Titlu: Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut
Autor: Tatiana Niculescu Bran
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 240
ISBN: 978-973-46-4093-5

Ador poveștile generațiilor trecute. Am crescut cu astfel de povești și mi se par cel mai bun instrument de înțelegere și descoperire al trecutului. Istoria din manuale este impersonală, greu de perceput ca ceva real. Desigur, știm că ceea ce s-a petrecut este adevărat, însă cred că e o adevărată provocare să o înțelegi așa cum trebuie, să pricepi cum trăiau oamenii atunci, să te pui în pielea lor, imaginându-ți cum ar fi fost și ce însemna în realitate viața în acele timpuri.

Așa că atunci când am ocazia, îmi place să îi ascult pe cei din generațiile anterioare, părinți, bunici, cunoștințe în vârstă etc, povestindu-mi viețile lor. Pentru că ei reușesc să te facă să vezi într-un cu totul alt mod ceea ce citești prin manuale. În plus, tind să cred că romanele clasice românești sunt atât de greu de înghițit de către adolescenți tocmai din cauză că puntea aceasta între trecut și prezent este ruptă. Pur și simplu nu există o legătură vizibilă între cititorii tineri și cărțile pe care sunt nevoiți să le citească. Adolescenții nu văd în poveștile din deceniile sau secolele trecute decât lucruri demodate și lipsite de importanță, care nu au nicio legătură cu viața lor din prezent.

Cred sincer că dacă toate bunicile acestea moderne pe care adolescenții nu le văd decât într-un context actual ar începe să își povestească tinerețea și copilăria și să ofere deci imaginea lor într-un cadru diferit, mulți adolescenți ar deveni mai deschiși față de literatura care tratează astfel de subiecte. Așa că, rugați-vă părinții, bunicii sau rudele mai în vârstă să vă povestească. Oricât de banale v-ar părea acum viețile lor, veți descoperi povești uimitoare, adevărate subiecte de roman și veți înțelege probabil ce diferențe uriașe există între prezentul nostru și trecutul lor. Avem o istorie națională recentă destul de tulbure și în plus, evoluția tehnologică din ultimele decenii a crescut și mai mult deosebirile care existau oricum de la o generație la alta.

Am început recenzia cu o ușoară deviere de la subiect, însă Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut mi-a lăsat această senzație că aș fi ascultat astfel de povești și chiar nu mă puteam abține să nu scriu tot ce m-a făcut să simt. Romanul este construit exact pe aceste două linii contrastante, aducând în centrul atenției două personaje care vin din acele lumi diferite. Unul din trecut, cu un bagaj uimitor de amintiri despre familie, despre viața într-o altă lume, despre război, deportare, dezrădăcinare și lupta pentru un trai normal și liniștit. Iar celălalt personaj este conectat la prezentul nostru haotic, în epoca vitezei, complet acaparat de viața de zi cu zi și păstrând doar un foarte vag gust amar din „Epoca de aur”, gust care vine însă mai mult din problemele apărute în familie decât din cauza regimului propriu-zis. Ilie Hagiu aduce trecutul în prezentul Marinei. El intră pe neașteptate în viața ei și începe să reverse asupra acesteia povești despre oameni dispăruți de mult și fragmente din istoria zbuciumată a Basarabiei. Deși atât de diferite de amintirile propriei copilării, aceste rememorări provoacă la rândul lor un răspuns similar din partea Marinei, urmat apoi de metamorfoza pe care o suferă relațiile ei cu propria familie.

Romanul atinge într-un mod elegant și delicat subiecte de actualitate: influența fostului regim în prezentul nostru, situația României, emigrarea și reacția emigranților odată ajunși în țările adoptive, goana după mai mult, mereu mai mult, haosul traiului în acest deceniu, lupta pentru supraviețuire, răsturnarea valorilor și a priorităților, rupturile dintre generații și chiar dintre membrii familiei care sunt apropiați ca vârstă. Toate acestea stau însă mereu sub umbra magiei trecutului, pentru că vocea lui Ilie Hagiu domină povestea, în ciuda faptului că Marina este personajul prin ochii căruia privim acțiunea. Deși multe dintre întâmplările narate sunt destul de tulburi, întregul volum păstrează o atmosferă fermecată, de poveste.

Mai târziu, romanul se îndreaptă într-o direcție neașteptată, cel puțin pentru romanticii incurabili care ar fi sperat poate la o poveste de dragoste de lungă durată între protagoniști. Iar finalul este de-a dreptul surprinzător. În doar câteva pagini, autoarea te poartă printr-o paletă de emoții contrastante, oferind în aparență o tușă fantastică, dar care amintește de fapt, tot de niște interpretări străvechi ale lucrurilor.

• Plusuri

  Contrastul remarcabil redat dintre nou și vechi, dintre stilul de viață, mentalitatea și valorile unor generații diferite, modul romanțat în care autoarea își construiește povestea și senzația de bine, de familiar, cu care rămâi după ce ai terminat cartea.

• Minusuri

  Momentul în care Marina și Ilie Hagiu trec peste bariera de până atunci mi s-a părut prea vag conturat. Am citit de două ori paragrafele respective ca să înțeleg dacă tot ceea ce se povestește s-a întâmplat cu adevărat sau dacă a fost doar imaginația Marinei, mai ales că aceasta suferise brusc o transformare majoră, fiind deodată extrem de diferită față de imaginea pe care i-o clădise până atunci autoarea.

• Recomandari

  Celor care își doresc o carte ce îmbină stilul clasic cu cel actual, în care acțiunea nu este grăbită, dar care nu te lasă nici o clipă să te plictisești și în care se amestecă cu măiestrie povești despre oameni diferiți, despre trecut și prezent, mentalități diverse, familie și viață.