.

Copilul simte o chemare către munte și se trezește într-o dimineață cu dorința de a-și urma tatăl în trasee. Va învăța să se bucure de priveliște, însă totodată va resimți mult prea greoi efortul de a urca pe culmile muntoase.

„Pe mine mă atrăgea mai tare muntele care vine după: pajişte alpină, torenţi, turbării, plante de mare altitudine, animale la păscut. Şi mai sus vegetaţia dispare, zăpada acoperă totul pînă la începutul verii şi culoarea predominantă e cenuşiul stîncii, cu dungi de cuarţ şi vîrstat de galbenul lichenilor. Acolo începea lumea tatălui meu. După trei ore de drum pajiştile şi pădurile lăsau locul grohotişului, micilor lacuri ascunse în albiile glaciare, ravenelor, izvoarelor de apă rece ca gheaţa. Muntele se transforma într un loc mai aspru, neospitalier şi pur: acolo sus el devenea fericit. Întinerea, poate, ducîndu-se cu gîndul la alţi munţi și la alte vremuri. Şi mersul lui părea să devină mai uşor şi să regăsească o agilitate pierdută.

Eu, dimpotrivă, eram epuizat. De la efortul şi lipsa de oxigen mi se strîngea stomacul şi-mi provoca greaţă. Indispoziția aceea făcea din fiecare pas un chin. Tata nu era capabil să-şi dea seama: spre trei mii de metri cărarea aproape că dispărea, pe grohotiş nu rămîneau decît mici momîi din pietre şi marcaje cu vopsea şi el trecea în sfîrşit în fruntea expediţiei. Nu se răsucea să controleze cum mă simţeam. Dacă o făcea era ca să strige:

— Priveşte ! şi arăta în sus, pe firul crestei, coarnele capre­lor alpine care ne supravegheau ca niște paznici ai acelei lumi minerale. Cînd ridicam ochii, vîrful mi se părea încă foarte departe. În nas aveam miros de zăpadă îngheţată şi de cremene.”

Sursă foto: pexels.com

Având o fire introvertită și trăind într-un mediu destul de izolat, Pietro nu reușește să își facă prieteni și are impresia că poate trăi foarte bine fără. Îl întâlnește însă pe Bruno, un băiat din împrejurimi, iar la încurajările mamei, reușește să se împrietenească cu el.

Bruno va fi un „muntean” desăvârșit. Va deveni un fel de membru neoficial al familiei, iar Pietro va percepe cu invidie potrivirea mai bună dintre tatăl său și Bruno, care ar fi putut fi un copil mult mai pe placul lui...

Odată cu maturizarea, Pietro va vedea lucrurile diferit. Va regăsi bucuria de a urca pe munte, va reface traseele tatălui și va simți deseori ceea ce a simțit el.

„...am știut o dată pentru totdeauna că am avut doi tați: primul era străinul cu care locuisem douăzeci de ani, la oraș, și cu care tăiasem legăturile pentru alți zece; al doilea era tatăl de la munte, cel pe care doar îl întrezărisem și totuși îl cunoscusem mai bine, omul care mergea în urma mea pe poteci, cel care iubea ghețarii. Acesta îmi lăsase niște ruine de reconstruit. Atunci am hotărât să-l dau uitării pe primul și să fac ce aveam de făcut pentru a mi-l păstra în amintire pe cel de-al doilea.”

Și chiar dacă viața se schimbă, anii trec, unii oameni pleacă, alții vin, muntele pare să fie singurul element imuabil în toată povestea.

  • Plusuri

    O mai bună cunoaștere a omului prin prisma comuniunii acestuia cu natura și în special cu solitudinea montană.

  • Recomandari

    Cei care iubesc scrieri ale unor autori precum Jack London, Mark Twain, Ernest Hemingway, în care este evocată natura cu sălbăticia și frumusețea ei sublimă, vor aprecia cu siguranță și „Cei opt munți”.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro