bookblog.ro

Şah-mat, Moldova!

Scris de • 5 June 2018 • in categoria

Titlu: Dama de cupă
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2018
Numar pagini: 208
ISBN: 978-973-46-7215-8
Cumpara cartea

Şi toată viaţa noastră e un teatru al absurdului, iar noi - marionete înţepate în suliţele umorului negru. Cam aşa preludiu ar cere romanul proaspăt ieşit din tipar al autorului basarabean Iulian Ciocan. O satiră minunată, scrisă cu vigilenţă şi rigoare, dar impregnată de realismul cotidian al Republicii Moldova, Dama de cupă te cucereşte de la primele pagini. Efectiv nu o poţi lăsa din mâini! Cu ea îţi bei cafeaua dimineaţa şi îți petreci drumul spre muncă (în cazul meu cam vreo 40 de minute lungi, dar savuroase). Iulian Ciocan scrie tăios, construieşte paradigme reflectate ca în oglindă a rutinei noastre.

Atunci când am auzit că îşi lansează cartea la Chişinău, m-am repezit să fiu printre primii sosiţi. Poate că cineva va exclama, ce mare lucru e într-o lansare de carte, darmite în capitala basarabeană? Apoi să ştiţi, dragii mei cititori, că seara aia mi-a rămas pe mult timp întipărită în minte. O mână de oameni buni, cu atenţia îndreptată spre figura autorului, îşi aşteptau porţia de fabulă politică. Anume la această categorie – fabulă politică - aş încadra volumul Dama de cupă, cu mica excepţie că animalele, acele homo politicus sau homo coruptius, sunt personajele unei lumi paralele, desenate direct din avangarda politică moldovenească.

Romanul îl aduce în avant-scenă pe sexagenarul Nistor Polobok, „un bărbat trupeş, pleşuv, cu barbă sîrmoasă şi căruntă”. Tipica imagine a funcţionarului îmbuibat cu de toate. Acesta este nimeni altul decât şeful Direcţiei Arhitectură – Urbanism – Fond funciar al Primăriei Chişinău (înşirarea asta cumulativă de grade şi epoleţi are menirea de a demonstra hulpavul pântec birocatric al demagogilor noştri). Personajul nostru are figura apatică a omului care le posedă pe toate. Anume posedarea asta lacomă îi este centrul existenţei, dorinţa de a cuceri tot indiferent de preţ şi jertfe. Undeva între fanatismul lui Tartuffe şi avariţia lui Hagi Tudose, se situează şi personajul Polobok. Toată existenţa sa oscilează între obţinerea avuţiei, iată de ce are o vilă excentrică la Telecentru (zonă elitistă a Chişinăului) şi multe amante pe care le schimbă cu viteza luminii. Ce alte însemne mai poate poseda un astfel de mascul egocentric?

Toate bune şi frumoase până la apariţia gropii. Fenomen providenţial, aceasta dă tonul naraţiunii şi îl fixează pe Polobok la marginea propiei vieţi, chinuindu-l şi storcându-l ca pe un condamnat la moarte. Groapa ivită din senin începe să înghită, la propriu şi la figurat, metehnele moldovenilor, care îşi duc anii fie în zgârcenie, fie în sărăcie. Întâlnim cele mai diverse prototipuri umane, de la primarul Denis Cartof, pseudo-unionistul care îşi maschează meschinele intenţii sub umbrela unor valori vociferate continuu şi până la nenea Nicolae, cel care a visat să treacă Prutul, în speranţa unei comuniuni rapide cu Patria. Fiecare personaj se roteşte pe orbita gropii, unii trăindu-şi traiul cu apatie, alţii ţinând din răsputeri să răzbească la lumină.

Iulian Ciocan este nemilos cu creaturile sale. Ţineam să scriu acest enunţ la început, dar l-am fixat aici, pentru că are menirea să vă pregătească moraliceşte. El îşi ucide meticulos personajele. Nu neapărat în mod direct, dar le reduce la tăcere, fixându-le cu ţinte pe tabloul întregii naraţiunii. Într-un colţ aleargă Nistor Polobok, în altul sergentul Jora Curechi îşi face rondul destoinic şi devine martorul unei scene de picanterie şi absurditate majoră. Pasajele din naraţiune se schimbă fulminant, lăsând puţin spaţiu între tristeţe şi amuzament. Nu treci bine peste drama unui personaj, că te ia valul în doi timpi şi trei mişcări cu poznele altui erou. Iulian Ciocan îi învârte într-un carusel fără pic de repaus, fără jenă de cititor şi îi dezvăluie până la cele mai mici şi neghioabe păcate. Fie că este vorba de minciună, de preacurvie sau de extaz trufaş, fiecare subiect intră în vizorul autorului, care aidoma unui colecţionar de fluturi îl dezghioacă, scoţând la iveală pustiul sau conţinutul sumbru al spiritului.

Iulian Ciocan nu are milă nici faţă de ţară. Nu jonglează cu epitete şi metafore ilustre faţă de plaiul nostru mioritic. Per a contrario, nu se sfieşte să spună că: „Republica Moldova e un spaţiu ciudat – miraculos”. Porneşte această meditaţie de la un somn, întrerupt de draga dimineaţă, a unui profesor universitar: „Aşa era viaţa de zi cu zi în Republica Moldova şi alta nu putea să existe. Aici, în spaţiul tranziţiei interminabile, era firesc ca cineva să-şi bage piciorul în odihna altora.”. Autorul nostru ridiculizează societatea moldavă, probabil în speranţa unui contrast pe care noi cititorii să îl încercăm pe propria piele. Umorul cu care sondează trăirile minuscule ale furnicilor basarabene este de facto un remediu pentru decepţie: „Cînd blocul brejnevist în care îi locuia familia începuse să pîrîie din toate încheieturile, Vasile Păvălache făcu aproape totul cum scrie la carte, acţionă ca un adevărat erou, ca un voinic din poveste. I-a scos repede din casă pe cei doi copii, a scos-o pe soţie, în timp ce geamurile şi pereţii crăpau ca o coajă de ou, iar dulapurile se prăbuşeau zgomotos, şi chiar a reuşit să înşface mapa cu documente şi laptopul. Un singur lucru nu izbutise să facă Vasile Păvălache, să-şi salveze soacra... Pur şi simplu, cu un minut înainte să înceapă dezastrul, pe soacra Liuda o apucase pîntecăraia şi baba se închise în veceu.

Nu cred că există măcar un basarabean care să nu înţeleagă trăirile lui Păvălache, absurditatea şi tragi-comicul acestei situaţii. De asta, scriitura lui Iulian Ciocan este aproape sufletului meu. Pentru că este pe unda spiritului meu. Este dezgolită de fariseism şi confort uşuratic. Este esenţa traiului nostru simplu, bizar, pe alocuri lipsit de logică şi de raţionalism, dar atât de firesc, încât orice abatere, orice normalitate nu se mai încadrează în echilibrul nostru dezechilibrat.

O recomand la citit? Nu. Nu mă opresc doar la o recomandare. O strig, o impun cu obsesia unei cititoare avide, dornice de cărţi bune. Asta e o revelaţie a anului 2018 pentru mine şi cu siguranţă Iulian Ciocan este unul dintre autorii mei preferaţi. Mulţumesc pentru o proză de calitate şi un Nistor Polobok de pomină.

  • Plusuri

    Este cel mai bun ghid al Republicii Moldova.
    Este o satiră de calitate şi o fabulă modernă impregnată de umor franc, tranşant.
    Are personaje nemaipomenite şi peisaje de pomină, desprinse din realitatea noastră atemporală.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro