bookblog.ro

Joaca de-a viaţa în România

Scris de • 12 June 2011 • in categoria

Poker

Titlu: Poker
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2011
Numar pagini: 200
ISBN: 978-973-23-2935-1

Povestea de faţă uşor ar fi putut da în tragism şi deveni anostă; în schimb, este un roman despre prietenie, scurtuţ, cu alergături, sânge, road trip şi o nouă voce de neuitat.

Ceea ce urmează va fi, vrând-nevrând, un text subiectiv. Bogdan Coşa scrie despre Braşov, oraş al verilor copilăriei mele. Nici flirturile protagonistului cu un underworld al bătăuşilor şi prostituatelor, nici amintirile sale despre sinistrul bloc de nefamilişti al primilor ani de viaţă, nici urşii amatori de tomberoane (de altfel, absenţi din carte) nu au cum să şteargă amintirile mele despre un loc mereu însorit şi verde, aproape de cea mai frumoasă Poiană din lume.

Totuşi, primele vreo treizeci de pagini ale romanului nu oferă aproape nicio indicaţie spaţială; ca să nu mai spun că, pe parcursul întregii acţiuni, plouă aproape neîntrerupt. Personajul principal, buimac după o noapte în oraş, se învârte fără noimă prin propriul apartament şi primeşte vizita unui prieten cam dubios, Mişu, care intră pe geam - precizare ce semnalează, pur şi simplu, situarea la parter a locuinţei, iar nu, cum am sperat eu iniţial, o alunecare în registrul fantastic. Chemându-şi în ajutor celălalt prieten apropiat, pe Matei, personajul îl culcă pe agitatul Mişu în propriul pat şi se apucă vesel de... gătit.

Despre Ada, excentrica iubită a personajului principal, aflăm câte ceva, pe ici, pe colo; dispariţiile ei nejustificate, însă, nu îl rănesc nici pe departe cât ne-am aştepta: „Am învăţat că oamenii vin şi pleacă ... Tot ce ştiu sigur e că fiecare ban câştigat te duce o zi mai departe. Că fiecare om încearcă să-ţi vândă lumea lui, iluzia în care crede el. Eu nu am nicio lume, nicio iulie. Nu cred nimic. Nu sper nimic. Sunt liber.” Aceasta este lumea îngust-confortabilă a celui care, după ani şi ani de mizerie şi frig şi după pierderea ambilor părinţi, a înţeles că nu trebuie să mai aştepte nimic din partea nimănui. Lipsa asta de aşteptări dă savoare fiecăreia dintre prieteniile sale, iar talentul la poker şi mici maşinaţiuni online îi furnizează comoditatea materială a unui angajat de top într-o companie multinaţională, care, spre deosebire de el, rareori apucă să vadă lumina soarelui.

Jocurile de poker au farmecul lor în cadrul romanului, dar ceea ce m-a câştigat definitiv a fost prospeţimea limbajului, care oscilează între vocabularul „de cartier” şi cel al studentului pasionat de literatură, fără să forţeze nota în vreuna dintre direcţii. Nu avem de-a face, la drept vorbind, cu golani sau cu tocilari, deşi, deschizând cartea la nimereală, s-ar putea să capeţi una dintre impresiile astea.

Printre alte mărunţişuri, cărţii i s-a imputat faptul că personajele nu se zbuciumă îndeajuns. Există o importantă sumă dispărută, există fire conflictuale şi reaşezări de relaţii; totuşi, nimic pe viaţă şi pe moarte. Dar mie tocmai asta mi-a plăcut: doar nu se dă, în lumea de toate zilele, din tragedie în tragedie. Nenorociri sunt de găsit cu duiumul în amintirile sumare ale personajului central; prezentul naraţiunii este o porţiune călduţă, cu încurcături veridice şi ironii în tonuri calde – mai ales din perspectiva celor apropiaţi ca vârstă autorului. De exemplu, despre conflictul între generaţii: „Până-n douăzeci eşti un puştan, se poate lua de tine, după treizeci eşti un om în toată firea, probabil ai venit în vizită la un ceai sau ceva soft oricum, deci n-au ei treabă. Când am barbă de două săptămâni îmi zâmbesc toţi octogenarii.”

Citind Poker, am cedat impresiei (de care în general mă feresc cu îndârjire) că omul ăsta şi cu mine, în câte-o dimineaţă, privim lumea prin aceeaşi pereche de ochi. Prietenii lui sunt foştii mei colegi de liceu; reţinerile lui sunt reţinerile mele. N-am ştiut niciodată să joc poker şi nici acum nu mă tentează să învăţ. Jocurile aproape niciodată nu se ridică la înălţimea coloanei sonore.

  • Plusuri

    dialogurile şi ritmul alert; pasiunea protagonistului pentru ziarele expirate, din care se pot deduce diverse treburi; pisica.

  • Minusuri

    finalul - dacă obişnuieşti să-ţi formezi aşteptări pe parcursul lecturii.

  • Recomandari

    povestea are un iz de J. D. Salinger; se citeşte Henry Miller şi Ioan Es. Pop, se ascultă The Doors, se bea lapte Zuzu, se întâlneşte un câine pe nume Joyce.

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. anca giura spune:

    Da, dar eu ştiam în liceu să joc poker. :) Dar nu de asta mă interresează textul, ci pentru că am citit un fragment din el în Observator Cultural şi mi-a plăcut. Acuma, sigur, putea fi fragmentul cel mai avantajos, nu-i aşa?! În plus, a câştigat un concurs de manuscrise la CR. Păi, miza creşte atunci… Una peste alta, îl voi citi ca să mă conving(ă sau nu). Recenzia ta e o recomandare în plus.

    raspunde

  2. Alexandra spune:

    Sper să-ţi placă. Nu cred că există un fragment deosebit de avantajos… Mie, de exemplu, mi-au plăcut foarte mult primele vreo 3-4 pagini, pe care m-aş mira să le găsesc citate pe undeva.

    raspunde

  3. Zina spune:

    “Nu avem de-a face, la drept vorbind, cu golani sau cu tocilari, deşi, deschizând cartea la nimereală, s-ar putea să capeţi una dintre impresiile astea. ”
    Mde, a cam devenit o modă scrisul ăsta cu limbaj amalgamat, să placă neapărat tuturor…

    raspunde

  4. Alexandra spune:

    Zina, nu cred că asta se urmăreşte, să placă tuturor. Schimbările de registru sunt fireşti, în momentul în care ne raportăm la persoane diferite (profesori, şefi, prieteni, rude).

    raspunde

  5. Free Fly spune:

    Pare interesant romanul! Cred ca o sa-l caut data viitoare cand ajung intr-o librarie. Si pentru ca are atat un limbaj “de cartier”, cat si unul intelectual, s-ar putea sa ma identific si eu cu personajul :)

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro