bookblog.ro

Zakhor. Al Tichkah

Scris de • 8 March 2011 • in categoria

Titlu: Se numea Sarah
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2010
Traducere:
Numar pagini: 312
ISBN: 978-973-675-971-0

Tribut sau şantaj emoţional?

”Zakhor. Al Tichkah”. ”Aminteşte-ţi. Nu uita niciodată.” Aşa îşi încheie preşedintele Franţei, Jacques Chirac, discursul în volumul Tatianei de Rosnay, cu ocazia comemorării victimelor de la Vel' d'Hiv. Se numea Sarah aduce în discuţie o pagină neagră din istoria acestei ţări. Razia de la Vel' d'Hiv a avut loc pe 16 şi 17 iulie 1942 şi a fost ordonată de către ocupaţia nazistă, rezultatul fiind arestarea a peste 13 000 de evrei. Ordinele au fost duse la bun sfârşit de către poliţia franceză cu exces de zel. Deşi se ceruse arestarea “doar” a persoanelor cu vârste cuprinse între 16 şi 50, au fost ridicaţi şi mulţi copii mai mici care nu şi-au mai revăzut niciodată familiile. Majoritatea celor arestaţi au fost duşi într-un velodrom (Vélodrome d'Hiver – Vel' d'Hiv) sau în lagărul de la Drancy, pentru a fi încărcaţi în vagoane şi trimişi la Auschwitz pentru exterminare. Vel' d'Hiv avea un acoperiş de sticlă, ceea ce a dus la creşterea intensă temperaturii, iar toaletele erau insuficiente. Cei care au încercat să fugă au fost împuşcaţi, unii s-au sinucis, iar ceilalţi aveau resurse limitate de hrană şi apă pentru a supravieţui.

Statul francez a refuzat vreme de mai bine de cinci decenii să-şi ceară scuze pentru implicarea poliţiei în această razie. Preşedintele Jacques Chirac a susţinut un discurs în 1995, spunând că e momentul ca Franţa să-şi înfrunte trecutul şi să recunoască rolul pe care statul l-a jucat în persecutarea evreilor şi a altor victime ale ocupaţiei germane. Acesta a mai spus că ”acele ore întunecate vor lăsa o pată în istoria noastră pentru totdeauna”.

”Cei care nu pot învăţa din istorie sunt condamnaţi să o repete. ” (Goerge Santayana) Cred că este la fel şi pentru cei care nu-şi cunosc istoria sau cei care aleg să trăiască în ignoranţă. Acesta este doar unul din mesajele cărţii.

Naraţiunea merge pe două planuri: primul prezintă arestarea unei familii de evrei în timpul raziei şi urmăreşte drumul acestora prin Vel' d'Hiv, deportarea în lagăr, despărţirea familiei şi destinul fetiţei Sarah. În timpul raziei, aceasta îşi ascunde fratele de patru ani într-un compartiment secret al unui dulap, hotărâtă fiind să se întoarcă după el în doar câteva ore. Cel de-al doilea plan are acţiunea plasată în 2002, când jurnalista Julia Ormond, o americană stabilită la Paris, primeşte sarcina de a scrie un articol despre razia de la Vel' d'Hiv. Ea este afectată de informaţiile pe care le descoperă în timpul investigaţiei, iar insistenţa ei trezeşte amintiri uitate şi secrete dureroase.

Se numea Sarah este o carte uşor de parcurs, dar greu de citit. De mult timp nu mi-a mai lăsat o carte aşa sentimente contradictorii Iniţial, am fost revoltat de utilizarea unui copil ca personal principal în timpul raziei. Totuşi, ce e mai periculos? Şantajul emoţional sau pericolul uitării acestor evenimente, a suferinţelor îndurate de acele persoane doar pentru că au avut altă religie? Razia de la Vel' d'Hiv a fost responsabilă de mai bine de un sfert din totalul de 42000 de evrei deportaţi din Franţa la Auswchitz. Puţin peste 800 s-au întors acasă la sfârşitul războiului. Brusc, realitatea a părut mult mai dură decât ceea ce era descris în carte. Înainte de a fi orice altceva, minorii arestaţi erau doar nişte copii.

Aş fi ipocrit dacă aş susţine că nu mi-a plăcut cartea, fiindcă am citit-o repede şi am înţeles de ce Tatiana de Rosnay este printre cei mai bine vânduţi autori europeni. Totuşi, nu mă pot declara un fan al stilului ei jurnalistic, concis, direct şi fără prea multe figuri de stil. Succesul cărţii este datorat în primul rand subiectului sensibil ales, care nu are cum să te lase rece, iar în al doilea rând datorită includerii diverselor elemente autobiografice, mai mult sau mai puţin evidente: Julia are origini americane, autoarea are origini britanice, ambele scriu pentru o revistă, lucru ce contribuie la veridicitatea textului. În unele părţi, alternarea celor două planuri narative mi s-a părut disproporţionată fiindcă problemele de zi cu zi ale Juliei păreau puerile în comparaţie cu suferinţele de care avea parte Sarah doar cu două pagini în urmă. Unele pasaje mi-au lăsat impresia că sunt prea extinse şi se insistă tocmai pentru ”şantajul” acela emoţional de care pomeneam.

Mesajul cărţii nu se adresează numai francezilor. Nicidecum. La fel avem şi noi evenimente ignorate complet sau ascunse într-un colţ în manualele de istorie. Fenomenul Piteşti ar fi unul dintre acestea. Sau nenumăratele abuzuri din perioada comunistă. Deci, să nu uităm!

  • Plusuri

    poveste închegată, referinţele istorice, abordarea unui subiect sensibil

  • Minusuri

    nu mă încântă stilul acesta jurnalistic de a povesti, dar asta e în final o chestie de gusturi

  • Recomandari

    celor care vor să afle mai multe despre soarta evreilor în timpul celui de-al doilea război mondial, despre popoare şi despre ei înşişi

Autor: | Editura:

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Nu știam despre bucățica asta tenebroasă de istorie franceză. Dintre poveștile copiilor din perioada aceea, cea mai impresionantă mi se pare a lui Aharon Appelfeld, dar probabil mă influențează și faptul că viața lui, cu tot tragicul, e un uimitor model de reușită…totuși, cred că personajele din romane pot fi simboluri pentru toți cei pe care nu-i mai știe nimeni, așa cum ai spus și tu, ca să nu fie uitați.

    raspunde

  2. Moldoveanca spune:

    Imi pare rau, dar cartea a fost chiar nasoala. Si inca am si rabdat ca o martira pana la ultima pagina, in speranta ca se face mai buna. Valoare artistica zero, singura chestie care ii da o oarecare valoare e faptul istoric in jurul caruia e dezvoltata povestea. In rest personajele sunt extrem de false si de trase de par, contradictii cat cuprinde, clasicele clisee americane contra europenilor, etc.
    Cu tot respectul si toata compasiunea pentru marea tragedie umana care a fost holocaustul, asta nu inseamna ca trebuie sa tratam orice mizerie de carte despre holocaust ca fiind o opera literara.

    raspunde

    • Ioan spune:

      Am tot asteptat si alta parere legata de carte.

      Iti inteleg punctul de vedere si in recenzie am criticat si eu aspectele legate de santajul emotional, stilul simplul de a scrie… si cred in continuare ca succesul cartii este in mare parte datorat subiectului sensibil.

      Pe ansamblu, cred ca am adus mai multe critici decat laude cartii. Nota mare vine de la alta chestie pe care am scris-o. Am apreciat faptul ca am aflat de lucrurile respective si am considerat ca e cel mai important – ca evenimentele respective şi oamenii să nu fie uitaţi.

      raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro