Titlu: Atelierul Diavolului
Autor: Jáchym Topol
Rating:
Editura: Art
Anul aparitiei: 2015
Traducere: Sorin Paliga
Numar pagini: 194
ISBN: 978-606-710-199-7

Hipnotizat de coperta uimitoare și de titlul extrem de promițător, am început să citesc Atelierul Diavolului gândindu-mă doar la câte orori voi fi martor de-a lungul lecturii și am fost surprins să descopăr o poveste puternic influențată de evenimentele tragice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial; o poveste așa cum e și viața: cu urcușuri și coborâșuri.

Cumpără titlul în engleză

Terezín. Fost lagăr nazist de deportare. Hotărând să profite de trecutul mai mult decât tragic al orașului și împrejurimilor, locuitorii încep să fructifice bogățiile zonei și să le transforme în suveniruri numai bune de vândut turiștilor naivi. Chatyň, Belarus. Mai mulți extremiști aduc la viață „Atelierul Diavolului”, un muzeu terifiant menit să atragă atenția asupra dezastrelor petrecute în orașul respectiv.

Cartea mi s-a părut o veritabilă sabie cu două tăișuri în ceea ce privește stilul de scriere. Următoarele rânduri s-ar putea să nu aibă niciun sens, așa că înarmați-vă cu răbdare. Foarte multă răbdare. OK? Mi-a plăcut foarte mult și, în același timp, am urât din tot sufletul stilul haotic în care este prezentată povestea din Atelierul Diavolului. L-am apreciat enorm pentru că a reușit să-mi transmită fiori pe șira spinării, m-a făcut să mă încrunt din cauza dezgustului resimțit față de ororile așternute pe hârtie și, per total, mi s-a părut o metodă excelentă de a da glas gândurilor dezorganizate ale protagonistului. Ce nu mi-a plăcut la el a fost faptul că a îngreunat destul de mult lectura (un exemplu ar fi un paragraf de aproape o pagină care era, de fapt, o singură frază); sunt destul de „tradiționalist” atunci când vine vorba de exprimarea în scris și nu mă prea împac cu lipsa liniilor de dialog sau înșiruirea nesfârșită a unor evenimente fără a se folosi banalul punct. Dar asta e doar o nemulțumire personală și cred cu tărie că alții vor gusta din plin stilul lui Jáchym Topol.

Personajele au fost și ele un amestec destul de eterogen. Protagonistul nu a reușit să-mi transmită nimic, din păcate, și mi-a lăsat impresia unui simplu spectator la propria-i poveste. Nicio clipă nu a fost un participant. Totuși, personajele secundare și cele episodice au fost ca un sac fără fund de momente neprețuite. Maruška pare, la început, o figură stoică și de neînduplecat, numai pentru a-și dezvălui o fațetă neașteptată, sensibilă, a personalității odată cu dezvăluirile despre trecutul ei sfâșietor. Apoi ar mai fi Lebo, figura paternă pe care o venerează personajul principal, un om excentric și plin de viață, care mereu reușea să aducă zâmbetele pe chipurile împovărate ale locuitorilor din Terezín.

Trebuie neapărat să menționez cât de ingenios mi s-a părut conceptul Atelierului din Belarus. Înfricoșător, șocant, total neașteptat și descris până în cel mai mic detaliu, Atelierul Diavolului a reușit să-mi transmită fiori pe șira spinării. Am fost, pe rând, revoltat și fascinat de existența sa și nu am putut decât să-l compătimesc pe protagonist pentru că a fost martorul unei asemenea cruzimi.

Atelierul Diavolului mi s-a părut un roman unic, diferit față de celelalte cărți care „atacă” subiectul celui de-al Doilea Război Mondial, o lectură provocatoare, dificilă pe alocuri, dar care nu m-a lăsat indiferent.

• Plusuri

  Portretizarea exemplară a traumelor prin care trec supraviețuitorii și urmașii supraviețuitorilor unei catastrofe; personajele secundare minunate și ideea terifiantă, dar genială, a Atelierului.

• Minusuri

  Personajul principal foarte șters.
  Stilul destul de greoi.

• Recomandari

  Împătimiților lecturilor care au legătură cu Al Doilea Război Mondial.