bookblog.ro

Să ne învârtim nițel în jurul cozii

Scris de • 11 January 2019 • in categoria

Titlu: Cerneală/ Scânteie
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2018
Traducere:
Numar pagini: 336/ 336
ISBN: 978-606-400-312-8/ 978-606-400-529-8

— Dacă nu știu, atunci bănuiesc. Cred că știu cât de puternică ești și vor să rămâi slabă. Oamenii de la putere nu ajung acolo pentru că sunt îngrozitor de răi, ajung acolo pentru că sunt îngrozitor de buni ― buni în a convinge pe toată lumea, buni în a răstălmăci cuvintele și în a-i face pe oameni să fie de acord cu ei chiar și dacă nu sunt.

Un discurs valabil din cele mai vechi timpuri și până la sfârşitul veacurilor, cât va trăi umanitatea: politicienii cuceresc oamenii prin discursuri sforăitoare, promițându-le marea cu sarea până ce vor fi votați, apoi își dau arama pe față. Dar oamenii nu se învață minte niciodată și-i votează din nou și din nou, alegându-se cu praful de pe tobă, în timp ce votații se îngrașă, o duc bine și râd de naivii care i-au votat.

Nici în viitor (oare?) nu stăm mai bine. Leora Flint este o tânără căreia tocmai ce i-a murit tatăl, Joel, din a cărui piele se pregătesc acum locuitorii orașului în care trăiesc cu toții să facă un frumos album grafic. Căci oamenii acestui oraș își tatuează tot pe piele, de la nume, prenume și data nașterii, până la prăjiturile pe care le mănâncă la patiseria din colț. Iar după ce mor, dacă s-au dovedit demni și au dus o viață liniștită, slujind comunitatea, din pielea lor se va face o frumoasă carte, care să rămână familiei, cinstindu-l astfel pe răposat. Dacă nu, pielea lor cade pradă flăcărilor, iar sufletul acestora este condamnat la uitare.

Ei bine, un autor talentat ar fi țesut o frumoasă și fermecătoare poveste pe marginea acestei idei. N-ar fi creat un personaj care se plânge tot timpul că e slabă sau grasă, depinde de unghiul în care-i așezată oglinda în care se privește, că are sânii mici, că n-o iubește nimeni, nici măcar maică-sa, că de ce a trebuit să moară taică-su, că de ce acesta avea tatuată o cioară pe piele și că de ce în sus, de ce în jos, de ce e rea lumea cu ea și numai cu ea? Și de ce primarul Longsight (foarte „cuprinzătoare” are vederea acest primar, ca să parafrazez numele pe care-l poartă, încât nu vede pădurea din cauza copacilor și dă vina pe neînsemnați pentru toate greutățile prin care trece comunitatea pe care o conduce) are atâtea secrete și-i ține pe oameni la adăpost de neînsemnați?

Vedeți voi, nu numai că nu trec avioane pe cer și n-au televizor sau radio, dar minuscula comunitate a însemnaților (tatuaților) din care face parte și Leora n-a trecut nici măcar de zidurile orașului. Este un fel de „The Village” a lui M. Night Shyamalan, cu care faimosul regizor a rupt oarecum gura târgului acum vreo cincisprezece ani: o comunitate închistată, retrasă, care nu știe că lumea-i mare și că dincolo de zidurile satului (orașului, în cazul celor două romane pe care le bârfesc acum) se întinde un infinit de posibilități. Țin în schimb cu dinții de niște tradiții învechite, deși nu au medicamente sau de mâncare cât le trebuie (lucru valabil, mai ales, pentru cel de-al doilea volum, în care autoarea abordează comunitatea neînsemnaților, adică a celor care preferă să-și păstreze pielea neatinsă), și trăiesc așa, în pace și liniște, nedorind să iasă din bula lor și să pună întrebări incomode.

Și cum spuneam, o autoare talentată ar fi făcut o minunăție de poveste dintr-o asemenea idee, Alice Broadway a preferat însă să se concentreze doar pe problemele de zi cu zi ale Leorei și să creeze cel mai plângăcios personaj pe care l-am cunoscut în ultimii ani. Eu știu că nu e ușor să fii adolescent nici măcar într-o lume normală, înconjurat de prieteni, de părinți iubitori și atenți și să ai ce pune pe masă zi de zi, fără a trebui să muncești în atelierul de tăbăcărie sau să tatuezi oameni zi de zi. Mai înțeleg și că problemele prin care trece Leora (uneori și le creează cu mâna ei, când nu le caută cu lumânarea) i-ar face pe mulți să își ia lumea în cap, dar asta nu înseamnă că trebuie să citim trei sute și ceva de pagini, chiar șase sute și ceva, dacă socotesc și al doilea volum, și să nu aflăm nimic. Dar nimic. De ce e așa închisă societatea lor? Unde sunt? De unde vin? De ce trăiesc așa? De ce nu încearcă să scape nimeni de acolo? A avut loc un cataclism planetar și au rămas doar ei? Trăiesc în Evul Mediu sau în viitor, sau în prezent? De ce se tatuează? De ce nu se tatuează? De ce suferă de foame, de frig și de prostie? De ce se urăsc unii pe alții? Ce-i cu legendele din Frații Grimm reinterpretate? Înseamnă totuși că nu trăiesc în Evul Mediu?

Și, marea mea nedumerire și întrebare de o sută de puncte: de ce tu, ca autoare, după ce presari toată cartea doar indicii vagi, doar fărâmele de informații, la sfârșitul celor două volume lași și cliffhangere care doar sporesc misterul, în loc să-l elucideze? Din dorința de-a impulsiona cititorul să citească și următorul volum, doar ca să nu rămână cu ochii în soare? Sau doar atât ai putut și poate mai scornești ceva până la anul, ori poate primești niscaiva idei de la cititorii pe care i-ai păcălit să-ți citească primul, poate și-al doilea volum?

În fine, am găsit și lucruri bune în cele două volume: poveștile se citesc ușor, paginile zboară una după alta, iar volumul doi, deși are niște idei de-ți stă mintea în loc cât de imbecili pot fi unii oameni, pare ceva mai solid decât primul. Cărți scrise pe piele: are idei interesante, o protagonistă cu care multe fete vor empatiza, trezindu-se că problemele ei sunt și problemele lor (nu știu dacă și ele ar proceda la fel ca ea).

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

    1. Mde… M-as feri să citesc cartea asta… E drept că am cam trecut de perioada adolescenței. :))

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro