bookblog.ro

Poveștile din poveste

Scris de • 5 November 2018 • in categoria ,

Titlu: Nuferi Negri
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2018
Traducere:
Numar pagini: 376
ISBN: 978-973-46-7415-2
Cumpara cartea

„Trei femei trăiau într-un sat. Cea dintâi era răutăcioasă, cea de-a doua era mincinoasă, cea de-a treia, egoistă. Satul lor purta un nume drăguț, ca de grădină. Giverny. Cea dintâi locuia într-o moară mare de pe malul unui pârâu, pe Chemin du Roy; cea de-a doua ocupa o mansardă deasupra școlii, pe rue Blanche-Hoschedé-Monet; cea de-a treia locuia cu maică-sa, într-o căsuță cu pereții coșcoviți, pe rue Château-d’Eau. Nici nu aveau aceeași vârstă. Nici pe departe. Cea dintâi avea peste optzeci de ani și era văduvă. Sau aproape. Cea de-a doua avea treizeci și șase de ani și nu-și înșelase niciodată soțul. Deocamdată. Cea de-a treia mergea pe unsprezece ani și toți băieții din școala ei doreau să le fie iubițică. Cea dintâi se îmbrăca mereu în negru, cea de-a doua se machia pentru iubitul ei, cea de-a treia își împletea cosițele, să-i fluture în vânt. Ați înțeles. Toate trei erau destul de diferite. Aveau totuși ceva în comun, un secret, cumva: toate trei visau să plece.”

Așa începe capodopera lui Michel Bussi, tradusă la noi de editura Polirom. Aș cita toată cartea, dacă aș putea. Uneori mă entuziasmez ușor, o știu foarte bine. Alteori găsesc nod în papură, ca un urâcios căruia nu-i convin multe chestii, și-mi vine să arunc cu cartea de pământ de nervi că ba se târâie în pas de țestoasă, ba personajele se comportă anapoda, ba sunt extraordinar de enervante, ba... ba... Și cartea asta m-a enervat la un moment dat, în a doua zi de lectură, când începuseră nesfârşitele lecții despre pictorii impresioniști francezi de la începutul secolului douăzeci (eu neavând nici în clin, nici în mânecă cu pictura ― deși am fost la Luvru și-am văzut Mona Lisa, acum vreo unsprezece ani).

Am început-o într-o zi de duminică, pe un soare strălucitor, așa că mi-a ieșit o poză trăsnet pentru tradiționala poză de duminică cu cartea pentru Instagram. Am zis că merită să o încerc de când i-am văzut suita de premii și coperta, pe site-ul editurii Polirom. A fost dragoste la prima vedere, recunosc. Deși au cam început să mă lase rece premiile, care nu mi se mai par totdeauna garanția calității (sau a plăcerii lecturi, că niște calități i-o fi găsit membrii acelor jurii de i-au dat premiile respective, nu s-o fi adunat niște ageamii de pe stradă ca să dea un Booker Prize, un Prix Polar ― sau trei ― și așa mai departe), de data asta am câștigat potul cel mare. Și n-o zic așa, de florile mărului, am și argumente: pentru mine, cartea de față este revelația acestui an și chiar a ultimilor ani. Oameni buni, este minunată... Te ia cu fiori sfârșitul, nu altceva. Iar drumul până acolo... presărat cu tablouri, anchete, intrigi de sat izolat de lume, meschinării și personaje cu caractere mici, mici de tot, geloase, adulterine, hulpave, răutăcioase, de la mic și pân’ la mare, trecând prin toate categoriile de vârstă. Dar hai că m-am luat cu vorba și am uitat să vă povestesc despre ce se întâmplă în carte:

Giverny. În timpul zilei turiştii iau cu asalt casa în care a trăit în ultima parte a vieţii Claude Monet şi grădinile care au inspirat faimoasele tablouri cu nuferi. Dar când se lasă tăcerea, satul acesta mic şi liniştit îşi dezvăluie partea întunecată. Nuferi negri spune o poveste care începe şi se încheie cu o crimă. Jérôme Morval, un bărbat a cărui pasiune pentru artă este depăşită numai de cea pentru femei, este găsit mort în pârâul care trece prin grădinile lui Monet, având în buzunar o ilustrată ce reproduce un tablou cu nuferi şi pe care sunt scrise cuvintele Unsprezece ani. La mulţi ani. În firele misterului sunt prinse trei personaje feminine: o fetiţă talentată pasionată de pictură, seducătoarea învăţătoare a satului şi o bătrână care pare să ştie prea multe despre viaţa celor care-o înconjoară. Toate împărtăşesc acelaşi secret. Dar ce le leagă pe ele de moartea lui Jérôme Morval? Şi ce legătură au toate acestea cu misteriosul tablou cu nuferi negri?

De anchetă se ocupă două personaje desprinse parcă din universurile create de celebrul San-Antonio sau aproape la fel de celebrul Andrea Camilleri: Laurenç Sérénac și Sylvio Bénavides, doi inspectori mucaliți (și plini de umor negru) și extrem de competenți, croiți pe calapodul unui San-Antonio sau Salvo Montalbano, personajele create de mai susmenţionaţii autori de romane polițiste; de la fereastra turnului morii de pe malul pârâului în care este descoperit mort Morval, cu o gaură de cuțit în inimă, cu țeasta crăpată cu un pietroi și, pe deasupra, și înecat în pârâu, asistă bătrâna de peste optzeci de ani, care-și râde de bieții polițai ce stau în picioarele goale în apa rece și care habar n-au ce i-a lovit. Iar bătrâna își amintește multe. Detalii dureroase, chestii grele și întunecate, considerate de mult îngropate. Dar trecutul tumultuos se întoarce cu forțe nebănuite. Și devine un tăvălug care-l ia și pe cititor odată cu el.

Căci nimic nu este ce pare a fi în acest roman ca un puzzle întins pe mai multe... generații, cu straturi peste straturi de amintiri, de introspecții și de enigme peste enigme, care te iau prin învăluire, te duc într-o direcție, îți dezvăluie o frântură de informație, pe care s-o așezi la temelia rezolvării marii enigme, dar pe care tu, biet cititor naiv, n-ai s-o descoperi nici dacă ai beneficia de mintea sclipitoare și de cunoștințele lui Sherlock Holmes. O, ce m-a păcălit vulpoiul de Bussi. Ce mi-a înșelat vigilența, dându-mi-l mură-n gură pe criminal, dar făcându-mă să mă îndoiesc de ușurința aparentă cu care părea că poate fi rezolvată enigma. Pentru că, așa cum spunea chiar Sherlock Holmes, când elimini toate posibilitățile, ultima, chiar dacă pare cu totul neverosimilă, este cea adevărată. Și ce dacă l-am descoperit pe criminal la fel de ușor cum a făcut-o Sérénac, a cărui dragoste față de Stéphanie Dupain îi întunecă mințile, cu toate insistențele lui Sylvio cel meticulos și cu nevasta gata să nască? Și ce dacă am mirosit că există multe alte implicații, pe lângă ancheta care pare la un moment dat că se înfundă? Ei, na, asta-i bună, la final tot m-au luat fiorii... De admirație și respect față de inventivitatea unui scriitor de geniu, despre care ar trebui să audă toată toți cei cărora le plac poveștile polițiste.

  • Plusuri

    Citesc doar seara. Sau duminica, pe timpul zilei, când primesc o porție de o oră sau două din partea familiei, care îmi înțelege pasiunea și se arată plină de înțelegere. Am strâns o oboseală cruntă de-a lungul sezoanelor petrecute departe de casă. Dar pentru Nuferi Negri mi-aș fi pus și scobitori sub pleoape, numai să apuc să mai dau o pagină, să mai termin un capitol, să reușesc să mă mai apropii cu un pas de finalul incendiar. Abia așteptam să se termine ziua, să vină noaptea, ca să pot citi mai multe despre această lume fascinantă.

  • Minusuri

    Nu mă dau în vânt după literatura franceză, căci am rămas cu oarecare sechele după experiențele cu Balzac din timpul liceului. Să nu credeți că e o carte pentru toate gusturile și că toți vor cădea, extaziați, pe spate, dând pagină după pagină. Nu, povestea asta este precum un tort întors cu susul în jos, căruia trebuie să-i mănânci mai întâi blatul, devorând totuși pe drum și niște straturi intermediare de cremă, ca să ajungi la glazură. Dar o asemenea glazură sunt sigur că n-ați mai mâncat niciodată.

  • Recomandari

    Parte anchetă a la Bărbați care urăsc femeile a lui Stieg Larsson, așternută însă în stilul lui Memento al regizorului Christopher Nolan, Nuferi Negri reprezintă, în opinia mea, dovada clară că literatura nu trebuie neapărat împărțită în subcategorii, a căror importanță apoi să fie minimalizată pentru că se numesc polițistă, fantasy, science-fiction sau thriller, ori etichetate în funcție de categoriile de cititori cărora li se adresează: pentru copii, pentru copii mari (a se citi sefiști) sau pentru gospodine lipsite de pretenții. Literatura este bună sau proastă. Punct.
    Sau genială. Romanul de față face parte din această ultimă categorie. Și rușine Goodreads că nu permite acordarea de steluțe în plus cărților deosebite, cum nu întâlnești de multe ori de-a lungul vieții.

Categorie: , | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro