Science fiction mistic și limitările umanității

Titlu: Sfâșierea cerului
Autor: Ursula K. Le Guin
Rating:

Editura: Trei
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Roxana Brînceanu
Numar pagini: 219
ISBN: 978-973-707-723-3

Atunci când setea de putere, abilitatea de a modifica realitatea printr-o anumită formă de visare și limitările naturii umane se întâlnesc, o distopie mascată în utopie se naște.

Cei care visează festinuri se trezesc în lamentații avertizează Chuang Tse II într-unul dintre citatele care „deschid” fiecare capitol din fascinanta narațiune Sfâșierea cerului , semnată Ursula Le Guin. Un roman despre puterea de a altera realitatea visând-o „eficient”, despre o umanitate aflată în pragul distrugerii care ajunge, paradoxal, datorită unor intenții bune, să fie constant amenințată de aceeași soartă, un viitor sumbru și planuri alternative care îl fac mai mult sau mai puțin gri, dar și un roman despre moralitate, filosofie și misticism corelat cu nevoia de a controla o existență dincolo de firea umană, Sfâșierea cerului se citește cu sufletul la gură și cu gânduri introspective de digerat mai apoi.

George Orr este un om aparent banal, mediocru, mai mult sau mai puțin mulțumit de existența sa, dar cu o abilitate care se poate transforma într-o armă letală, pe care el nu o poate controla – puterea de a schimba realitatea prin vis. Atunci când această abilitate este descoperită de un geniu în cercetare științifică, psihiatru și pasionat de subconștientul uman, cu intenții onorabile, însă cu un ego greu de controlat, realitățile încep să se încurce într-un mod din ce în ce mai greu de prezis. Ursula Le Guin reușește să creeze pe de o parte o atmosferă sumbră și plină de imagini vivide deopotrivă, dar și o întreagă metanarațiune, din gânduri și frânturi de dialog, despre condiția umanității și ce înseamnă existența ca esență. Este o narațiune utopic-distopică despre acel „drum pavat cu fapte bune”, despre logică, moralitate și puterea de a stopa războaiele sau a aboli problemele rasiale, de exemplu. În același timp, bineînțeles, este o critică rafinată la adresa problemelor contemporane și a lipsei soluțiilor.

Începu să îndoaie degetele puternice, gri, enumerând: eliminarea problemelor de culoare, a urii rasiale. Eliminarea războiului. Eliminarea riscului deteriorării speciei și al sporirii stocului de gene dăunătoare. Eliminarea – ba nu, să spunem procesul de eliminare – a sărăciei, inegalităților economice, a luptelor de clasă, peste tot în lume. , cum spuneam intenții nobile, care te fac, însă, să te gândești la paradoxurile naturii umane și la diferența dintre idealism și realitate. Scriitoarea reușește să construiască toate aceste lucruri din elemente simple, fără a aduce prea mult din terminologia tehnologică care abundă, de obicei, în acest gen de narațiune, jucându-se cu planuri multiple într-un continuum al realității, așa cum o cunoaște, înțelege și visează personajul principal. Un exercițiu de imaginație în stilul deus ex machina care îmi amintește de mult-iubitul hybris al dramaturgiei antice, în care omenirea primește un dar supranatural pe care trebuie să aleagă cum să îl folosească, fără a mânia alte tipuri de forțe ce guvernează existența.

Sfâșierea cerului este un roman captivant, bine scris, cu descrieri puternice și personaje atipice, care ridică numeroase semne de întrebare, printre rânduri, lăsându-te cu dorința de a medita la sensul lumii și la posibilul viitor al umanității.