Titlu: Corespondenţǎ
Autor: James Joyce
Rating:
Editura: Art
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Radu Lupan
Numar pagini: 360
ISBN: 978-973-124-632-1

”Draga mea Nora,
Tocmai m-a lovit. Am venit la 11 şi jumătate. De atunci, stau într-un scaun ca un prost. Nu am putut să fac nimic. Nu aud nimic decât vocea ta. Sunt ca un prost când te aud pe tine spunându-mi Dragule. Am jignit doi bărbaţi astăzi, tratându-i cu răceală. Doream să aud vocea ta, nu pe a lor.
Când sunt cu tine, las la o parte natura mea suspicioasă şi dispreţuitoare. Aş fi vrut să îţi simt capul pe umărul meu. Cred că voi merge în pat. Scriu chestia asta de jumătate de oră. Vrei să îmi scrii ceva? Sper că o vei face.
Cum ar trebui să mă semnez? Nu am să mă semnez deloc, pentru că nu ştiu cum să mă semnez…”

Cine s-ar aştepta la atâta umanitate, cǎldura şi simplitate din partea cripticului scriitor Joyce? Astfel, Corespondenţǎ e cartea care îl pune într-o nouǎ luminǎ, oferind cititorului cheia înţelegerii atât a operei sale cât şi a lui ca scriitor, ca om.

Corespondenţǎ e cartea care îţi oferǎ prilejul de a pǎtrunde în intimitatea autorului despre care Vladimir Nabokov afirma: ”Joyce a creat modernismul, şi tot Joyce l-a distrus.”

Acest volum ne aduce la cunoştinţǎ dificultǎţile pe care autorul celebrului Ulise le-a întâmpinat în cariera sa de scriitor, respingerile editorilor (peste 40), rǎzboiul pe care l-a purtat cu cenzura. A fost mereu atacat de critici şi neînţeles de cititori.

Dacǎ din restul operelor sale putem doar intui caracterul autorului, aceastǎ Corespondenţǎ este o dovadǎ clarǎ a concepţiilor joyciene. Este volumul care îl iniţiazǎ pe cititor în înţelegerea autorului irlandez si a scrierilor sale, dezvǎluind sursele care l-au influenţat, inspirat, ba chiar şi oamenii care au dat naştere personajelor sale, sau care erau adevǎratele relaţii dintre ei şi scriitor.

Stuart Gilbert este cel care a publicat iniţial, în 1957, scrisorile lui James Joyce. În 1966, numeroasele scrisori descoperite între timp, au fost incluse în colecţia lui Gilbert, în douǎ volume adiţionale editate de Richard Ellmann. Dar, acestea aveau douǎ mari minusuri , nu erau organizate într-o ordine cronologicǎ şi printre ele, se aflau destul de multe scrisori de afaceri care nu prezentau niciun interes pentru cititor.

Richard Ellmann este cel care le-a editat apoi într-un volum de forma unui roman, mult mai accesibil, şi prezentate într-o asemenea manierǎ încât îl lasǎ pe Joyce sǎ-şi spunǎ autobiografia, aducând un plus de claritate.

În Romania, Corespondenţa lui Joyce apare în 1983 într-o primǎ ediţie semnatǎ Radu Lupan cuprinzând 312 scrisori. O corespondenţǎ imensǎ, tradusǎ impecabil.

Iar acum, la 130 de ani de la naşterea lui James Joyce, editura Art readuce în atenţia publicului corespondenţa acestuia.

Volumul Corespondenţǎ este alcǎtuit din scrisorile pe care James Joyce le-a primit, ori le-a trimis marilor scriitori ai vremii, familiei etc. Lista este lungǎ, aşa cǎ mǎ rezum la a-i menţiona pe urmǎtorii: Nora Barnacle, Henrik Ibsen, W.B. Yeats, Ezra Pound, H.G. Wells, Bernard Shaw, Andre Gide, T.S. Eliot.

De mare interes sunt scrisorile dintre James Joyce şi Ezra Pound, un poet american controversat. Este poate una dintre cele mai interesante relaţii de prietenie din literatura modernǎ. Ezra l-a cunoscut pe Joyce în 1913 prin intermediul lui Yeats şi este omul care l-a ajutat cel mai mult, cǎruia Joyce îi datoreazǎ succesul. Acesta este cel care-i gǎsea editori, care strângea bani pentru el, îl apǎra în faţa celor care vroiau sǎ îl cenzureze, ba chiar şi haine îi trimitea.

Corespondenţa cu fratele sǎu, Stanislaus, dezvǎluie o relaţie strânsǎ cum mulţi şi-ar dori sǎ aibǎ. Aproape cǎ-l invidiez pe Joyce pentru cǎ a avut alǎturi oameni care au crezut în el şi în talentul sǎu, susţinându-l din toate punctele de vedere.

Cât despre corespondenţa dintre ”Jim” (Joyce) şi ”camerista Nora” (cea care avea sǎ-i devinǎ soţie), este fǎrǎ îndoialǎ cea mai interesantǎ şi emoţionantǎ, dezvǎluind o iubire puternicǎ. Descoperim, astfel, o altǎ laturǎ a lui Joyce, şocant de diferitǎ de cea creionatǎ de operele sale. Îl cunoaştem pe acel scriitor modest, simplu şi extraordinar de ambiţios. Ne impresioneazǎ prin grija pe care i-o poartǎ Norei şi felul în care mereu îi ia apǎrarea.

Scrisorile trimise cǎtre Harriet Shaw Weaver sunt explicaţii pentru anumite pǎrţi din Priveghiul Finneganilor(Finnegan’s Wake).

Mǎ gândesc cǎ nu întâmplǎtor a fost ales acest moment pentru a readuce în atenţia cititorului corespondenţa lui Joyce. Pentru cei care nu au aflat încǎ, vǎ reamintesc cǎ la 13 ianuarie 2012, opera acestuia a intrat în domeniul public. Stephen James Joyce, nepotul care deţinea drepturile, nu-i mai poate sabota acum pe iubitorii operei lui Joyce.

Stephen a declarat cǎ a distrus o parte din corespondenţa bunicului sǎu, şi mai ales scrisorile trimise de acesta cǎtre soţie, considerându-le prea explicite şi dǎunǎtoare imaginii lui Joyce. Dar, acum cǎ acesta a pierdut orice drept, nu se ştie ce detalii vor mai ieşi la ivealǎ despre viaţa scriitorului.

• Plusuri

  Acest volum este mai mult decât o simplǎ colecţie de scrisori. E un must-read pentru orice scriitor. Ezra Pound reuşeşte cumva prin intermediul cuvintelor pe care i le scrie lui Joyce, sǎ-l încurajeze şi pe cititorul care se viseazǎ scriitor.

  Limbaj extrem de accesibil. Mai ales dacǎ îl comparǎm cu cel folosit în romanele sale.

• Minusuri

  Cuprinde destul de multe scrisori plictisitoare

  E un volum care cere un anumit tip de cititor. Un cititor care citeşte pentru a afla ceva nou, nicidecum un cititor care se foloseşte de literaturǎ ca modalitate de evadare din cotidian.

• Recomandari

  Celor care îl îndrǎgesc pe Joyce.
  Pentru cei care l-au citit, dar n-au reuşit sǎ-l înţelegǎ.
  Celor care vor sǎ cunoascǎ opera lui, le-aş recomanda sǎ înceapǎ cu Corespondenţǎ.
  Dar, mai ales, celor care aspirǎ la o carierǎ de scriitor.