bookblog.ro

Rațiune și simțire

Scris de • 17 April 2014 • in categoria

Titlu: Rațiune și simțire
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 320
ISBN: 978-973-135-778-2
Cumpara cartea

Citisem Mândrie și Prejudecată prin liceu și îmi aminteam că mi-a plăcut destul de mult. Cum în ultima vreme pare că mă tot „lovesc” de numele autoarei, eram curioasă să văd dacă și alte cărți scrise de ea mă vor cuceri. Deși nu mi-a displăcut, Rațiune și simțire cu siguranță nu se numără printre lecturile mele favorite. Nu am niciun fel de idei preconcepute cu privire la romanele clasice, pe unele le-am adorat, în timp ce altele nu m-au impresionat în niciun fel, însă de data aceasta, pur și simplu nu m-am atașat deloc de personaje și, implicit, nici nu m-am simțit foarte interesată de soarta lor.

Cumpără titlul în engleză

Din punct de vedere al acțiunii, povestea se învârte în jurul surorilor Dashwood, Elinor și Marianne, aflate amândouă la vârsta căsătoriei și în jurul cercului lor de cunoștințe, din care se fac remarcați câțiva pretendenți. Nimic foarte surprinzător sau captivant. Însă partea la care romanul plusează este reprezentată de portretele personajelor și mai ales, de contrastul izbitor dintre temperamentul reținut al lui Elinor și firea vulcanică a surorii sale, Marianne. Rațiune și simțire pare aproape o analiză a modului în care două persoane atât de diferite reacționează la situații atât de similare. Desigur, dintre cele două protagoniste, am preferat-o pe Elinor, pentru purtarea ei mereu controlată, pentru puterea de a afișa mereu o atitudine demnă, în ciuda furtunilor din sufletul său, pentru talentul de a se concentra pe toate acțiunile necesare în loc să își plângă de milă. Marianne debordează într-adevăr de energie și pasiune, însă în momentul în care trece printr-o dezamăgire, devine egoistă, oarbă la tot ce se întâmplă în jurul ei și neglijează nenumărate aspecte ce nu ar trebui deloc ignorate.

03

Nu doar personalitatea lui Marianne m-a deranjat, ci și comportamentul altor personaje. Portretele multora sunt atât de teatrale, încât până la ultimele pagini, așteptam parcă fie să le bufnească râsul și să recunoască faptul că se prosteau, ori să fie luate în râs de către cei din jur pentru atitudinea falsă. Nu mă refer la limbajul pretențios, la aluziile transmise în cel mai politicos format sau la unele declarații extrem de romantice, întrucât stilul acesta este tipic perioadei de timp în care se desfășoară acțiunea, ci strict la imaginea pe care și-au creat-o unele personaje, la atitudinea lor permanentă, la modul în care au ajuns să fie percepute de către cei din jur. Iar mai ciudat este că exact acele personaje cu un comportament superficial ajungeau să fie cele mai dezirabile în cercul lor de cunoscuți, chiar dacă lipsa lor de calități ar fi trebuit în mod normal să le facă să fie marginalizate. E imposibil să nu te întrebi în ce măsură se întâmplă și astăzi lucrurile exact la fel. Câți dintre cei mai populari oameni sunt așa datorită talentelor lor reale și câți îi câștigă pe cei din jur prin laude false, prin adevăruri denaturate, prin câteva replici bine plasate sau prin abilitatea de a linguși orgoliul tuturor celor cu care intră în contact? Și cât de mult am evoluat în ultimele sute de ani dacă exact aceleași lucruri greșite de atunci continuă să se întâmple și în zilele noastre?

11

Ce m-a captivat în timpul lecturii a fost modul în care oamenii, și în special femeile, își petreceau viețile în perioada aceea. Bineînțeles, nu este o noutate faptul că zilele lor erau formate în special din plimbări, invitații la masă, cusut, pictat, citit - acțiuni desfășurate atât în singurătate cât și în compania altora. Însă atunci când citești un roman a cărui acțiune se petrece în acea perioadă și ești pus față în față cu zeci de pagini care descriu astfel de zile, iar și iar, conștientizezi cu adevărat diferența uriașă dintre lumea din trecut și cea în care trăim noi. Nu am putut să mă hotărăsc dacă să invidiez sau să compătimesc personajele pentru stilul lor de viață. Suntem atât de obișnuiți să fim mereu pe fugă, să avem fiecare minut ocupat, să avem în permanență o agendă plină, încât ajungem să nu mai știm dacă într-adevăr ne place stilul acesta alert de viață sau dacă pur și simplu ne-am adaptat cât am putut de bine la el. Ideea unei vieți în care plimbările, invitațiile la ceai și organizarea de petreceri sunt cele mai importante evenimente și în care acțiunile de acest gen formează întreaga viață a oamenilor este tentantă sau înfiorătoare? Pe de-o parte, lipsa agitației, țelurile mărunte, preocupările aparent mediocre te fac să compătimești personajele pentru timpul în care s-au născut. Pe de altă parte, libertatea totală a timpului, liniștea, lipsa oricăror termene, posibilitatea de a petrece mai mult de 4-5 ore pe zi cu cei dragi, par să fie motive care te fac să visezi la o viață trăită în vremurile acelea. Iar dacă ideea unor constrângeri sociale, a unor reguli greu de acceptat este primul lucru care vă vine în minte gândindu-vă la universul lui Jane Austen, ar trebui să reflectați la cât de îngrădită ne este libertatea și în prezent, la câte convenții nescrise ne înconjoară și după câte reguli absurde ne conducem viața, chiar dacă ajungem să nu mai conștientizăm asta.

Foto

  • Plusuri

    Portretele foarte atent construite ale personajelor și contrastul atât de mare dintre personalitățile celor două protagoniste.

  • Minusuri

    Din punctul meu de vedere, acțiunea nu este deloc captivantă. Nu mă aștept ca romanele clasice să fie la fel de alerte precum cele contemporane, însă mi s-a părut că acțiunea din Rațiune și simțire este mult prea statică, chiar și pentru o carte de acest gen.

  • Recomandari

    Cititorilor pasionați de Jane Austen.

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 8 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Zina spune:

    ”Nu am putut să mă hotărăsc dacă să invidiez sau să compătimesc personajele pentru stilul lor de viață. Suntem atât de obișnuiți să fim mereu pe fugă, să avem fiecare minut ocupat, să avem în permanență o agendă plină, încât ajungem să nu mai știm dacă într-adevăr ne place stilul acesta alert de viață sau dacă pur și simplu ne-am adaptat cât am putut de bine la el. ”

    Eu le invidiez.

    raspunde

    • ady spune:

      eu nu. fata de o lume in care o femeie era mereu “la mila” unui barbat-tata, sot, frate, chiar fiu, o lume in care o femeie nu avea dreptul la mostenire (aduceti-va aminte de ce ajung fetele sa locuiasca acolo; pt ca intreaga mosie a tatalui lor este mostenita de fiul mai mare-din prima casatorie, iar prin testament tatal lasa la latitudinea fiului daca sa le mai dea ceva sau nu), o lume in care o femeie cu un anumit statut social era decazuta din acest statut daca indraznea sa-si ia o slujba, o lume in care intreaga avere a unei femei trecea in patrimoniul sotului la casatorie si ea putea ajunge efectiv pe drumuri, la mila rudelor, daca, de exemplu, sotul era cartofor si pierdea tot, o lume in care in societatea inalta fetele erau casatorite pt avere, statut social si pentru a da nastere unor fii (fii, pentru a mosteni un titlul, o avere, etc), iar in clasele de jos pentru forta de munca si pentru a face copii, o lumea in care femeile nu aveau acces la educatie/la o profesie…….. aleg oricand munca muuult prea multa de la birou, nervii si stresul, timpul prea putin pentru mine si cei dragi, aleg ratele si nesiguranta locului de munca, pentru ca in lumea in care traiesc sunt singura stapana a vietii mele.

      raspunde

      • roxtao spune:

        Ady, de asta am spus intr-un comentariu anterior ca fiecare perioada si stil de viata are si bune si rele. Nu e nimic numai in alb si negru.
        Poate ca si femeile care traiau pe atunci ar fi considerat ingrozitoare ideea de a lucra, de a se intretine singure sau de a-si intretine familia. Asa cum noua ni se pare degradant statutul lor. Cred ca pana la urma este vorba de mentalitatea pe care o dobandim exact datorita mediului in care traim, ideilor din epoca noastra si modului in care suntem crescuti.
        Pentru ca sincer, nu stiu cat de libere suntem. Desigur, nu iti interzice nimeni sa lucrezi sau dimpotriva, sa fii casnica. Vorbim la modul general, nu de cazurile iesite din comun. Insa de cele mai multe ori, daca iti doresti sa stai acasa si sa ai grija de familie nu prea ai cum sa o faci deoarece conditiile din lumea noastra nu o permit. Pur si simplu trebuie sa lucrezi, pentru ca altfel nu ai indeajuns de multe resurse materiale pentru un trai decent. Libertate adevarata ar fi daca ai avea posibilitatea aceluiasi confort indiferent daca ai lucra sau nu. Sau daca nu am fi judecate in functie de alegerile noastre sau puse in categorii: fie femeie de cariera fie gospodina.
        Din punctul meu de vedere, stapani pe viata noastra cred ca nu mai suntem de cand ne-am mutat din pesteri in comunitati mai bine organizate. Ne supunem atator zeci de reguli (scrise sau nescrise) incat nu, clar nu suntem in totalitate stapani pe viata noastra. Mai degraba as spune ca in fiecare epoca, in fiecare generatie, ne castigam cate o ramura a libertatii dar o facem numai renuntand la o alta.

        raspunde

  2. roxtao spune:

    Zina, si eu inclin tot spre partea asta :) Insa ma gandesc ca fiecare stil de viata vine la pachet cu avantaje si dezavantaje si poate ca uimirea asta cu care privesc stilul acela atat de lejer si liber nu ma lasa sa vad partile negative…

    raspunde

  3. Andreea Collins spune:

    Hello :) Multumesc de recenzie, am citit-o cu placere. Spre deosebire de tine, Mandrie si Prejudecata nu m-a impresionat prea mult. In schimb Ratiune si Simtire… am citit-o ca pe o metafora a timpurilor in care autoarea a trait si scris. Jane Austen ia peste picior regulile stricte ale societatii victoriene, unde o fata nu poate fi nici Elinor(“old maid”), nici Marianne(libertina), fara sa fie judecata aspru si tarata in noroi de restul lumii. Cele doua personaje principale sunt caricaturi, dar, spre deosebire de personajele secundare, acestea evolueaza spre sfarsitul cartii, si isi dau seama ca nu vor putea fi fericite vreodata daca nu fac compromisuri. Astfel, vedem o inversare de roluri; Elinor asimileaza “Simtire”, iar Marianne “Ratiune”. Cartea e o lectura foarte placuta daca n-o iei prea mult in serios. Daca pe tine Marianne te-a iritat, eu am gasit-o foarte amuzanta, si am vazut multe asemanari intre ea si adolescentii plangareti de azi care “sufera din dragoste adevarata” (*rolls eyes*). Actiunea intensa nu cred ca si-ar fi avut locul aici, pentru ca intreg romanul se bazeaza pe trairile interioare ale personajelor, pe interactiune sociala si legaturi de familie. A, si filmul tot mi-a placut foarte mult, varianta din 1995, cu Alan Rickman ;) Multumesc de recenzie inca o data, cred ca voi reciti cartea cu aceasta ocazie :)

    raspunde

  4. roxtao spune:

    Intr-adevar, Andreea, evolutia protagonistelor am simtit-o si eu si mi s-a parut putin moralizatoare incheierea tocmai datorita acestor transformari. Oricum, cred ca tindeam sa uit in timp ce citeam varsta eroinelor, probabil de aceea le-am si judecat destul de aspru. Atunci cand citesc vreun roman Young Adult, sunt foarte toleranta cu atitudinea adesea ilogica a personajelor tocmai pentru ca imi amintesc cat de ilogic esti in anii adolescentei :D Dar probabil pentru ca interesele surorilor din Ratiune si simtire erau legate in primul rand de casatorie si familie, nu am reusit sa le privesc ca pe niste adolescente, in ciuda faptului ca se specifica varsta lor.
    Oricum, majoritatea personajelor feminine m-au tinut intr-o stare continua de uimire, mi se pare ireal ca aceasta sa fi fost atitudinea generala din perioada respectiva: Surorile Steele, Mrs. Dashwood, Mrs Jennings, Charlotte Palmer. Mi s-au parut foarte… “artificiale” si nu imi pot imagina cum este ca acest gen de comportament sa fie cel permanent, cat de obositor trebuie sa fie!
    Filmul nu am reusit sa il vad, dar mi-a placut foarte mult trailerul, asa ca o sa il pun pe lista, mai ales daca tu ai fost incantata de el.

    raspunde

    • Maria spune:

      Este modul de gîndire englezesc.Si la noi stăteau sau stau si acum sa astepte un bărbat
      .Orasul era mic si fetele din punct de vedere religios trebuiau sa se mărite,sa faca copii,gospodărie.Erau sate vin care lumea nici nu ajungea sa vadă Londra.Ideea era iubirea.Marianne a suferit enorm

      raspunde

  5. Gaby spune:

    Nu ai dreptate, cartea captiveaza prin rationamentul si unicitatea ei. Daca doresti o carte mai “activa”, citeste “Jane Eyre” de Ch. Brönte. Fascineaza orice persoana.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro