Titlu: Privighetoarea
Autor: Kristin Hannah
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2016
Traducere: Ruxandra Târcă și Gabriel Tudor
Numar pagini: 416
ISBN: 978-606-33-1167-3

În dragoste, aflăm cine dorim să fim; în război, aflăm cine suntem de fapt.

Bună! Numele meu este Călina și sunt dependentă de ficțiune istorică, în special de cea a cărei acțiune se petrece în al Doilea Război Mondial. Nu mi-a plăcut dintotdeauna să citesc ficțiune istorică dar mă trezesc din ce în ce mai des întinzând mâna și Kindle-ul spre genul acesta de cărți. Menționez că nici războaiele în general nu mă prea pasionează pentru că dau dovadă de prea multă empatie, lacrimi care inevitabil duc la reacții viscerale, lucru pe care îl găsesc că mă dezavantajează. Acestea fiind spuse pot să vă mai zic că dețin o memorie ceva mai bună, dar nu cu mult, ca a personajului Pixar, Dory, ceea ce mă cam face să uit o data la cateva luni că mi-am promis să nu mai citesc cărți care mă fac să plâng sau care mă supără cu realismul lor sfâșietor.

Ultima dată când am pățit asta a fost pe la final de decembrie când m-am bucurat (prematur...?) că în sfârșit am timp să citesc Privighetoarea lui Kristin Hannah, cartea ce a câștigat premiul Goodreads pentru cea mai bună ficțiune istorică în 2015.

Pe lângă bifele obligatorii legate de faptul că e o carte de ficțiune istorică și că acțiunea e plasată în al Doilea Război Mondial, se mai adaugă câteva bife importante și anume că o parte din acțiune se petrece la Paris, că personajele principale sunt femei și că nu e una, ci sunt două cu pondere egală în desfășurarea acțiunii și că nu au nevoie să fie salvate ci se descurcă bine mersi și singure.

Acțiune începe cu Oregonul anului 1995 atunci când Vianne e nevoită să se mute din casa în care și-a petrecut ultimii cincizeci de ani la un azil de bătrâni. Urmând rețeta clasică conform căreia de trecut nu scapi niciodată, amintirile închise într-un cufăr ies la iveală cu ocazia mutării, prilej cu care se trage cortina peste ani și acțiunea se mută în augustul lui 1939, într-un orășel de provincie francez. Războiul și Hitler sunt la un pas de ocuparea Parisului iar viața idilică a personajelor noastre va fi dată peste cap fără a lăsa cu certitudine loc pentru o restabilire lină, oricând în timp.

Vianne Mauriac e nevoită să-și ia rămas bun de la soțul chemat să lupte pe linia Maginot, Isabelle Rossignol e dată afara de la încă o școală de fete și ia drumul spre Paris încercând pentru a nu știu câta oară să câștige afecțiunea tatălui ei, dar fără prea mari rezultate. Acesta o trimite spre Carriveau la sora mai mare dorind în felul propriu să o protejeze de ororile familiare ale războiului, pe care încă și le amintește. Firi diferite, Isabelle și Vianne, găsesc moduri proprii de a supraviețui vremurilor respective. Prima se alătură Rezistenței franceze refuzând să stea cu mâinile în sân și să-și vadă țara cotropită de dușmani, în timp ce cea de-a doua adoptă o atitudine pasivă datorită responsabilităților de mamă pe care le are. Dar destinul le forțează pe amândouă să-și asume mai multe decât și-ar dori și decât ar fi prudent.

O saga de familie, o poveste a pierderii și a regăsirii în care fiecare personaj poartă mai mult de o mască pe care o schimbă cu abilitate, alternând între duritate și tandrețe, adevăr și minciună, lașitate și curaj, dragoste și ură.

(...) știu ce contează cu adevărat: nu ceea ce am pierdut, ci amintirile. Căci rănile se vindecă. Iubirea dăinuie. Noi, oamenii, rămânem.

Similară și totuși diferită de surata sa la fel de faimoasă ”Toată lumina pe care nu o putem vedea”, Privighetoarea se adresează cumva unui alt gen de public, unul centrat mai mult pe acțiune și pe subiect decât pe structura frazei și pe cât de originală e scriitura, pentru că în fond cărțile sunt ale cititorilor nu ale criticilor literari. Eu una aș putea să o laud până m-ar durea gura, dar pentru fiecare laudă probabil că aș găsi pe cineva care să o contracareze.

Așa că n-am să mă lansez într-o tiradă, dar am să vă îndemn să o citiți pentru că o să se joace cu corzile inimii voastre, pentru că dezgroapă o parte de istorie pe care n-ar trebui niciodată să o uităm, pentru că și în vreme de război iubirea și familia sunt cele care ne salvează.

• Plusuri

  Alternarea dintre cele două puncte de vedere aparținând celor două surori care oferă cumva o privire de ansamblu a ceea ce a însemnat războiul.

• Recomandari

  Iubitorior de ficțiune istorică.