bookblog.ro

Punctul Omega şi Hitchcock în slow motion

Scris de • 7 December 2012 • in categoria

Titlu: Punctul Omega
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Traducere:
Numar pagini: 173
ISBN: 978-973-46-3147-6
Cumpara cartea

„Nu vorbesc de secrete sau înşelăciuni. Vorbesc despre a fi tu însuţi. Dacă dezvălui totul, dacă scoţi la iveală fiecare sentiment, dacă ceri înţelegere, pierzi ceva crucial în privinţa sentimentului de-a fi tu însuţi. Trebuie să ştii lucruri pe care ceilalţi nu le ştiu. Ceea nimeni nu ştie despre tine este ceea ce-ţi permite să te cunoşti pe tine însuţi.”

Cumpără titlul în engleză

Dedublarea şi stihia copleşitoare a singurătăţii sunt teme-cheie în acest microroman interesant, scris de Don DeLillo, newyorkez postmodernist, inspirat în creaţiile sale de Zadie Smith. Personajele sunt dispuse într-un triunghi bizar, conflictual, cu roluri variabile, modificate de la un episod la altul, dispuse întotdeauna pe fundalul mai mult sau mai puţin strident al unui proiect cinematografic. Cu alte cuvinte, un tânăr pasionat de film îl contactează pe Richard Elster, un intelectual sătul de viaţa urbană, retras într-o zonă deşertică din California, şi cele câteva zile dedicate filmării unui documentar atipic se transformă într-o experienţă marcantă, grăitoare, în care prezenţa insinuantă a lui Jessie, fiica profesorului, devine o reluare modernistă a laitmotivului eternului feminin.

Cinematografie obsedantă

Romanul se împarte în două planuri, intersectate la un moment dat prin locul comun de unde începe desfăşurarea epică: o sală de cinema. Un bărbat stă rezemat de un perete şi priveşte concentrat un ecran, ca şi cum viaţa lui, cu toate bucuriile şi neîmplinirile, ar fi fost în joc. Misteriosul străin urmăreşte „24 Hour Psycho”, un film de-al lui Hitchcock, prelucrat în aşa fel încât rularea lui să dureze o zi întreagă. Actorii au gesturi încărcate de o lentoare agasantă, astfel încât pentru consumatorul obişnuit urmărirea lui reprezintă o adevărată corvoadă, dar pentru personajul lui DeLillo arta nu trebuie să devină divertisment, ci chinuitoare întrebare.

Trei ego-uri în deşert

Pornind de la opiniile stranii ale acestui bărbat, autorul face încet-încet trecerea spre eroul cărţii, fără a ne avertiza dacă bărbatul din primul cadru e acelaşi cu tânărul protagonist, conturat mai departe. Acest tânăr entuziast vrea să se afirme şi are iniţiativa de a filma un documentar despre al doilea război mondial. Spre deosebire de ce s-a făcut înaintea lui, el vrea să-i smulga lui Richard Elster, intelectual şi teoretician al războiului, o serie de confesiuni senzaţionale. Îi propune să îl filmeze într-un loc pustiu, având în spate un zid, şi vorbind liber, cu întreruperi, greşeli şi bâlbâieli inevitabile, la rândul lor elemente-cheie ale peliculei. Intelectualul acceptă provocarea cu oarece rezerve şi îl invită pe tânăr la el acasă, în deşertul Anza-Borrego. Cine să fi bănuit motivele ascunse ale acestui profesor solitar, dezamăgit de imposibilitatea unui „război-haiku”, perfect conceptualizat?

Apocalipsa informaţiei, maladia timpului şi obsesia paternităţii

Tânărul cinefil se aventurează în împlinirea propriului său vis, dar odată ajuns în deşert, pasiunea lui se transformă în ceva mai măreţ, dar în acelaşi timp mai chinuitor: vidul interior. Ajunge să uite cine este, pentru ca apoi în această sublimă uitare, să se regăsească într-o dragoste confuză pentru Jessie, fiica profesorului. Richard Elster îşi afirmă atunci din ce în ce mai puternic dreptul de tată protector, Jessie iese din scenă, într-un acces de disperare şi tânărul descoperă că ceea ce a clădit mai trainic în acel colţ uitat de lume, nu e iubirea, niciodată pe deplin confirmată, ci altceva, mai greu de exprimat, mai greu de observat, prietenia cu mizantropul intelectual. Pe parcurs, conversaţiile dintre personaje variază tematic: se propun teze despre viitorul omenirii, se denigrează efectele timpului asupra fiinţei umane, se transmit principii de viaţă, dar mai mult decât atât, se remarcă un simţ deformat al proprietăţii, ca şi cum afectivitatea ar îndreptăţi personajele să se ia în stăpânire, unul pe celălalt.

Romanul lui DeLillo transmite ceva mai mult decât pendularea universală dintre iubire şi prietenie, el lasă să se străvadă accentele dramei omului modern, care nu ştie cine e, dar ar vrea să afle şi tocmai atunci când se apropie de adevăr, îşi pune mâna la ochi sau cum ar spune domnul Richard Elster:

„Oraşele au fost construite pentru a măsura timpul, pentru a înlătura timpul din natură. Este o nesfârşită numărătoare inversă, a zis el. Când îi cojeşti toate suprafeţele, când vezi înăuntru, ceea ce rămâne e teroare. Acesta e lucrul pe care literatura e menită să-l vindece. Poemul epic, povestea de noapte bună.”

  • Plusuri

    Un roman interesant, bizar pe alocuri, care îmbină ingenios referinţele cinematografice. O experienţă diferită, o lectură nonconformistă, o tehnică narativă provocatoare.

  • Minusuri

    Idei insuficient dezvoltate, conflicte interioare suspendate, teme hiperconcentrate şi comerciale (teme precum războiul, iubirea şi relaţiile interumane în societatea modernă).

  • Recomandari

    Pentru cei care îi gustă pe avangardişti, deoarece chiar dacă Don DeLillo e postmodernist, proiectul lui literar este ca o incursiune fabuloasă în nescris, neexprimat şi straniu, trăită de cititor cu o intensitate psihedelică, uneori exagerată.

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro